Bela Kun provenea dintr-un mic sat din Transilvania. Înainte de război, rudele îl descriau ca fiind lipsit de rațiune, ipocrit, încrezut și egoist. Își făcuse o reputație de jurnalist radical. În 1914, s-a înrolat în armată și a luptat pe Frontul de Est împotriva rușilor, unde a fost luat prizonier. Avea să devină o mare amenințare pentru România.
„Întăriți România, pentru că acolo nu aveți doar o armată, ci și un guvern și un popor”
Revoluția rusă din 1917 i-a schimbat orientarea politică, iar în 1918, în calitate de lider al noii Mișcări bolșevice maghiare, s-a întâlnit cu Lenin și cu ceilalți bolșevici la Moscova. La sfârșitul războiului, bolșevicii ruși i-au dat bani, aur și documente false și s-a întors în Ungaria pentru a „duce la bun sfârșit revoluția bolșevică”. Și-a făcut rapid un nume în haosul din Ungaria, unde a împărțit manifeste, a organizat greve și demonstrații. După ce a fost bătut și încarcerat de poliția din Budapesta, a devenit un fel de martir. La 21 martie, aliații socialiști ai lui Károlyi l-au vizitat pe Kun în închisoare și au obținut eliberarea sa. În scurt timp, acesta a preluat controlul țării și a proclamat Ungaria republică sovietică.
La Paris, Consiliul celor patru a ezitat inițial. Generalul Foch s-a prezentat în fața Consiliului cu o hartă uriașă și a arătat că România era un element-cheie în lupta pentru a împiedica o prezență bolșevică puternică în Europa Centrală:
„Uitați de albii din sudul Rusiei, ei au pierdut deja. De aceea trebuie să subliniez acest lucru: întăriți România, pentru că acolo aveți nu numai o armată, ci și un guvern și un popor”.
Wilson a recunoscut că nu știa cum să procedeze:
„Oficial, suntem prieteni cu ungurii și chiar mai buni prieteni cu românii”.
Cu toate acestea, Clemenceau a fost concis:
„Maghiarii nu sunt prietenii noștri, ci dușmanii noștri. Dintre toate popoarele din fosta Austro-Ungaria, ei au fost ultimii care s-au predat”.
Lloyd George a sugerat să trimită o persoană de încredere la Budapesta pentru a raporta despre Kun și regimul său
Wilson a fost de acord, la fel și Clemeanceau, deși cu reticență. Cu toate acestea, Consiliul celor Patru a fost de acord să trimită, de asemenea, provizii militare în România.
Generalul britanic Jan Smuts a fost ales pentru această misiune. Smuts a plecat spre Budapesta la bordul unui tren special. La prima vedere, misiunea sa era de a-i convinge pe unguri să accepte o zonă neutră între România și Ungaria, însă scopul real era de a-l evalua pe Kun și de a afla dacă putea fi folosit ca o punte informală către Lenin.
Vestea sosirii lui Smuts la Budapesta a stârnit un mare entuziasm în rândul maghiarilor, care au considerat misiunea ca fiind un semn că reprezentanții de la Paris erau gata să recunoască noul guvern. Când a ajuns în capitala ungară, Smuts nu a coborât din tren, iar Kun a fost nevoit să urce în el.
Nicolson, care făcea parte din delegația lui Smuts, avea să-l caracterizeze pe Kun în felul următor:
„Un bărbat mic, în vârstă de aproximativ 30 de ani, cu o față palidă și rotundă, cu buzele umede și decolorate; capul îi era ras, dar i se vedeau câteva fire de păr roșcate; are o privire suspicioasă și răutăcioasă; are chipul unui ucigaș încruntat și nesigur”.
Discuțiile din restaurantul vagonului între cele două părți nu au decurs bine
Kun dorea recunoașterea guvernului său; Smuts a refuzat; Kun dorea ca armata română să se retragă la est de zona neutră; Smuts era dispus să facă unele concesii minore, dar România ar fi luat totuși Transilvania. În aceste condiții, Smuts a decis că nu avea sens să continue negocierile:
„Ei bine, domnilor, trebuie să spun la revedere”, a spus Smuts la sfârșitul celei de-a doua zile de negocieri. A strâns politicos mâna reprezentanților maghiari, iar trenul a părăsit gara. După ce s-a întâlnit cu Béla Kun, Smuts a ajuns la concluzia că liderul bolșevic maghiar era un „individ prost al cărui guvern nu putea supraviețui mult timp”.
La Budapesta se zvonea că Troțki și Armata Roșie au sosit dinspre nord-est pentru a ajuta revoluția maghiară.
