27 august 1916: România intră în Primul Război Mondial
Până la izbucnirea războiului în Europa, în 1914, România se afla de mult timp în conflict cu Austro-Ungaria din cauza problemei teritoriale – în special Transilvania, care era etnic românească, dar care pe atunci făcea parte din Ungaria. Văzând succesul Rusiei împotriva Austriei pe câmpurile de luptă de pe Frontul de Est în vara anului 1916, România a sperat să facă o intrare avantajoasă în război pentru a realiza visele de lungă durată de unitate națională.
La 18 august 1916, guvernul român a semnat un tratat secret cu Aliații; conform termenilor acestuia, în cazul unei victorii a Aliaților, România urma să dobândească Transilvania, provincia Bucovina până la râul Prut și întreaga regiune Banat, toate acestea fiind teritorii aflate sub control austro-ungar. La 27 august, România și-a îndeplinit obligațiile din tratat declarând război împotriva Austro-Ungariei.
În timp ce trupele române deschideau un nou front al războiului în Transilvania, forțele britanice exercitau presiuni asupra Germaniei pe râul Somme, iar Austria se clătina împotriva Rusiei în est, Kaiserul Wilhelm al II-lea al Germaniei a intrat pentru scurt timp în panică, spunându-le apropiaților că „Războiul este pierdut”.
Situația pe noul front deschis
Cu toate acestea, și-a recăpătat rapid perspectiva și a acționat pentru a consolida poziția defensivă a Germaniei, înlocuindu-l pe Erich von Falkenhayn cu Paul von Hindenburg în funcția de șef al Statului Major General german la 28 august. În decurs de două săptămâni, la o conferință la care au participat și lideri turci și bulgari, Wilhelm a aprobat crearea unui Comandament Suprem de Război, dându-i efectiv lui Hindenburg comanda tuturor armatelor Puterilor Centrale în Primul Război Mondial.
Între timp, Falkenhayn, retrogradat, a preluat controlul operațiunilor Germaniei împotriva României; în această misiune i s-a alăturat un alt general german proeminent, August von Mackensen.
Până în decembrie 1916, Falkenhayn și Mackensen și-au condus trupele spre o victorie decisivă împotriva țării noastre, cucerind o mare parte din teritoriu și ocupând capitala, București, la 9 decembrie 1916. Deși trupele rusești au intrat în România la începutul anului următor, armata rusă era pe punctul de a se prăbuși; odată cu Revoluția rusă din acel an, cu ascensiunea la putere a bolșevicilor și cu ieșirea ulterioară a Rusiei din război la începutul anului 1918, România a fost forțată să se predea Puterilor Centrale la București în luna mai a aceluiași an, după ce a suferit aproximativ 335.000 de pierderi pe parcursul războiului, fără a include decesele civililor.
Conform Păcii de la București, România a pierdut terenuri de-a lungul coastei sale în favoarea Bulgariei, precum și controlul gurii Dunării, pe care Puterile Centrale l-au rechiziționat. Cu toate acestea, Tratatul de la Versailles din 1919 a anulat aceste pierderi; de asemenea, a oferit României controlul asupra provinciei Transilvania, mult dorită.
