La ce se uitau bucureștenii în interbelic: Difuzarea filmelor la cinema
Cinematografele din centru rulau un singur film, în premieră, și un jurnal. De exemplu, la Cinematografele Capitol și Roxy a avut loc, în 11 ianuarie 1932, premiera filmului Chemarea Dragostei, în regia lui Jean Mihail. Tot la aceste săli a avut loc un an mai târziu, în 15 Septembrie 1933, premiera filmului Trenul fantomă, de același Jean Mihail. Pentru a ne lămuri asupra atmosferei dintr-un astfel de cinematograf de la periferie, o mărturie a scriitorului Mircea Damian din 1935:
“Duminica mai ales, dacă intri în sală după a doua reprezentație, aerul te izbește în piept ca un pumn. E o căldură stătută şi miroase a sudoare şi tutun prost. Sala este tixită, scaunele toate ocupate, şi pe amândouă rândurile laterale lumea stă în picioare grămadă. (…) La cinematografele de periferie: toţi fumează, mănâncă bomboane şi se iubesc. Aici se prezintă sută la sută filme de aventuri şi poliţiste. Acţiunea este trepidantă, scenele se succed vertiginos. Publicul aplaudă sau huiduie după caz. Iar dacă se‘ntâmplă să se rupă filmul şi – se‘ntâmplă tocmai unde urmează un deznodământ sau în mijlocul unei bătălii crâncene – în sală izbucneşte un vacarm îngrozitor”.
Așadar, în interbelicul românesc cinematograful s-a dezvoltat și a atras din ce în ce mai multă lume, începând să producă și filme de o calitate estetică validă, cinematografia rămânând totuși o artă aflată în stadiul de început. Spre sfârșitul perioade interbelice, numărul sălilor de cinema nu scade, ci continuă să crească în București, filme dintre cele mai diverse fiind difuzate în sălile de cinema. Cinematografia a devenit un domeniu bun pentru investiții și, chiar dacă în perioada aceea era considerată o artă inferioară teatrului, cinema-ul s-a perfecționat și a ajuns să fie gustat nu numai de public larg, poate mai puțin avizat, ci chiar de o parte a elitei.
