Cinematografia în Bucureștiul interbelic
În București, noaptea străzile se goleau, în timp ce restaurantele, cinematografele, teatrele și barurile se umpleau de lume. Tot mai mulți oameni de afaceri au devenit proprietari de cinematograf, în condițiile în care sălile erau asaltate.
Cererea era atât de mare, încât prețul în cinematografele selecte, de lux, ajungea și la 60 de lei, în ciuda faptului că, în anii 1920, filmele produse și difuzate erau de o calitate slabă. Mirajul cinema-ului era atât de mare, încât, după apariția filmului sonor, numit în epocă film vorbitor, studiourile autohtone încep să fie asaltate de pretendenți gata să se afirme. În toamna anului 1929, pe bulevardul cinematografelor din București, la cinematograful „Trianon” rula, cu un succes de public fără precedent, primul film vorbitor venit la București, Cântărețul de jazz (sau Cântărețul nebun, cum i s-a mai spus la noi) de AI. Jolson.
Entuziasmul pentru cinematograf era foarte mare în epocă, investițiile în noua formă de artă fiind pe măsură: „Unul după altul, principalele cinematografe bucureștene încercau să se adapteze noii tehnici, se închideau pentru instalarea noilor aparate sonore și se redeschideau, după o lună-doua, echipate cu sisteme diverse, fiecare anunțat drept cel mai performant. Era o întrecere febrilă, căreia publicul îi răspundea cu o curiozitate neostenita. Filmul mut intra in istorie”. Trebuie spus că filmul românesc sonor a debutat cu stângul, regia germanului Martin Berger și scenariul lui Kurt Schwabach, după romanul lui Rebreanu, Ciuleandra, dovedindu-se un eșec.
Filmul în interbelic nu era considerat însă un produs estetic înalt
Așa se face că în 1934, după un tragic eveniment legat de uciderea unui bărbat de către un grup de elevi cu un revolver, se interzicea prezența liceenilor în sălile de cinematograf din București, pentru că se considera că violența de pe ecranele de cinematograf avea o legătură directă cu acest comportament al copiilor.
Cinematografele s-au răspândit mai întâi pe Bulevardul Elisabeta, supranumit „Hollywoodul românesc”: cinematografele de categoria I de pe acest bulevard se înlănțuiau de la început. În anii 1930 funcționau pe Bulevardul Elisabeta șapte cinematografe: Arpa, Palas, Femina, Regal, Corso, Trianon și Capitol, unele construite recent, altele funcționând de 20 de ani și aflându-se într-o perioadă de reamenajare. Pe Lipscani se afla Pathe Palace, numit astfel după Charles Pathe, proprietarul unei societăți de difuzare a filmului. Pe Doamnei – sala Lux şi pe Calea Victoriei, Select, cu o legătură directă între nume şi condiţiile de vizionare. Tot pe Calea Victoriei, la numărul 48, se afla sala Frascati, pentru musafirii hotelului cu același nume, unde a avut loc pe 16 noiembrie 1925 premiera filmului Legenda celor două cruci 5 , iar la numărul 15, sala Colos. Marconi şi Roma pe Griviţei, Rahova, desigur, pe Rahovei, pe Moșilor cinematograful American, cu filme americane. Volta, în Buzeşti, iar Edison pe Calea Dudeşti. Acestea au fost cele dintâi.
