Fiind o zonă cu leproşi nu intra nimeni în zona aceea, fiind o boală contagioasă. Mult timp banii au fost ţinuţi în acolo, într-o siguranţă deplină
După mai bine de 500 de ani de când au fost instituite primele reguli de carantină organizată pe teritoriul Sighişoarei, o istorie mai puţin ştiută, cea a „Bisericii Leproşilor”, spusă într-un reportaj Agerpres, ne arată cum oamenii care se îmbolnăveau de o boală contagioasă care făcea ravagii şi în Evul Mediu, lepra, se retrăgeau în izolare totală, chiar şi până la sfârşitul vieţii, pentru a nu-i îmbolnăvi pe semenii lor sănătoşi.
Leprozeria din Sighișoara
„În Evul Mediu, Sighişoara a avut două instituţii spitaliceşti, una a fost atestată documentar în anul 1461, era în piaţa de jos a oraşului, lângă o biserică a spitalului, care a existat până în 1889, când a fost dărâmată.
Se îngrijeau în special de copii, de bătrâni, de orfani şi de cei care aveau anumite boli.
Însă, în 1507, este atestat un alt institut spitalicesc, un spital şi o biserică, care erau în afara oraşului, dincolo de râul Târnava Mare, dedicată unei boli care exista şi în antichitate, dar şi Evul Mediu, şi anume lepra. Biserica este una mică, în fostul cartier Siechhof, construită în stil gotic, dedicată Sfântului Duh şi care, spre deosebire de celelalte biserici din spaţiul românesc, are amvonul în exterior (…)
Era o carantină permanentă, unde cei care se îmbolnăveau de lepră se retrăgeau.
Dacă se vindecau, erau supuşi unui examen medical, şi plecau, dacă nu, mureau acolo.
Până în secolul al XVIII-lea la Sighişoara a funcţionat leprozeria”, a declarat, luni, pentru Agerpres, directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara, Nicolae Teşculă.
Slujba religioasă
Pentru ca oamenii din carantină să nu se simtă abandonaţi, aveau acces atât la slujbele religioase oficiate de preot, cât şi la spovedanie şi împărtăşanie.
Însă fără ştirea lor, erau şi cel mai de temut paznic pentru averea oraşului.
„În timpul duminicilor şi la sărbători, preotul intra şi ţinea slujba religioasă din acest amvon exterior pentru că bolnavii nu intrau în biserică.
Preotul predica pentru toţi bolnavii, astfel încât aceştia să audă cuvântul Evangheliei.
Se spune că exista şi o mică fereastră prin care oamenii erau spovediţi. Biserica are un rol foarte important deoarece aici mult timp s-a păstrat averea oraşului.
Fiind o zonă cu leproşi nu intra nimeni în zona aceea, fiind o boală contagioasă. Mult timp banii au fost ţinuţi în acea biserică, într-o siguranţă deplină”, a arătat Nicolae Tşeculă.
„Curtea Liniştii”
Întrucât oamenilor bolnavi de lepră nu le era permisă intrarea în biserică, predicile li se ţineau din amvonul exterior, care este montat pe latura de vest, lângă intrare.
Accesul preotului se făcea din interior, iar acest amvon exterior a fost folosit până în anul 1884, când uşa acestuia a fost zidită şi a fost construit corul.
Biserica Leproşilor este situată în zona Gării CFR din Sighişoara, şi oficial poartă o denumire săsească, care în traducere înseamnă „Curtea Liniştii”.
Această curte a liniştii cuprindea, pe lângă biserica propriu-zisă, o şcoală, casa învăţătorului şi spitalul, denumit şi leprozerie
