Evenimentul Istoric > Articole online > Geneza României > Mitropolitul în timpul căruia Biserica Română Unită a primit una dintre cele mai grele lovituri de la unguri
Articole online

Mitropolitul în timpul căruia Biserica Română Unită a primit una dintre cele mai grele lovituri de la unguri

Înființarea diecezei greco-catolice de Hajdúdorog, cu majoritatea parohiilor de limbă maghiară, a fost percepută drept una din cele mai grele lovituri suportate de Biserica Română Unită din Transilvania.

În fața faptului aproape împlinit, românii au acționat pe plan național, așa cum au putut.

Reprezentanții românilor uniți au organizat o mare adunare de protest la Alba Iulia, au ales un comitet permanent compus din 17 membri, sub președinția lui Gheorghe Pop de Băsești, și au redactat un memoriu alcătuit de viitorul mitropolit Vasile Suciu, după indicațiile mitropolitului Mihaly, pentru a demasca tendința de maghiarizare a noii Episcopii de Hajdúdorog.

În fața blocului austro-ungar, acțiunea lor a eșuat.

În ziua de 8 iunie 1912 a fost publicată bula „Christi fideles graeci”, care a transferat de sub jurisdicția Bisericii Române Unite din Transilvania 83 parohii cu 73.225 credincioși sub jurisdicția Episcopiei de Hajdúdorog.

Credincioșii români uniți au continuat însă lupta pentru repararea injustiției cauzate Bisericii Române Unite și națiunii române din întreaga Transilvanie.

Îndată ce a fost cunoscut conținutul bulei, Comitetul permanent ales la Alba Iulia, a trimis la Roma pe părintele Vasile Lucaciu, ca să culeagă informațiile necesare pentru continuarea luptei.

În ședința ținută în 27 iulie 1912, după reîntoarcerea părintelui Lucaciu, s-au stabilit punctele programatice de acțiune, bazate îndeosebi pe reorganizarea rezistenței credincioșilor împotriva măsurilor nedrepte ale Guvernului maghiar.

În septembrie 1912, au fost trimiși la Roma profesorii de teologie Alexandru Nicolescu și Ioan Coltor, care au luat contact cu personalitățile bisericești mai influente.

În ultima audiență la Cardinalul Rampolla, acesta le-a spus: „Nu piere o nație în câțiva ani”, mai ales cea română, care de atâtea ori și-a demonstrat vitalitatea și vigoarea sa.

Între timp, reacția preoților și a credincioșilor a continuat fără încetare, fiind condusă de preoții Vasile Lucaciu, Alexandru Nicolescu și Victor Macaveiu, care au avut tot sprijinul lui Alexandru Vaida Voievod, Iuliu Maniu și Ștefan Ciceo Pop.

Primul Război Mondial a dat o întorsătură favorabilă lucrurilor.

Dar încă mai înainte de înfrângerea ungurilor, protopopul Marchiș din Satu Mare și protopopul din Carei au înființat un vicariat național român, recunoscut de Nunțiul apostolic, care, în 10 mai 1919, a scos de sub jurisdicția Episcopiei de Hajdúdorog 42 de parohii care aparținuseră Episcopiei de Oradea.

Cu un alt ordin al Nunțiaturii apostolice, din 29 iunie 1919, a fost scos de sub jurisdicția episcopiei maghiare și Vicariatul Secuimii, cu 33 de parohii.

180 de ani de la naștere

Victor Mihaly de Apșa, scris uneori Mihali, s-a născut pe 19 mai 1841, în Ieud, Comitatul Maramureș.

A fost episcop al Eparhiei de Lugoj între 1875-1895, arhiepiscop Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș și mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma din 1895, până la moarte.

Din anul 1894 a fost membru de onoare al Academiei Române.

A fost fratele mai mare al istoricului Ioan Mihaly de Apșa, de asemenea membru al Academiei Române.

A urmat studii gimnaziale la Sighet, Oradea, Târnavia şi Kosice. A studiat apoi filosofia şi teologia la Colegiul De Propaganda Fide, la Roma.

În 1863 şi-a luat doctoratul şi, în acelaşi an, a fost hirotonit preot la Roma.

A fost profesor de istorie bisericească şi drept canonic la Seminarul Teologic din Gherla (1864-1869), secretar şi ulterior referent consistorial la Mitropolia din Blaj (1869-1874).

În 1874 a devenit episcop de Lugoj, iar în 1894 mitropolit al Blajului (instalat în funcţie în anul următor), calitate în care a îndrumat şcolile române din Blaj şi s-a împotrivit încercărilor de maghiarizare a învăţământului românesc din Transilvania.

S-a remarcat prin pastorale, cuvântări liturgice, sfaturi pentru credincioşi, dar şi lucrări precum: „Disertaţiune despre cearta bisericească pentru botez dintre Sf. Ştefan şi Sf. Ciprian din Cartagina” (1867), „Privire peste istoria provinciei bisericii greco-catolice a Albei Iulia” (1871) etc.

A murit pe 21 ianuarie 1918, la Oradea.

Registration

Aici iti poti reseta parola