„Întrega lume își dorește să le cumpere”, potrivit proiectantului dronei
Conflictul din Ucraina a scos în evidență dronele de luptă turceşti -Bayraktar TB2, care au pus în mare dificultate armata rusă. Selcuk Bayraktar, care conduce firma Baykar cu sediul la Instanbul, împreună cu fratele său Haluk, a spus că dronele au arătat cum tehnologia revoluționează războiul modern. Cu o anvergură a aripilor de 12 metri și posibilitatea de a zbura până la o înălțime de aproape 8.000 de metri, armamentul ghidat cu laser cu care sunt dotate aceste drone poate străpunge blindajul vehiculelor rusești, iar până în acest moment, avantajul militar al Rusiei a avut de suferit.
Bayratkar TB2 poate sta în aer până la 27 de ore, alimentată de un simplu motor cu elice, și poate zbura până la 150 de kilometri depărtare de bază. Aeronava poate fi echipată și cu patru rachete „micromunitii inteligente” suficient de precise pentru a distruge vehicule blindate de la câțiva kilometri distanță.
Cel puțin 36 de drone au fost cumpărate de ucraineni de la începutul războiului, iar compania poate produce 200 de TB2 pe an
Ceea ce impresionează, pe lângă tehnologia modernă, este și costul său relativ mic și a faptului că e disponibilă ușor. Dronele militare de dimensiuni mari, fabricate în SUA, cum ar fi MQ-9 Reaper, costă zeci de milioane de dolari și e puțin probabil ca țările care și-ar putea permite drona să încerce să o achiziționeze.
Washingtonul are pe lista sa doar câteva țări către care vinde drone MQ-9 Reaper, iar dronele americane sunt văzute la scară largă ca fiind prea scumpe astfel încât alte state să-și permită să le piardă în luptă.
Turcia are mai puține rețineri față de vinderea armamentului, iar dronele Bayraktar sunt în prezent utilizate de cel puțin 11 armate. Mai multe țări așteaptă livrarea, inclusiv Polonia – prima țară din UE care a achiziționat astfel de drone.
Absolvent al Institutului de Tehnologie din Massachusetts (MIT), Selcuk Bayraktar, care a fost comparat cu Elon Musk fiindcă a creat o aeronavă militară unică și datorită prezenței sale de pe rețelele sociale este directorul de tehnologie al companiei de apărare Baykar, și ginerele lui Recep Tayyip Erdogan, când s-a căsătorit cu fiica președintelui turc în 2016.
TB2 a jucat un rol atât de important în Siria, Irak, Libia și Nagorno-Karabah, în plus față de Ucraina, încât acum reprezintă vârful de lance al exporturilor turcești.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a spus că cererea internațională pentru drona TB2 și noua Akinci este uriașă.