Germania doreşte ca Iniţiativa celor Trei Mări (3SI) să devină o parte a politicilor şi a instrumentelor de investiţii europene, a susţinut joi preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, în timpul unui forum de afaceri al 3SI desfăşurat joi la Sofia.
Germania nici măcar nu este membru 3SI, dar dă deja directive!
Adică, s-o spunem pe șleau, Inițiativa să intre sub controlul Germaniei,
În intervenţia sa, Steinmeier a spus că 3SI trebuie să fie bine integrată în politicile şi instrumentele Uniunii Europene, el argumentând că la această iniţiativă, ce are „o puternică legătură transatlantică”, participă aproape jumătate dintre statele membre UE.
Capitala bulgară găzduieşte joi şi vineri al şaselea Summit al 3SI.
Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, reunind cele 12 state membre UE aflate între Marea Baltică, Marea Adriatică şi Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.
Deci, Germania nu este nici măcar membru al 3SI, ea căpătând statul de invitat în 2018, la București.
Împotriva expansiunii Germaniei
Însă, scopul inițial al alianței Celor Trei Mări a fost tocmai de a se opune expansiunii Germaniei.
Simbolul independenței Poloniei, recâștigată în anul 1918, Mareșalul Józef Piłsudski (1867-1935), este cel care a lansat Iniţiativa celor Trei Mări, sau Intermarium.
Piłsudski (foto) a militat pentru crearea unei federaţii de state, de la Marea Baltică la Marea Neagră şi Adriatică, ca un tampon între Germania şi Rusia, care fiecare în parte constituiau ameninţări pentru ţările membre.
Din Intermarium urmau să facă parte Polonia, România, Ungaria, Cehoslovacia, Ucraina, Belarus şi ţările baltice, având ca scop principal apărarea comună în faţa pericolului bolşevic, dar şi contra imperialismului german.
Relansarea
Ideea Inițiativei Celor Trei Mări a fost relansată pe 6 august 2015 de președintele polonez Andrzej Duda, ca o alianță a statelor central și est-europene dupa modelul Intermarium.
Un an mai târziu, la Dubrovnik, pe malul Mediteranei, avea loc primul summit al Inițiativei, iar în 2017, președintele SUA, Donald Trump, a fost invitatul de onoare al reuniunii ce a avut loc la Varșovia.
În 2018, conferința la vârf a Celor Trei Mări a avut loc la București prilejuind o premieră, invitarea Germaniei, ca partener, în organizație.
De altfel, tot în calitate de partener, la summit a participat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Trump a pus punctul pe i
Merită amintit, că în discursul său istoric de la Varvovia, din 2017, președintele Trump a criticat Germania și Franța în privința politicii lor față de țările est europene, supuse presiunilor Bruxelles-ului pentru alinierea, împotriva voinței popoarelor lor, la politica primirii migranților, la adoptarea ideologiei de gen și a depărtării de valorile creștine pe baza cărora s-au creat națiunile europene.
Încurajarea prezenţei SUA în regiune
În noua variantă, Intermarium îşi propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii în trei domenii principale (transport, energie, digital) şi prin creşterea convergenţei reale între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea coeziunii în cadrul Uniunii şi la consolidarea proiectului european, precum şi la întărirea relaţiei transatlantice, inclusiv prin încurajarea prezenţei SUA în regiune, cee ace nu e deloc pe placul Berlinului.