Ce strategie a adoptat România în timpul negocierilor de la Focșani din anul 1917?
În urma bătăliilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz, linia frontului s-a stabilizat. În vreme ce Puterile Centrale nu mai dispuneau de suficiente trupe pentru a forța o nouă ofensivă, soldații români aveau un moral ridicat, care a fost atenuat doar de virusul bolșevic care contamina rapid și constant trupele rusești staționate pe frontul românesc.
Armata a 6-a rusă avea să fie înlocuită de unități românești, pe măsură ce tot mai mulți soldați ruși își părăseau pozițiile. Dar adevărata lovitură a venit din partea lui Lenin la 21 noiembrie 1917, când a ordonat armatelor ruse să se retragă și să încheie un armistițiu cu Puterile Centrale.
Negocierile dintre Puterile Centrale, ruși și români au început la Focșani pe 7 decembrie 1917. Delegația germană a fost condusă de generalul Curt von Morgen, în timp ce delegația austro-ungară era condusă de generalul Oskar Hranilovic. Principalul obiectiv al germanilor era să asigure un transfer mare de trupe în vest pentru a participa la Ofensiva de primăvară a lui Ludendorff, însă austriecii erau preocupați de deschiderea traficului pe Dunăre pentru a importa alimente din sudul Rusiei. De cealaltă parte, delegația rusă a fost condusă de comandantul Armatei a 9-a, generalul Anatoli Kelcevski, iar cea română, de adjunctul șefului de stat major, generalul Alexandru Lupescu.
Delegațiile româno-ruse au decis să acționeze prin consens
Negocierile aprinse s-au axat pe trei aspecte: libertatea de transfer a trupelor pe alte fronturi, libertatea de circulație pe Dunăre și Marea Neagră și libertatea de circulație în zona neutră. Reprezentantul român la negocieri a avut un termen precis: interzicerea transferului de trupe pe alte fronturi pentru a proteja aliații României din Europa de Vest. Poziția intransigentă a României a dus la suspendarea negocierilor. Delegatul austro-ungar Hranilovic a raportat că „românii s-au opus cu o duritate atât de mare încât termenii au trebuit să fie schimbați în defavoarea noastră”.
Cu toate acestea, la 9 decembrie, s-a ajuns la un compromis: doar trupele care se aflau deja sub un ordin de tranzit puteau părăsi frontul până la 5 decembrie.
În ceea ce privește chestiunea deschiderii Dunării, s-a decis că această problemă va fi rezolvată de o comisie specială care urma să se întrunească la Brăila. A fost stabilită o linie de demarcație între forțele navale oponente, dar libertatea de navigație pe Dunăre era în continuare restricționată. În ceea ce privește ultimul punct disputat, cel al libertății de circulație în zona neutră de pe front, partea română a avut câștig de cauză, prin instituirea unei zone neutre în care intrarea era interzisă de ambele părți.
Încheierea armistițiului la 9 decembrie a exacerbat dorința de pace a ambelor părți și a avut efecte neprevăzute asupra armatei ruse din Moldova, care a părăsit frontul în mai puțin de o lună.
