Agenția italiană de știri AGI a anunțat că tabloul „Salvator Mundi” din secolul al XV-lea, atribuit lui Leonardo Da Vinci, furat de...
Din prima tinerețe, viitorul rege Carol al II-lea a fost un adevărat armăsar, aventurile sale amoroase făcându-l să renunțe nu o dată...
Una dintre cele mai remarcabile și celebre regine, care a lăsat o moștenire impresionantă, a fost Hatshepsut, fiica faraonului egiptean Thutmose I...
Macarie cel Mare, cunoscut și sub numele de Macarie Egipteanul, este unul dintre marii Sfinți Părinți ai pustiei.
Vremea va fi în continuare deosebit de rece, geroasă îndeosebi dimineaţa în cea mai mare parte a ţãrii.
Pe 18 ianuarie 2011 trecea la Domnul unul dintre simbolurile Pieții Universității, Cristian Paţurcă.
Prim ministrul României între 5 martie și 23 octombrie 1918, perioadă în care a negociat Pacea de la Buftea cu Puterile Centrale,...
Nu mai puțin de 54 de sarcofage din lemn, multe dintre acestea datând din urmă cu 3.000 de ani, din timpul Noului...
La moartea marelui ziarist Constantin Mille, Radu D. Rosetti, care se bucurase de protecția și prietenia patronului Adevărului vreme de 37 de...
Chiar și în prezent, Izabela, numele soției regelui Ahab este sinonim cu răutatea și promiscuitatea
Marele savant Henri Coandă sosea, pe 21 iunie 1967, la București, împreună cu soția sa, Margareta, la invitația Institutului Politehnic din București,...
Sfinții Atanasie și Chiril au luptat împotriva a două dintre cele mai mari erezii: arianismul și nestorianismul.
Vremea va fi în continuare deosebit de rece, geroasă dimineața și noaptea în cea mai mare parte a țării.
Născut pe 14 octombrie 1778 la Țigănești – Galați și mort la 1849 în satul natal, Costache Conachi a fost poet, mare...
I-a convins pe francezi să intervină în Războiul de Independență al Statelor Unite de partea acestora.