Contemporan cu Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, Macarie era de origine egiptean, dintr-un sat numit Ptinapar, provenind dintr-o familie creștină foarte evlavioasă.
Părinții lui l-au silit să se însoare, însă, el a fugit de viață lumească și după moartea părinților săi, a ales să trăiască viață pustnicească.
Foarte de curând, Macarie a început să fie puternic ispitit de diavol prin felurite încercări, dar prin stăruință sa și dragostea cea mare pentru Hristos, fericitul a biruit și s-a făcut pildă a vieții îngerești în trup.
Multe sunt pildele și minunile săvârșite de Sfântul Macarie în lunga sa viețuire duhovnicească în pustie.
Prin unele dintre ele s-a arătat că Sfântul căpătase de la Hristos putere și asupra morții, astfel încât fericitul Macarie s-a învrednicit a săvârși învieri.
Astfel, întrucât într-o eparhie un episcop eretic începuse a răspândi o erezie care susținea că Hristos a avut doar un trup aparent, episcopul dreptcredincios al locului l-a chemat pe Macarie pentru a stinge această rătăcire.
Deși Sfântul Macarie i-a arătat episcopului eretic prin cuvintele Simbolului credinței că se află în înșelare, necredința acestuia a persistat, forțându-l pe Cuvios să rușineze rătăcirea aceluia printr-o minune dumnezeiască.
După o oră de stăruință în rugăciune, Macarie a înviat un om dintr-un mormânt și nu vreunul mort de curând, ci unul mort de foarte mult timp. Cel înviat, neauzind de Hristos până la moartea sa, a fost botezat de Macarie și făcut ucenic al sau.
Ucenicul a mai trăit trei ani de la învierea sa din morți.
Povestea avva Macarie că umblând odată prin pustie a găsit o căpățână de mort aruncată la pământ.
Și clătinându-o cu toiagul cel de finic, căpățâna i-a vorbit, spunându-i că a fost slujitor al idolilor și al elinilor celor ce au petrecut prin locul acesta.
Și a continuat: iar tu ești Macarie, purtătorul de duh, și în orice ceas te vei milostivi spre cei ce sunt în chinuri și te vei ruga pentru dânșii, se mângâie puțin.
Iar Macarie i-a zis: care este mângâierea și care este chinul?
I-a răspuns lui: pe cât este de departe cerul de pământ, atâta este focul dedesubtul nostru, fiindcă de la picioare până la cap stăm în mijlocul focului și nu este cu puțință să se vadă cineva față către față, ci fața fiecăruia este lipită de spatele celuilalt.
Deci când te rogi pentru noi, din parte vede cineva fața celuilalt.
Această este mângâierea. Și, plângând bătrânul, a zis: vai zilei aceleia în care s-a născut omul, dacă aceasta este mângâierea muncii!
I-a zis ei bătrânul: este altă muncă mai rea?
I-a răspuns lui căpățâna: noi, că cei ce nu am cunoscut pe Dumnezeu, măcar puțin suntem miluiți, iar cei ce au cunoscut pe Dumnezeu și s-au lepădat de El și nu au făcut voia Lui, dedesubtul nostru sunt. Și luând bătrânul căpățâna, a îngropat-o”.
În multe rânduri Macarie s-a luptat fățiș cu puterile necurate, dar cel mai bine vedem desăvârșirea acestui minunat sfânt în relatarea sfârșitului sau, în care se arată nesfârșita sa smerenie:
„Fericitul Macarie sărutând pe toți cei ce erau lângă dânsul și pentru dânșii rugându-se, și-a ridicat ochii și mâinile în sus, zicând cel mai de pe urmă cuvânt:
În mâinile Tale, Doamne, îmi dau duhul meu.
Și astfel și-a dat fericitul sau suflet, lăsând multă plângere ucenicilor. Apoi, adaugă Serapion și aceasta, pe care a auzit-o de la Cuviosul Pafnutie, care era unul din ucenicii lui Macarie: că acel sfânt suflet, fiind ridicat de heruvimi și spre cer suindu-se, unii din părinți priveau cu ochii sufletești spre diavolii cei din văzduh cum stau departe și strigau:
„O! de ce slavă te-ai învrednicit, Macarie”.
Iar Sfântul le răspundea:
„Nu, căci încă mă tem, pentru că nu mă știu de am făcut vreun lucru bun”.
Apoi vrăjmașii cei ce erau în văzduh, strigau: „Cu adevărat ai scăpat de noi, Macarie”.
Iar el le zicea: „Ba nu, căci îmi mai trebuie ceva ca să scap”.
Și fiind acum înăuntrul porților cerești, diavolii plângând, strigau:
„A scăpat de noi, a scăpat!”.
Iar el cu mare glas le-a răspuns:
„Cu adevărat am scăpat de meștesugirile voastre, cu puterea Hristosului meu fiind îngrădit”.
Astfel a fost viața, sfârșitul și mergerea la veșnica viață a Cuviosului părintelui nostru Macarie”.
Sursa: crestinortodox.ro
