29 august 1940: Presiunile externe continuă. La Viena, aşa-zişii ,,arbitri” fac noi presiuni şi ameninţă
Printr-o postare pe pagina personală de Facebook, distinsul istoric Alesandru Duțu expune situația dificilă în care se afla România la finalul lunii august, anul 1940. Redăm mai jos notele istoricului militar:
- Joachim von Ribentrop : ,,Führer-ul nu face bluf … În caz contrar veţi face război şi veţi pierde toată Transilvania”.
- Mihail Manoilescu: ,,N-am avut măcar prilejul să spunem un singur cuvânt în apărarea drepturilor ţării noastre”.
- Carol al II-lea: ,,Ni se pune cuţitul în coastă”.
În timpul întâlnirii cu Mihail Manoilescu, Joachim von Ribbentrop precizează că tratativele trebuiau să ajungă ,,la un sfârşit, la o înţelegere” şi propune arbitrajul. Pentru operativitate cere să fie informat guvernul român şi să se obţină asentimentul până la ,,ora 8 seara”.
După ce ministrul român al Afacerilor Străine dezminte faptul că guvernul român ar fi cerut vreodată arbitrajul, ministrul german de Externe vorbeşte ,,în termeni impresionant de apăsaţi” despre atacul concomitent al Uniunii Sovietice şi al Ungariei şi atrage atenţia că dacă ,,Majestatea Sa Regele ar fi rău sfătuit şi nu ar primi acest arbitraj, atunci ar fi în câteva zile sfârşitul României”.
După ce face cunoscut că Germania nu mai putea să facă nicio presiune asupra Unagriei, care ,,ar intra a doua zi în război”, cere ca guvernul român să nu interpreteze acest lucru ca pe ,,un bluf, pentru că Führer-ul nu face bluf ”.
Galeazzo Ciano precizează şi el că a fost împuternicit de Benito Mussolini să facă cunoscut că dacă România nu ar accepta arbitrajul atunci va fi socotită printre ,,duşmanii” Axei.
Wilhelm Fabricius declară lui Valer Pop că în caz de război, Germania şi Italia vor fi de partea Ungariei
După ce Mihail Manoilescu respinge ideea arbitrajului şi precizează că arbitrajul în chestiuni teritoriale echivalează cu ,,a da dreptul cuiva să dispună ad libitum de teritoriul naţional, lucru la care n-ar consimţi niciun stat”, că un eventual arbitraj ar putea fi acceptat în situaţia în care ,,ar exista anumite norme de judecată, în cazul nostru de norme dictate de principiul etnic şi al schimbului de populaţie”, Joachim von Ribbentrop a replicat că ,,nu există arbitraj cu mâinile legate, fiindcă libertatea absolută a arbitrilor este esenţa oricărui arbitraj” şi a făcut cunoscut că soluţia la care a trebuia să se ajungă trebuia să fie ,,o sinteză între principiul teritorial şi principiul etnic”, că teritoriul ce trebuia cedat de România se situa între 68 000 kmp, cât a cerut Ungaria, şi 25 000 kmp cât a oferit România.
La precizarea ministrului român al Afacerilor Străine că ,,noi n-am vorbit niciodată de aşa ceva”, omologul german spune că ,,în caz contrar veţi face război şi veţi pierde toată Transilvania” (în cursul nopţii, Wilhelm Fabricius avea să recunoască faptul că cifra de 25 000 kmp nu a fost propusă niciodată de România).
În final, aşa cum avea să precizeze mai târziu Mihail Manoilescu, ,,arbitrii” au pus următoarea alternativă: ,,Sau primim arbitrajul astăzi, sau cel mai târziu în cursul nopţii, aşa ca mâine să se poată da hotărârea şi în cazul acesta ne vom bucura de garanţia absolută a puterilor Axei pentru integritatea României împotriva tuturor, chiar şi la Răsărit, sau dacă nu primim vom fi mâine atacaţi de Ungaria”.
După discuţia cu Joachim von Ribbentrop şi Galeazzo Ciano, Mihail Manoilescu telegrafiază la Bucureşti şi transmite: ,,Situaţia este mult mai rea… Toate încercările mele de a schimba sau atenua hotărârea au fost zadarnice… Totul apare ca o piesă scrisă dinainte, în care nicio vorbă, niciun singur gest nu se poate schimba”.
Jaochim von Ribbentrop repetă ameninţările şi în discuţia avută cu Valer Pop, precizând că România avea putinţa ,,să aleagă între perspectiva distrugerii sale totale ca stat şi naţiune de o parte şi între păstrarea statului, redus teritorialiceşte şi a fiinţei etnice a neamului românesc, de alta”.
La orele 19.40, în timpul celei de-a doua întrevederi cu Mihail Manoilescu, Joachim von Ribbentrop şi Galeazzo Ciano fac cunoscut că în caz de neacceptarea ,,arbitrajului” Axa, ,,se va dezinteresa de soarta sud-estului Europei şi consecinţele pot fi pentru România o totală distrugere a fiinţei sale de stat”. În cazul acceptării, Germania şi Italia ofereau ,,garantarea frontierelor faţă de oricine, prin totalitatea forţelor lor armate”. Au comunicat că ultimul termen era la orele 24.00 (în final a fost prelungit până la orele 3.40).
Război sau acceptarea arbitrajului
Susţinerea argumentelor româneşti nu s-a mai putut face deoarece, aşa cum nota Mihail Manoilescu, ,,N-am avut măcar prilejul să spunem un singur cuvânt în apărarea drepturilor ţării noastre”.
Întâlnindu-l pe Pellegrino Ghigi, Raoul Bossy îi spune ,,fără înconjur” că România a fost înşelată de două ori:
,,Întâi când ni s-a afirmat de Axă că baza concesiunilor noastre teritoriale va fi schimbul de populaţii şi a doua oară când ni s-a declarat personal că delegaţia română este poftită la Viena nu pentru arbitraj, ci pentru o examinarea situaţiei”.
În final, avea să consemneze numai pentru el:
,,Cruzimea arbitrilor siniştri ce vor decide – sau care, mai bine zis, au decis – soarta noastră depăşeşte orice margini în noaptea acesta tragică”.
La Bucureşti, Carol al II-ea , consemnează:
,,După-masă, la 5.12, s-a produs drama care poate să ne ducă departe…Aşa, din senin, trebuie să cedăm teritorii, fiindcă aşa doresc ungurii şi acoliţii lor, acesta mi se pare depăşind orice măsură… Suntem ameninţaţi că mâine o să ne găsim în război, atacaţi de nemiloşii maghiari, susţinuţi de nemţi şi U.R.S.S., o situaţie disperată. … Nu putem să lăsăm teritoriul nostru să fie prădat… Ni se pune cuţitul în coastă, cu ameninţări care sunt, prea probabil adevărate”.
