28 decembrie 1942: „Bătălia de la est de Stalingrad a fost pierdută pentru că trupele române n-au opus rezistenţă serioasă”
Printr-o postare pe pagina personală de Facebook, distinsul istoric Alesandru Duțu expune situația dificilă în care se afla Armata Română în timpul campaniei din URSS, pe Frontul de Est. Redăm mai jos notele istoricului militar.
Informat că Horia Sima evadase din lagărul în care era internat în Germania şi fugise în Italia, Mihai Antonescu solicită lui Renato Bova Scopa să intervină la Roma pentru capturarea acestuia.
Feldmareşalul Erich von Manstein comunică generalului Ilie Şteflea că bătălia de la est de Stalingrad a fost pierdută pentru că ,,trupele române n-au opus rezistenţă serioasă”.
Imediat, şeful Marelui Cartier General român protestează şi precizează:
,,Diviziile 5 şi 8 cavalerie au rămas pe poziţie, carele au trecut peste ele, dar nimeni n-a intervenit să salveze pe cei depăşiţi de carele de luptă. Din cauza temperaturii foarte scăzute (minus 20 grade) şi a terenului îngheţat, trupele n-au putut nici să se îngroape. Trupe foarte puţine (valoare a 8 batalioane şi 15 escadroane) pe un front de 130 km cu misiune să reziste la încercuire ceea ce este o imposibilitate. Nu numai că se distrug ultimele rămăşiţe, dar aceste divizii care s-au acoperit de glorie în trecut, au ajuns să fie tratate drept fugare, din cauza misiunii imposibile ce au primit şi a epuizării fizice complete în care se găsesc. Toate intervenţiile mele la domnul feldmareşal von Manstein s-au izbit de neînţelegerea situaţiei adevărate în care sunt puse să lupte rămăşiţele acestor glorioase divizii şi de acuzaţiunea că nu au voinţa de a lupta, urmată de cererea de a schimba pe comandanţi cu alţii având mai multă voinţă de a combate. Dacă se continuă conducerea operaţiunilor în această idee de rezistenţă pe loc în faţa atacurilor cu care inamice, în câteva zile şi aceste ultime resturi vor fi distruse sau capturate, iar drumul va fi lăsat total liber inamicului. Cum intenţiunile făcute de mine până în prezent au rămas fără rezultat şi mai mult la fiecare insucces tot trupele noastre sunt găsite vinovate, vă rugăm să binevoiţi a hotărî”.
Şeful Marelui Cartier General român răspunde şi generalului Zoeller, șeful de stat major a Misiunii Militare Germane (care îi reproșase, la 20 decembrie, că generalul Mihail Lascăr primise, la 21 noiembrie 1942, ordinul de ,,a face toate pregătirile pentru străpungere, cu toate că Grupul de armate ,,B” ordonase în mod precis ca Gruparea Lascăr să se apere”) că cele cinci divizii române, ,,întinse în cordon, lipsite de mijloace modern de apărare anticar, lipsite de muniții și aprovizionare, nu puteau rezista la încercuire”, că în final însuși Hitler a emis ordinul de străpungere a încercuiri și că netransmiterea lui la timp a dus la pierderea totală a Grupării ,,general Lascăr”.
La cererea Grupului „Hollidt”, Divizia 7 cavalerie preia, cu regimentele 11 roşiori, 11 călăraşi şi Grupul 61 cercetare, apărarea localităţii Cernikov (unde se aflau depozite germane de alimente şi materiale), respingând atacurile date de sovietici; pentru această acţiune, germanii au adresat mulţumiri comandantului diviziei şi au conferit militarilor 28 ordine „Crucea de Fier”.
La Savetnoe, comandantul Diviziei 4 infanterie reușeşte să părăsească cu greu localitatea cu numai 15 minute înainte de pătrunderea în sat a tancurilor sovietice.
