Evenimentul Istoric > Articole online > Geneza României > 23 noiembrie 1942: A 520-a zi de război și decizia germanilor ca trupele române să păstreze pozițiile până la ultimul om
Articole online

23 noiembrie 1942: A 520-a zi de război și decizia germanilor ca trupele române să păstreze pozițiile până la ultimul om

Generalul Maximilan von Weichs: ,,Orice mişcare de fugă se va împiedica fără cruţare, la caz de nevoie făcându-se uz de arme. Soldaţii români, care vor fi găsiţi fără arme, echipament şi ordin de serviciu, retrăgându-se spre vest, vor fi arestaţi şi internaţi”. Locotenent-colonelul Nicolae Dragomir informează Marele Cartier General că germanii au decis „ca trupele române să păstreze poziţiile până la ultimul om”, fapt care „limitează cu desăvârşire libertatea de manevră”.

23 noiembrie 1942: A 520-a zi de război și decizia germanilor ca trupele române să păstreze pozițiile până la ultimul om

Printr-o postare pe pagina personală de Facebook, distinsul istoric Alesandru Duțu expune situația dificilă în care se afla Armata Română în timpul campaniei din URSS, pe Frontul de Est. Redăm mai jos notele istoricului militar.

Generalul Ilie Şteflea: „Marele Cartier General nu comandă. Armata 4 a fost subordonată Armatei 4 blindate de ordinele căreia ascultă. În situaţii critice nu poate lua hotărâri decât cine cunoaşte bine situaţia, deci puteţi face acte de iniţiativă, luându-vă toată răspunderea… Luați orice măsuri credeți necesare pentru a face față situației, comunicându-le Armatei 4 blindate prin ofițerul de legătură”.

Trupe sovietice aparţinând Frontului ,,Sud-Vest”, realizează, la Kalaci, legătura cu trupele Frontului ,,Stalingrad”, încercuind 22 divizii germane cu circa 330 000 militari, majoritatea germani.

Orele 3.50. După ce află despre realizarea joncțiunii Divizei 1 blindate române cu Divizia 22 blindată germană, Hitler ordonă ca ,,Gruparea Lascăr, folosind acest drum deschis prin luptă să pătrundă spre sud pentru a recâștiga legătura cu Corpul 48 blindat”.

Comunicând acest lucru lui Ion Antonescu, Führer-ul apreciază că Mihail Lascăr ,,s-a distins ca un deosebit soldat”, că ,,s-a purtat excepțional de bine” și că i-a acordat ,,Frunzele de Stejar la Crucea de Cavaler al Crucii de Fier”, generalul devenind primul ofițer aliat al Reich-ului recompensat cu această distincție.

Răspunzându-i, Ion Antonescu face cunoscut că a dat un ordin de zi către trupele române pentru a le întării ,,încrederea și a le da un nou impuls” și își exprimă ,,încrederea totală că victoria noastră va fi sigură”, că pentru ea va continua să facă ,,tot ceea ce demnitatea și răspunderea noastră ne comandă”.

În dimineaţa zilei, coloana comandată de generalul Ioan Sion ajunge Bol. Doncinskaia (cu 171 ofiţeri, 129 subofiţeri, 3 326 trupă, 1 045 cai, 18 maşini, 2 115 arme, 40 puşti-mitralieră, 6 mitraliere, 4 brandturi, şi 2 tunuri), unde duce, împreună cu Divizia 22 blindată germană, lupte grele pentru apărarea localităţii, atacată şi mai puternic de sovietici. Fără artilerie şi tunuri anticar şi fără sprijinul bindatelor germane, care se retrăseseră la 3,5 km de sat, unităţile române improvizate nu au putut păstra satul, înregistrând mari pierderi. În luptă cade însuşi comandantul, generalul Ioan Sion. Resturile s-au retras spre Cernîşevskaia, regrupându-se ulterior la Surov, Gruzinov, Oreskin.
Căpitanul aviator Valentin Stănescu, zburând deasupra zonei Golovski, observă localitatea arsă şi pe ,,toate culmile înzăpezite din jurul acesteia, pete de sânge pe întinderi mari şi foarte multe cadavre de oameni şi cai”.

Pe valea Cirului, apărarea Corpului 2 armată este străpunsă la Cistiakova, un batalion inamic înaintând şi pătrunzând în Orehov.

La Corpul 1 armată, Divizia 9 infanterie duce lupte grele la 7 – 8 km vest de valea Kriuşa.

La nord, Divizia 11 infanterie respinge un contraatac inamic

Resturile Diviziei 1 blindate reuşesc să se despresoare şi să ajungă, cu pierderi mari, în zona Petrovka.
În seara zilei, coloana ,,colonel Ciupercescu”, compusă din resturile Diviziei 15 infanterie, este ajunsă de tancurile sovietice şi distrusă aproape în întregime.

La Izbuşenski, în încercuire, colonelul Stăncescu organizează cu trupele din zonă o poziţie de rezistenţă de jur-împrejurul satului, reuşind să-l apere până în seara zilei când situaţia s-a agravat. Spre miezul nopţii, sovieticii au trimis parlamentari care au cerut capitularea.
Analizând desfăşurarea acţiunilor militare pe frontul de la sud de Don, generalul Maximilan von Weichs, concluzionează că militarii români au părăsit poziţiile de luptă şi ordonă: ,,Orice mişcare de fugă se va împiedica fără cruţare, la caz de nevoie făcându-se uz de arme. Soldaţii români, care vor fi găsiţi fără arme, echipament şi ordin de serviciu, retrăgându-se spre vest, vor fi arestaţi şi internaţi”. Apreciind că ,,unele părţi din Divizia 14 infanterie au părăsit, la primul atac inamic, prea timpuriu poziţiile lor, fără a rezista, după cum s-a ordonat, până la urmă”, generalul german face cunoscut că ,,se va deschide comandantului diviziei (generalul Gheorghe Stavrescu –.n.n.) acţiune la Curtea marţială”.

În Stepa Kalmucă, în faţa înaintării rapide a trupelor sovietice, Armata 4 română ordonă Corpului 6 armată, la orele 2.00, ca în situaţia în care nu va putea menţine frontul ,,pe linia ariergărzii”, să treacă cu toate forţele la ,,apărarea văii Aksai, cu efortul pe direcţia Jutov – Kotelnikovski”.

Nemulțumit de modul în care germanii înțelegeau să conducă Armata 4 română, locotenent-colonelul Nicolae Dragomir informează Marele Cartier General că aceștia au decis „ca trupele române să păstreze poziţiile până la ultimul om”, fapt care „limitează cu desăvârşire libertatea de manevră”.

La întrebarea dacă „executăm întocmai şi cu orice preţ ordinul Stab Don”, generalul Ilie Şteflea a răspuns: „Marele Cartier General nu comandă. Armata 4 a fost subordonată Armatei 4 blindate de ordinele căreia ascultă. În situaţii critice nu poate lua hotărâri decât cine cunoaşte bine situaţia, deci puteţi face acte de iniţiativă, luându-vă toată răspunderea. Aşa am face şi noi şi aşa trebuie să facă orice comandant cu răspundere… Luați orice măsuri credeți necesare pentru a face față situației, comunicându-le Armatei 4 blindate prin ofițerul de legătură”.

În cursul dimineţii situaţia se agravează şi mai mult

După-amiază sovieticii atacă de la Korobkin spre Sadovoe şi încearcă să rupă frontul pe valea Şerbinin spre Sadovoe.
Aflată într-o situaţie precară, Divizia 20 infanterie este înlocuită cu trupe germane şi se retrage într-o zonă de regrupare la nord de Rakotino. Lupta împotriva tancurilor sovietice continuă, fără întrerupere, pe un ger de – 30 °C şi în condiţiile unui strat de zăpadă de peste 50 centimetri.

În zona de luptă a Corpului 6 armată, inamicul reia înaintarea pe direcţia Plodovitoe – Aksai, obligând diviziile 2 şi 18 infanterie să se replieze spre valea Aksai, interceptată şi depăşită spre prânz de coloane de cavalerie sovietice.
Pe o ceaţă deasă şi după un bombardament intens cu artilerie şi brandturi grele, sovieticii atacă cu circa două – trei regimente de cavalerie, un batalion motorizat şi câteva care de luptă, trupele Diviziei 8 cavalerie de la Krasni Gheroi, care încearcă să reziste deşi 1/3 din artilerie şi 1/6 din armamentul automat fuseseră scoase din luptă.

În aceste condiţii, între orele 10.00 şi 11.00, unităţile române rup lupta şi se retras spre spre Koropkin şi Umanţevo, unde au primit ordin să se deplaseze spre Kotelnikovo, apoi spre Şutov 2.

În colaborare cu Gruparea germană ,,Panwitz” (două companii motorizate şi 35 tancuri), elementele de recunoaştere ale diviziei atacă spre sud, nimicind o coloană inamică ce se îndrepta spre Şarnutovski.

Divizia 4 infanterie este atacată încă din zorii zilei, atât frontal cât şi din flancuri. Înaintarea inamicului pe direcţia Şanata – Şcerbinin ameniţă serios flancul drept al marii unităţi cu încercuirea şi separarea de Divizia 5 cavalerie. Trupele sovietice atacă puternic, cu tancuri, şi dinspre nord împingând flancul stâng al marii unităţi spre Sadovoe.

Sub presiunea trupelor sovietice, divizia s-a retras, în noaptea spre 24 noiembrie, pe poziția de la Umanţevo, unde a fost atacată, la scurt timp, de inamic și de partizanii din sat, fiind obligată să se replieze. • Contraatacul dat de Regimentul 93 infanterie și Batalionul 4 infanterie ușoară a eșuat, deoarece unitățile au fost manevrate în flancul stâng și în spate de noi trupe sovietice.
Divizia 5 cavalerie se retrage spre Obilnoe, care trebuia să devină un centru de rezistență în caz de repliere, asigurând, în același timp, flancul drept al Diviziei 4 infanterie.

Până la 26 noiembrie, marea unitate română a apărat cu îndârjire pozițiile și a restabilit, a doua zi, legătura cu Divizia 4 infanterie, care fusese respinsă la sud de valea Kenkria.

Registration

Aici iti poti reseta parola