Un nou articol readuce în discuție atentatul de la AMIA, cel mai mare atac antisemit împotriva evreilor în ultima jumătate de secol
Atentatul cu bombă de la AMIA a avut loc la 18 iulie 1994 în Buenos Aires, Argentina, și a vizat Asociación Mutual Israelita Argentina (AMIA; trad. „Asociația mutuală israelită argentiniană”), un centru comunitar evreiesc. Executat ca un atac sinucigaș, o furgonetă încărcată cu o bombă a intrat în clădirea AMIA și a explodat ulterior, provocând moartea a 85 de persoane și rănirea a peste 300. Până în prezent, atentatul cu bombă rămâne cel mai sângeros atac terorist din istoria Argentinei. Argentina găzduiește o comunitate evreiască de 230.000 de persoane, ceea ce o face cea mai mare din America Latină și a șasea din lume, în afara Israelului.
De-a lungul anilor, atentatul de la AMIA a fost marcat de acuzații de mușamalizare. Toți suspecții în „legătura locală” (printre care mulți membri ai poliției provinciale din Buenos Aires) au fost găsiți nevinovați în septembrie 2004. În august 2005, judecătorul federal Juan José Galeano, care se ocupa de acest caz, a fost destituit și înlăturat din funcție sub acuzația de „nereguli grave” din cauza gestionării defectuoase a anchetei. În 2005, cardinalul Bisericii Catolice Jorge Mario Bergoglio, care avea să devină ulterior Papa Francisc în 2013, a fost prima personalitate publică care a semnat o petiție pentru dreptate în cazul atentatului cu bombă de la AMIA. El a fost unul dintre semnatarii unui document intitulat „85 de victime, 85 de semnături”, în cadrul celei de-a 11-a comemorări a atentatului.
Israelul susține că Teheranul a planificat, finanțat și autorizat atacul terorist letal
Dacă săptămâna precedentă a început cu marcarea a 28 de ani de la distrugerea cu bombă teroristă din 1994 a centrului comunitar evreiesc AMIA (Asociación Mutual Israelita Argentina), un articol din New York Times a menținut această problemă ca subiect fierbinte la începutul acestei săptămâni.
Articolul (datat Tel Aviv și semnat de Ronan Bergman) a dezvăluit o investigație a agenției israeliene de informații Mossad care exclude atât participarea iraniană, cât și o legătură locală în acest atac, indicând în schimb o unitate secretă a Hezbollah care căuta să se răzbune pentru operațiunile israeliene împotriva milițiilor șiite din Liban. Deși nu viza în mod explicit această direcție, acest raport pare să reînvie teoriile anterioare privind o legătură siriană prin Liban, dar Bergman a optat să vadă Hezbollahul ca încercând să arunce vina pe Iran, provocând astfel atât Israelul să invadeze Libanul, cât și prinzând Teheranul în capcana unui angajament mai profund în regiune.
Această investigație meticuloasă (inclusiv detalii minuscule, cum ar fi faptul că explozibilii au fost introduși ilegal în țară în sticle de șampon și cutii de ciocolată) pare a fi în contradicție cu mai mulți ani în care Argentina, Israelul și Statele Unite au arătat cu degetul spre Teheran, cu accent pe ambasada iraniană din Buenos Aires, cu atașatul Mohsen Rabbani considerat o figură cheie. În schimb, raportul Mossad îl numește pe Imad Mughniyeh din Hezbollah, ucis în 2008, ca fiind conducătorul unității operaționale.
Comerciantul de mașini Carlos Telleldín și mai mulți polițiști din provincia Buenos Aires au fost în cele din urmă identificați ca furnizând sprijin logistic și au fost judecați ca fiind legătura locală în 2004, dar au fost achitați – nu din lipsă de probe, ci din cauza unei erori judiciare, deoarece judecătorul care a prezidat procesul, Juan José Galeano, a mituit martorii prin intermediul serviciilor de informații ale SIDE. Pentru acest lucru, Galeano nu numai că a fost înlăturat din magistratură, dar a fost condamnat la o pedeapsă de șase ani de închisoare în 2019. Rămâne posibil ca scopul real al mitei să fi fost mai degrabă sabotarea acestui proces decât influențarea verdictului său, dar Mossadul este de acord cu această respingere oficială a unei legături locale.
Raportul Mossad conține, de asemenea, detalii despre distrugerea teroristă a ambasadei israeliene din 1992, dintre care unele indică o legătură braziliană – vehiculul cu bombă a fost cumpărat de un Hassan Karaki care s-a dat drept brazilian cu un pașaport fals, în timp ce șoferul sinucigaș a fost Muhammad Nur al-Din, un libanez emigrat în Brazilia.
Procurorul special al AMIA, Sebastián Basso, a declarat că acest raport nu a modificat opinia sa că „Iranul a fost creierul … și a dat ordinul de a comite acest atac” și nici notele roșii ale Interpolului emise pentru arestarea a șapte oficiali iranieni.
Israelul nu a așteptat până la sfârșitul săptămânii pentru a stabili că Iranul „a inițiat, finanțat și lansat” atacul
Ei au negat, de asemenea, că publicația NYT ar fi fost vreun scop, declarând: „Știrea se bazează pe un raport oficial care sintetizează investigațiile privind ambele atacuri (1992 și 1994). Nu este nimic nou în el, există de mai mulți ani și arată clar că Iranul a fost în spatele ambelor atacuri”, această din urmă concluzie fiind confirmată de Danny Carmon, supraviețuitor al atacului din 1992 asupra ambasadei, astăzi membru de rang înalt al serviciului de externe israelian. Dar Bergman a susținut că ancheta Mossad nu a fost definitiv încheiată decât la sfârșitul anului trecut.
„Iranul și Hezbollah sunt același lucru”, a afirmat Carmon, lăudându-l, de asemenea, pe Bergman ca fiind un „jurnalist mare și bine informat”. El a fost de acord că nu a existat „nicio legătură locală”, dar a spus că Mughniyeh a fost prezentat greșit ca fiind conducătorul unității operaționale în atacul de la ambasadă, deoarece se afla în Iran la acea vreme.
Articolul din NYT nu a atras niciun comentariu oficial în afară de declarația lui Basso, dar a declanșat o agitație mediatică considerabilă în prima parte a săptămânii, deoarece aparenta divergență față de linia oficială din partea unei surse israeliene părea să deschidă ușa tuturor celorlalte teorii.
Între timp, aeronava venezueleană cu echipaj parțial iranian, blocată pe Aeroportul Internațional Ezeiza din 8 iunie în așteptarea unor investigații judiciare privind posibile activități de informații sau chiar teroriste, a revenit, de asemenea, în actualitate lunea trecută, când președintele venezuelean Nicolás Maduro l-a întâmpinat pe noul ambasador argentinian la Caracas, Oscar Laborde, spunându-i că a avut „răbdare” în legătură cu răpirea avionului său de către Argentina, dar că răbdarea sa se epuizează. Laborde nu a oferit niciun răspuns, solicitând în schimb ajutor venezuelean pe frontul energetic sub formă de livrări de combustibil.
În aceeași zi, judecătorul federal din Lomas de Zamora, Federico Villena, a ordonat livrarea încărcăturii avionului de marfă către companiile care au contractat zborul, dar nu și eliberarea membrilor echipajului, care continuă să aștepte într-un hotel din apropierea aeroportului, pe care îl pot părăsi doar pentru a face cumpărături la centrul comercial apropiat.
Pleased to participate in the Latin American Forum to Combat Antisemitism hosted by @CongresoJudio & @IsraelMFA in Buenos Aires.
Antisemitism knows no borders, and this important regional gathering underscores the momentum we can build, working together, to combat this hatred. https://t.co/4mcvhT3fit pic.twitter.com/knrOngRggu
— Special Envoy Deborah Lipstadt (@StateSEAS) July 17, 2022
