Nava, aflată sub pavilion hondurian și care fusese cumpărată cu 40.000 de dolari de organizația sionistă paramilitară clandestină Haganah, avea ca destinație oficială Istanbul.
Însă, odată ieșit în larg, President Warfield își schimbă numele cu cel de Yetzi’at Eiropa (Exod din Europa, în ebraică), cu versiunea engleză Exodus 47, arborează steagul alb cu Steaua lui David și se îndreaptă spre Palestina aflată încă sub mandat britanic.
Din cauza presiunii arabe, Marea Britanie încearcă să oprească orice sosiri de imigranți evrei.
Exodus 47 este în mod evident o provocare și se comportă ca atare. Este oprit de marina britanică în largul coastelor palestiniene, iar în ciocnirea violentă doi pasageri și un membru al echipajului sunt uciși.
Adus în portul Haifa, pasagerii evrei sunt transferați pe trei nave închisoare și trimiși înapoi, către portul francez Port-de-Bouc. Aici, autoritățile franceze refuză să îi debarce cu forța, iar majoritatea pasagerilor aleg să rămână la bord și intră în greva foamei, în ciuda azilului politic oferit de Paris.
După trei săptămâni, temându-se de reacția opiniei publice, britanicii duc cele trei nave în portul Hamburg, în zona ocupată de ei din Germania. Cu prețul unor mari violențe, îi debarcă pe evrei în zilele de 8 și 9 septembrie 1947 și îi cazează în lagărele de refugiați. Aici, vor avea loc noi scene de violență și greve ale foamei.
Afacerea Exodus 47 suscită o emoție uriașă în Occident, reacție pe care Haganah a contat de la început. Londra începe demersuri precipitate de a ieși din viesparul palestinian.
Șase luni mai târziu va fi întemeiat Statul Israel.
