Țiganul-călău striga despre boieri că s-au îngrăşat ca nişte berbeci iar Vodă Ștefan îi sacrifica

 

În 1926 apărea, la Iași, lucrearea lui N. C. Bejenaru „Ştefan Tomşa II (1611—1616 şi 1621—1623) şi rivalitatea turco-polonă pentru Moldova”.

Lucrarea, din care cităm mai jos, face o expunere, întemeiată pe o serioasă cercetare analitică a izvoarelor privitoare la domniile zbuciumate ale lui Ştefan Tomşa al Il-lea, aprecia Ioan Lupaș.

Ştefan Tomşa al II-lea era era fiul Domnului omonim din sec. XVI şi al soţiei sale Axinia.

Aavut tinerețe de aventurier, căci e amintit ca mercenar în armata polonă a lui Ştefan Băthory pe la 1576—8 şi chiar ca luptător în armata regelui francez Henrc IV contra lui Filip II, regele Spaniei.

Înainte de a fi ajuns în scaunul domnesc, avu prilej să cunoască şi împrejurările din Constantinopol, unde a fost – cum scrie Miron Costin – „pentru trebuinţele ţării pe lângă capichihăi”.

Asigușrându-şi sprijinul şi încrederea Porţii otomane, fu trimis Domn al Moldovei în locul lui Constantin Movilă, care împreună cu viteazul, dar nenorocosul Radu Şerban al Munteniei fu mazilit de turci.

Jurământul Domnilor Munteniei, Moldovei și Ardealului

Aceştia ţineau să aibă oameni de încredere la conducerea celor trei Principate, precum i-au şi aflat, în persoana lui Radu Mihnea pentru Muntenia, a lui Gavriil Bethlen pentru Transilvania şi a lui Ştefan Tomşa pentru Moldova.

De aci trebuiau înlăturaţi Constantin şi Alexandru Movilă, care nu erau decât nişte păpuşi în mâna politicii polone şi a prea ambiţioasei lor mame Elisabeta, văduva lui Ieremia Movilă.

Învins în lupta de lângă apa Jijiei, Constantin fu prins de tătari şi înecat în Nipru.

Ştefan Tomșa ajunge să încheie pace cu polonii, fără să poată avea însă încredere în ei. De aceea primind la 1613 ordinul sultanului, să plece cu oaste în Transilvania spre a da ajutor la instalarea lui Gavriii Bethlen, abia putu lua cu sine vreo 4000 de oşteni, restul trebuind să-i lase în ţară pentru apărarea graniţei de nord.

Important jurământul reciproc, pe care-1 făcură atunci Domnii celor trei ţări: „să fie ca fraţii şi să nu se lase unul de altul până la moarte”.

Ştefan Tomşa pare a-l fi respectat mai mult decât ceilalţi doi, căci Radu Mihnea îl duşmănea, iar Bethlen uneltea împotriva lui, fiind mai bucuros să dea Transilvania sprijin lui Alexandru Movilă, cum dăduse odinioară şi lui Ieremia.

„Bun pentru săraci, dar aspru pentru boieri”

Fiindcă între boieri cei mai mulţi erau partizanii Movileştilor, domnia lui Tomşa îşi căuta sprijinul la poporul de jos, din care se silea să-şi recruteze „boierime de casa lui”.

De aceea îl înfăţișeză izvoarele ca pe un Domn „bun pentru săraci, dar

aspru pentru boieri”, relatând că râdea şi răsplătea cu bani pe ţiganul-călău, care striga despre boieri că s-au îngrăşat ca nişte berbeci şi sunt buni de junghiat.

Dupăce a ucis, la 1615, 75 boeri, care conspiraseră contra lui, ceilalţi s-au răsvrătit, dar Tomşa cu ajutorul prostimii şi al câtorva steaguri de călăreţi din ţara de jos, i-a înfrânt repede pedepsindu-i cu înfiorătoare cruzime.

Ars într-un scaun de sârmă

Cei refugiaţi în Polonia vin cu oaste strânsă acolo şi în lupta, de la Tătăreni, în noembrie 1615, Alexandru Movilă, un copilandru

de 15-16 ani, cu ajutorul cumnaţilor săi poloni învinge pe Tomşa, care se refugiază cu soţia sa Elena la Brăila.

Împotriva lui Alexandru se răzvrătesc orheenii şi tătarii, iar Sultanul

dă ordin lui Bethlen şi lui Radu Mihnea să dea ajutor lui Tomşa, spre a se reinstala în scaunul în care nu-l va tolera pe Alexandru.

Între acesta şi Gavrilaş, fiul lui Simion Movilă, era o rivalitate periculoasă. Oamenii din apropierea celui din urmă izbutesc a mitui un preot moldovean, care dă otravă în cuminecătură lui Visnievski şi drept pedeapsă fu ars într-un scaun de sârmă.

La începutul anului 1616 fu reinstalat Ştefan Tomşa, dar pentru scurt timp, căci pierzându-şi sprijinul de căpetenie la Constantinopol, fu înlocuit cu Radu Mihnea, pe care-1 instala Skender paşa, izbutind să învingă la Drăcşani (Aug. 1616) pe Movileşti; prinzând pe Elisaveta cu fiii săi Alexandru şi Bogdan îi duse la Constantinopol, unde se turciră.

În expediţia contra cazacilor (1617) primi ordin şi Radu şi Bethlen să plece la Nistru. La 1621 Sultanul Osman, care porni cu oaste contra

Poloniei, mazili pe Radu Mihnea, înlocuindu-1 cu Ştefan Tomşa,

După ce rivalul acestuia, neguţătorul Iacob Locadelli, fu înlăturat din combinaţie.

Cu Bethlen a păstrat Tomşa bune legături de prietenie şi în domnia a doua. A încercat să aibă raporturi de vecinătate pașnică şi cu polonii. Aceştia i-au rămais însă duşmani neîmpăcaţi şi prin intrigi neobosite au reuşit a determina Poarta, să-l mazilească din nou înlocuindu-l iarăşi cu pașnicul Radu Mihnea.