Apostol Arsache a fost primul ministru de externe al României, după unirea administrativă a celor două Principate, înfăptuită la 24 ianuarie 1862, dar alături de el trebuie amintiţi Vasile Alecsandri, primul titular după Unirea de la 24 ianuarie 1859, şi Mihail Kogălniceanu, cel ce va fi de câteva ori ministru de externe, în momente cheie ale istoriei României secolului XIX.
În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza a fost reorganizată agenţia diplomatică de la Constantinopol şi au fost întemeiate agenţiile diplomatice de la Paris (1860) şi Belgrad (1863).
Primii diplomați
Începuturile diplomaţiei româneşti datează din perioada Evului Mediu. În timpul domniei lui Ştefan cel Mare, solul domnului, Ioan Ţamblac, a avut misiuni diplomatice de maximă însemnătate la Veneţia şi la Vatican. În a doua jumătate a veacului al XVII-lea, cronicarul moldovean Miron Costin (1633-1691) a desfăşurat o susţinută activitate diplomatică în slujba domnitorului Ştefan Petriceicu, negociind în numele acestuia cu regele Poloniei, Jan Sobieski şi cu sultanul otoman Mehmed al IV-lea.
Un alt mare diplomat român a fost marele cărturar Nicolae Milescu Spătaru (1636-1708). A fost reprezentantul domnitorului Grigore Ghica la Constantinopol, a avut misiuni diplomatice în Polonia şi Suedia. Celebră rămâne însă călătoria sa în Siberia, Mongolia şi China (1675-1678).
Departamentul Postelniciei
Un moment semnificativ al diplomației românești este întemeierea instituţiei centrale de alcătuire şi promovare a politicii externe, Secretariatul Statului, sau Departamentul Postelniciei, ale cărui baze au fost puse în anii 1830 şi1831 în cadrul Regulamentelor Organice ale Moldovei şi Ţării Româneşti.
Primii miniştri de externe, „mari postelnici”, au fost Nicolae Cantacuzino în Ţara Românească şi prinţul Nicolae Şuţu în Moldova.
Revoluţia română de la 1848 a vizat şi perfecţionarea instituţiei centrale de promovare a politicii externe româneşti, Secretariatul Statului, care devine Ministerul Trebilor din Afară.
Ministerul Afacerilor Străine fost reorganizat de Carol I prin Legea organică din 15 martie 1873, când au fost înfiinţate noi agenţii diplomatice ale României, la Viena, Berlin, Roma şi Sankt Petersburg.
Dobândirea Independenţei de Stat a României în anii 1877-1878 s-a datorat, în egală măsură, eroismului armatei române pe câmpul de luptă, dar şi acţiunii perseverente şi curajoase a tinerei diplomaţii române, în determinarea Marilor Puteri de a recunoaşte această stare de fapt, în intervalul iunie 1878 – 20 februarie 1880.
Rezultatul acestor strădanii a fost încununat de succes: trei Mari Puteri, Rusia, Austro-Ungaria şi Imperiul Otoman s-au grăbit să recunoască, în toamna anului 1878, România independentă şi suverană, stabilind cu ea relaţii diplomatice adecvate, la nivel de Legaţii conduse de trimişi extraordinari şi miniştri plenipotenţiari.
Celelalte trei mari state europene, Marea Britanie, Germania şi Franţa, o vor face puţin mai târziu, la 8/20 februarie 1880.
În 2012, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Ministerului Afacerilor Externe, Romfilatelia a introdus în circulaţie o emisiune de mărci poştale dedicată acestei aniversări.
În cadrul emisiunii, Apostol Arsache, primul ministru de externe al României, este ilustrat pe timbrul cu valoarea de 2,10 lei, din seria și colița emisiunii menționate.
