Erau „656 soldați ce avea pe lângă sine: 400 unguri, sub comanda lui Petru Devay, pedeștri, și a lui Martin Farkas, călăreți, și 300 de greci, poloni, ruși, turci, nemți, italieni și câțiva moldoveni”, potrivit cronicarilor Azarje și Forgach, citați de A. Lăpădatu în „Cetatea Sucevei”.
În 10 augut, Ștefan Tomșa, noul domn proclamat, începu asediul cetății, care se sfârși în 6 noiembrie cu predarea lui Despot, care fu ucis.
Șase martori
Senatul orașului Cașovia a asculta, în anul 1564, șase martori care luaseră parte la apărarea Sucevei, pentru a stabili cine e vinovatul pentru uciderea lui Petru Devay și pentru căderea atât de rușinoasă a lui Despot.
Mărturiile semănău la amănunt și din ele reiesea că adevăratul vinovat a fost Martin Farkas, despre care se credea că fusese apărătorul credincios al lui Despot.
Senatul orașului Cașovia ajungea la următoarea concluzie:
Martin Farkas, comandantul călăreților aflători în cetatea Sucevei, și-a pus ochii pe averile lui Despot și astfel concepu planul de a-și vinde stăpânul, ca să poate pune mâna pe ele. După cât se pare, Petru Devay, căpitanul pedestrimii, om foarte iubit de soldații săi, îi sta în cale și de aceea hotărî să-l piardă.
Despot dăduse strașnică poruncă celor din cetate ca, sub pedeapsa cu moartea, să nu cuteze a vorbi cineva de pe zidurile cetății cu inamicul împrejurător.
Martin Farkas își puse la cale planul diabolic: îndemnă pe Petru Devay, care nu bănuia nimic, să vorbească cu inamicul și apoi tot el îl pârî la Despot că pregătește trădarea. Domnul, bănuitor, dădu crezare denunțului, iar Martin Farkas se oferi să-l răpună pe Devay. Luă însă mai întâi jurământ lui Despot că nu-l va decoperi nici într-o împrejurare.
Maurul și-a făcut datoria
În ziua de 5 noiembrie, Vodă chemă pe Petru Devay la sine, în vreme ce Martin Farkas se așeză după ușa pe care avea să intre un maur, care primise porunca să-l lovească de la spate cu buzduganul în cap.
Când intră Devay pe ușă, maurul îl izbi în cap de două ori, fără însă a-l putea doborî, iar Devay îi smulse buzduganul din mâini. Atunci Martin Farkas, văzând că nu e vreme de pierdut, sări asupra lui din ascunzișul său și-l străpunse cu sabia.
La zbieretele lui Devay, darabanții năvăliră în palat, unde-și găsiră căpitanul ucis. Cu armele în mâini cerură samă de la Domn, care, deși era amenințat să fie tăiat bucăți, credincios cuvântului dat, luă asupra-și omorul.
E semnificativ că darabanții nu l-au atins, atât de mare era respectul față de stăpânul lor. Martin Farkas s-a ascuns dinaintea darabanților, când au apărut la fața locului. Planul îi izbutise. Apărătorii cetății se umplură de amărăciune împotriva Domnului, al cărui locțțitor era. Răsculații îl aleseră conducător și ascultau de el, iar nu de Despot.
De acum era stăpân pe situație. Îi îndemnă pe soldații unguri să jefuiască averile lui Despot. Merse de două ori în tabăra inamicului, unde făcu învoiala ca să predea pe Despot. În schimb, el avea să fie lăsat să iasă din cetate cu toate averile furate. Celorlalți li se lăsa viața, dar aveau să fie despuiați de tot avutul lor.
Averea Domnului a fost desigur mare, căci ea i-a cauzat pieirea.
Sursa: Victor Motogna, Documente noi privitoare la căderea lui Despot
