DIICOT a anunţat miercuri că a dispus clasarea dosarului privind protestul din 10 august 2018, atât partea în care au fost cercetaţi şefii Jandarmeriei, cât şi sesizarea privind o tentativă de lovitură de stat.
Generația celor născuți după 1989 are datoria morală să solicite de la CNSAS dosarele membrilor familiilor, pentru a se lămuri dacă părinții tinerilor de azi au colaborat cu Securitatea Statului.
Din România comunistă s-a încercat evadarea spre lumea liberă prin toate mijloacele pe care şi le poate cineva imagina: înot, cu barca, cu colacul, cu vesta de salvare, cu tubul de oxigen, cu placa, cu trenul, cu avioanele sportive sau cele utilizate în agricultură, cu vapoarele, dar şi pe fâşie, târâş.
Interesul pentru dosarele întocmite populaţiei de temuta Securitate est-germană STASI este încă ridicat, după 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului.
Gen. (r) Constantin Lucescu, fostul avocat al familiei Ceaușescu în procesul de la Târgoviște, din 25 decembrie 1989, a afirmat în exclusivitate în emisiunea Marius Tucă Show că procesul a fost o execuție politică pe care a regretat-o.
Când în decembrie 1989, în numele revoluției, niște tineri au mers în Casa Scânteii ca să preia revista „Luceafărul“ au găsit redacția pustie. Redactorul-șef Nicolae Dan Fruntelată și Mihai Ungheanu, eminența cenușie a revistei, după povestește scriitorul și jurnalistul Cristian Teodorescu, se ascunseseră preventiv.