“Dar de ce să fac asta? Cu ce mă ajută? Și ce dacă a colaborat? Așa erau vremurile. Au fost victime colaterale ale sistemului dacă au făcut-o. Ce e aia Securitatea Statului?“ sunt probabil câteva dintre gândurile la acest punct ale cititorilor sub 30 de ani. Nu te interesează istoria țării tale, nici istoria recentă a orașului tău? Dar nici măcar istoria părinților tăi nu îți trezește nicio emoție?
În România, cei mai în vârstă își cer dosarele nu ca să afle dacă membrii familiei au colaborat, ci doar ca să se lămurească dacă și cum au fost turnați de rude la Securitate. Vice.com și CNSAS-ul german (Bstu) au publicat recent un studiu care arată că tinerii sub 30 de ani din fosta Republică Democrată Germană (RDG) sunt la fel de dezinteresați de ce au făcut părinții lor, ca și cei din România.
Stasi, unul dintre cei mai mari angajatori
Securitatea din RDG, Stasi, era unul dintre cei mai mari angajatori din perioada dinainte de 1989. Oficial lucrau peste 12.000 de oameni la Stasi, dar colaboratorii neoficiali sunt estimați la aproape 100.000.
Holger a lucrat la Stasi. Oficial. Era angajat în sectorul spionajului economic. Pensia sa nu era tocmai de neglijat. “Holger nu mai este în viață. Nu l-am întrebat cu ce s-a ocupat exact înainte de 1989, dar m-am întrebat cum de imediat după 89 un simplu fermier a avut banii și contactele necesare pentru a-și deschide o firmă de succes”, spune astăzi fiul său.
General-valabil
Holger este un nume general valabil pentru oricine din blocul estic înainte de 1989. În mai toate cazurile, discuțiile despre ce a făcut fiecare în parte înainte de 1989 sunt tabu. „De ce ai colaborat? Te-au obligat? Ai făcut-o de bunăvoie? Nu ai reușit să deosebești binele de rău? Ai fost un comunist convins sau doar un oportunist de ocazie? Ai pus doar ștampile sau ai distrus vieți? Sunt întrebări care ar trebui să îi preocupe pe tinerii de astăzi fără teama că stafia trecutului ar putea ieși din dulap.
„Generația 68 sunt acei oameni care s-au născut după Al Doilea Război Mondial și au găsit o Germanie pașnică. Cei care s-au născut după căderea Zidului Berlinului sunt acea generație care cunoaște RDG doar din povești. Sunt cei mai în măsură să se întrebe sincer despre trecutul familiei lor. Sunt familiarizați cu democrația și deloc limitați în gândire”, consideră sociologul Hanna Haag.
Ea a realizat un studiu complex despre modul în care se poziționează tinerii născuți după 1989 față de fostul stat RDG. Concluzia în cele mai multe cazuri este că nu o întreabă și nici nu îi interesează. “În rândul milenialor, generația născută după 1985 există trei tipuri de familii când vine vorba despre prelucrarea trecutului: povestitorii, misionarii și războinicii”, consideră ea.
Poziționarea față de trecut
Poziționarea față de trecut este în strânsă legătură cu situația economică actuală din sânul familiei. Unii simt că schimbarea din 1989 i-a adus într-o poziție mai bună decât ce era înainte, alții se simt mari pierzători. Tocmai cei care simt că au pierdut comparativ cu viața dinainte de 1989 sunt cei dispuși să vorbească deschis despre acele vremuri în familie.
“Mama a decis să renunțe la ascultarea știrilor. A zis că politica nu are ce căuta în bucătărie și că educația mea trebuie să fie independentă de politică. Ulterior am aflat că mama a fost o marxistă convinsă. Doar că după ce i-a citit toate cărțile și-a dat seama că RDG nu are nicio legătură cu ideologia marxistă. Ea trăia într-o dictatură. Când a început să se revolte, au exmatriculat-o de la școală.
Regimul a căzut și viața ei s-a schimbat în bine. Astăzi, la reuniunile de familie nimeni nu scoate o vorbă despre RDG. Eu am rămas cu enigma neelucidată, de ce nimeni din familie nu a susținut-o pe mama”, mărturisește Mascha, o tânără născută în 1990.
Misiune autoimpusă
Situația este diferită în familiile care simt că au avut de pierdut după schimbare. Sociologul consideră că părinții care au dus-o bine în RDG simt o misiune autoimpusă de a apăra imaginea oficială a RDG. Această reacție este transmisă copiilor, care se simt atacați personal dacă cineva spune ceva rău despre perioada dinainte de 1989, clasicul efect “înainte era mai bine”.
Helene s-a născut în 1994, între Dresda și Cehia. “Eu m-am mirat mereu că doar tata aducea bani acasă. El provenea dintr-o familie de țărani, nu își finalizase studiile dar era jurnalist în Saxonia. Mama a studiat chimie și nu găsea un loc de muncă. Ocazional mai lucra, dar bani nu aducea acasă. Ulterior am aflat că mama a ieșit din partid și asta i-a pus capăt carierei. Aș putea să cer dosarul familiei, dar îmi e frică de ce voi găsi acolo.
Când i-am confruntat pe acest subiect, părinții mi-au răspuns că tata e născut în Germania de Vest, iar mama în RDG și de aici e diferența. Mama are dosar la Stasi și e nostalgică după acele vremuri. Mi-a spus că știe de el, dar nu vrea să se uite, însă e alegerea și dreptul meu să o fac. Și eu ce să fac? Să trăiesc cu povara că rudele mi-au turnat mama. Să declanșez o ruptură în familie?”, se întreabă ea.
Strategia de supraviețuire
Jonas s-a născut în 1989 și este într-o dilemă: tot ce a fost atunci a fost rău? El aparține celei de-a treia tipologii, familiile care se ceartă la masă despre ce a fost în RDG. Spre deosebire de mulți alții, Jonas chiar a fost pasionat de subiect și a studiat. Astăzi există diferite organizații care oferă consiliere victimelor Stasi. A ales să facă voluntariat tocmai într-o astfel de organizație.
“Părinții mei au ales ca familia să fie strategia lor de supraviețuire. Pentru ei n-a existat altceva decât familia. Au avut șase copii și și-au dedicat tot timpul pentru noi. Studiu, școală și muzică – acestea au fost coordonatele existenței noastre. La o excursie școlară, fratele cel mare a fost dus într-o garnizoană a armatei NVA. S-a intors de acolo cu poza unui soldat rus, iar mama a rupt poza.
Au chemat-o la scoala, au chestionat-o dacă are ceva împotriva armatei noastre pentru pace. Părinții mei nu au fost eroi, nu au făcut parte din rezistență, însă nici nu au înghițit totul pe nemestecate. Iar asta am moștenit și noi. Astăzi lucrez cu nostalgici ai RDG. Discutăm liber. Îmi spun că le e dor de comunitatea de atunci, de unitatea și de spiritul umanitar dintre vecini. Eu le spun că e o tâmpenie. Că doar nu a zis nimeni după 1989, gata societatea și familiile pot fi de acum dezbinate”, spune Jonas.
