În ochii organelor statului, toţi cei care se încumetau la trecerea ilegală a frontierei erau infractori, aceştia fiind trataţi ca atare indiferent de categoria socială din care făceau parte şi, deşi este evidentă intenţia de compromitere a frontieriştilor, prin felul în care aceştia sunt descrişi, în documentele de uz intern se încerca găsirea unor explicaţii pentru fenomenul frontierist.
Cum îi vedea Securitatea pe frontierişti
De exemplu, într-un interviu acordat periodicului „Securitatea”- nr. 4 (12) din 1970, arhiva CNSAS colonelul Gheorghe Pele, şeful Direcţiei pentru paşapoarte, evidenţa străinilor şi controlul trecerii frontierei, explica din ce grupe era format „elementul infracţional” evazionist: persoane condamnate pentru tentativă sau chiar trecere ilegală a frontierei, „tineri lipsiţi de supravegherea părinţilor, fără o bază educativă formată” şi „elemente ale căror rude se află în străinătate, plecate sub diferite forme şi în diferite perioade, şi cărora li s-a refuzat în mod repetat acordarea vizei de ieşire din ţară”.
Tineri
După cum declara şi colonelul Pele, majoritatea frontieriştilor erau oameni tineri, persoane care aveau sub 25 de ani. Numărul frontieriştilor din această categorie creştea de la an la an, după cum sublinia şi colonelul Gheorghe Pele în interviul citat.
De ce? Este de la sine înţeles. 
Pentru a porni în aventura trecerii ilegale a frontierei, fie pe fâşie, fie înot, în Dunăre sau Nera, era nevoie de curaj, forţă şi rezistenţă.
În plus, toţi aceşti temerari intenţionau să îşi construiască un viitor în altă ţară, porneau pe un drum care nu a fost deloc facil, în necunoscut, într-un sistem cu totul nou, solicitant.
Statistică
Conform datelor Ministerului de Interne, peste 50% dintre trecerile frauduloase de frontieră erau comise de tineri sub 25 de ani. Motiv de mare preocupare pentru organele statului, de altfel. Care se străduiau să determine oprirea cu orice preţ a acestui fenomen.
Nu de puţine ori Securitatea acuza grănicerii că nu sunt suficient de eficienţi în combaterea fenomenului fugii din ţară, deşi exista legislaţie care prevedea folosirea armei împotriva propriilor cetăţeni şi paza la graniţă cu arma îndreptată în interior, de teama evadărilor.
O scenă de film s-a petrecut în 1980, în noaptea de 23 spre 24 aprilie, la pichetul Bega Veche.
De râsul curcilor
Potrivit unei note informative referitoare la evenimentele de la frontieră, consemnată într-unul dintre sutele de dosare pe această temă aflate în custodia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), în acea noapte avea loc un „eveniment negativ”. Adică mai mulţi frontierişti încercau să fugă din ţară prin acel punct, pe fâşie.
Soldatul grănicer a reperat „infractorii”, a şi tras foc de avertisment, numai că a fost lăsat cu ochii în soare chiar de câinele care îl însoţea în misiune.
Ceva mai inteligent decât omul care punea garduri în calea libertăţii de mişcare a semenilor săi, câinele a simţit că este momentul să îi lase pe frontierişti să îşi vadă de drumul lor în Lumea Liberă.
Şi aici relatăm literă cu literă ceea ce se consemnează în dosarul Securităţii: „La evenimentul negativ din 23-24.04.1980, la pichetul Bega Veche, soldat Bujan Aurel a dat drumul la câine să acţioneze, însă când militarul a tras foc de avertisment, câinele a lăsat infractorii şi s-a repezit la un alt post grăniceresc, care venise în ajutor, şi l-a împiedicat să reţină infractorii, care au trecut frontiera”.
