Șocul din prima linie: Trauma psihologică în Primul Război Mondial
Majoritatea soldaților care se întorceau din război nu vorbeau prea mult despre ceea ce s-a întâmplat acolo, considerând că familiile lor nu se puteau raporta la experiențele traumatizante trăite de aceștia pe front. În cazurile cele mai grave, simptomele șocului provocat de obuze nu a fost atât de ușor de disimulat. Au fost afectați ofițeri și bărbați de toate gradele și din toate mediile, iar 19 spitale militare au fost dedicate în întregime pentru tratarea acestora. La un deceniu după război, aproximativ 65.000 de veterani din Marea Britanie încă primeau tratament pentru probleme psihologice.
Cazul soldatului britanic Harry Farr
Profesorul Sir Simon Wessely, director al Unității de Cercetare a Centrului King’s pentru Sănătate Militară de la King’s College din Londra, a analizat cazul soldatului Harry Farr. Farr a fost un soldat britanic, originar din Kensington, care s-a înrolat în armată în anul 1909 și a făcut parte din Batalionul 1, West Yorkshire Regiment. În septembrie 1916, în Bătălia de pe Somme, Farr a dispărut de pe front. Când a fost găsit în spate, el a spus: „Nu mai suport”. În acel moment, i s-a ordonat să se prezinte la ofițerul medical, dar a refuzat. Farr a dispărut și a fost găsit din nou de mai multe ori înainte de a fi arestat pentru dezertare. În cadrul anchetei Curții Marțiale care a urmat, Farr a primit un mandat de condamnare la moarte și a fost împușcat la 18 octombrie 1916.
Cazul lui Farr a stârnit un nou interes în 2006, când s-a aflat în centrul unei campanii de grațiere a celor 306 soldați din Imperiul Britanic executați în timpul Primului Război Mondial. Profesorul Wessely a fost martor expert în cadrul revizuirii judiciare care a dus la încercarea de a obține o grațiere de grup prin intermediul unei legi a Parlamentului. Deși acest demers a fost în general bine primit de public, mulți istorici și militari nu au fost de acord cu el. Profesorul Wessely se numără printre aceștia din urmă.
„Nu cred că este corect ca noi să ne cerem scuze pentru ceea ce au făcut”, a declarat el în fața audienței la evenimentul Maudsley Learning.
Nu există nicio îndoială că Farr a fost o victimă a șocului provocat de obuze
De fapt, el fusese diagnosticat cu probleme psihice înainte de septembrie 1916 și invalidat de trei ori, dar nimeni nu l-a apărat în timpul anchetei făcute de Curtea Marţială. Wessely susține că Farr a eșuat în principal prin faptul că a fost considerat de colegii săi un om laș în timpul unei situații critice, când aceștia depindeau unii de alții mai mult ca niciodată.- 150 de oameni din Regimentul West Yorkshire au murit în bombardamentul în timpul căruia Farr a dispărut. Când a fost întrebat dacă a solicitat asistență medicală, Farr a spus că nu, deoarece se simțea bine departe de zgomotul focurilor de armă, ceea ce s-a dovedit a fi o recunoaștere nechibzuită. În mod clar, nu suferea de o cădere nervoasă totală și nu era nebun; dar era vinovat că a refuzat să execute ordinele și cunoștea consecințele acțiunilor sale.
Înainte de a fi executată o pedeapsă cu moartea, aceasta trebuia să fie semnată de generalul Haig, în calitate de comandant-șef al Forțelor Expediționare Britanice din Franța. În realitate, Haig a refuzat să semneze nouă din zece pedepse cu moartea care i-au fost înaintate, alegând aproape întotdeauna să dea dovadă de compasiune și să acorde o a doua şansă. Cu toate acestea, trebuia să fie mereu vigilent pentru a preveni prăbușirea moralului și pentru a se asigura că disciplina militară era menținută. Profesorul Wessely ne avertizează să nu judecăm retrospectiv deoarece în 1916, Haig nu știa că Aliații vor câștiga războiul, iar armata sa se afla sub presiunea unui conflict industrializat care nu mai fusese întâlnit până atunci.
Psihiatrii de frunte, precum Dr. Albert Wilson, au crezut că nu vor exista boli mintale rezultate în urma războiului, deoarece toți recruții erau foarte entuziaști, însă uzura de pe teatrul de luptă și-a lăsat amprenta adânc asupra combatanților.
Medicii au publicat pe larg diverse studii despre cercetările lor în anii de după război. A devenit clar că șocul provocat de conflictul industrializat putea afecta pe oricine, indiferent de vârstă, clasă, rang, educație sau antecedente familiale; anterior, acesta fusese văzut ca fiind rezultatul unei slăbiciuni de caracter, care la rândul ei era considerată ereditară. Bolile mintale au început să fie înțelese ca o interacțiune între personalitate și mediu, iar specialiștii din medicina tradițională au început să abordeze cauzele și tratamentul bolilor mintale.
