Nimeni nu putea în nici un chip să se apropie de împărat și să ceară ceva de la el, decât numai prin aceșți credincioși sfetnici ai lui.
În astfel de cinste împărătească erau, cinste pe care nimeni altul n-o avea. Însă ei nu așteptau cinste de la împăratul cel pamântesc, ci de la Împăratul cel ceresc, căci credeau în Domnul nostru Iisus Hristos și se sârguiau să placă Lui prin viață cea sfântă și prin osârdia cu care îi slujeau.
Ei, însă, își tăinuiau credința de frică împăratului, căci mânia și iuțimea lui Maximian împotriva credincioșilor erau neîmblânzite.
Dar lumina credinței în Hristos n-a rămas multă vreme ascunsă, căci a venit vremea să fie arătată tuturor, pentru că unii oameni, pizmuindu-i pentru dragostea ce le-o arată împăratul și voind să atragă asupra lor mânia lui Maximian, i-au pârat că sunt creștini și că s-au lepădat de închinarea la idoli.
Păgânul împărat, având inima împietrită și urechile surde și ochii cei sufleteșți orbi, nu primea sfatul lor cel bun și se lepăda de cuvintele lor folositoare și se aprindea mai mult de mânie și iuțime, dar nevrând că el însuși să-i muncească, pentru că îi iubea foarte mult, i-a trimis în părțile Răsăritului, la ighemonul Antioh, care era cumplit chinuitor al creștinilor.
Acest Antioh se învrednicise de la împărat de ighemonie prin nobilii Serghie și Vah, pentru că ei, prin rugămintea lor, au mijlocit de la Maximian acea cinste pentru Antioh și l-a rânduit ighemon în părțile Răsăritului.
La acest Antioh i-a trimis Maximian pe Sfinții Serghie și Vah, pentru că să se înfricoșeze de cruzimea lui, cruzime despre care se dusese vestea în toată lumea, să le fie frică de el, fiind în mâinile acestui tiran și așa, fiind siliți, să se lepede de Hristos din frică și de rușine; iar dacă nu se vor supune să fie chinuiți, nu înaintea ochilor împăratului, ci în alte părți îndepărtate.
Sfinții au plecat din Roma, fiind duși în lanțuri, și mergând toată ziua aceea, au rămas peste noapte la o gazdă, iar la miezul nopții, când ostașii care îi duceau și îi păzeau au adormit adânc, ei privegheau cu tot dinadinsul în rugăciune, cerând lui Dumnezeu ajutor, că să poată să rabde cu bărbăție toate chinurile, pentru numele Lui cel sfânt.
