Atunci Antioh, văzând că nu poate să-l întoarcă pe Serghie de la Hristos și să-l plece la voia împărătească, a zis:
„Serghie, mă silești că, uitând toate bunătățile primite de la tine, să fiu nevoit să te supun la cumplite chinuri”.
Iar Serghie a răspuns: „Fă ce voiești tu, pentru că acum îl am ajutor pe Hristos care a zis: Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, că sufletul nu pot să-l ucidă.
Iată, ai stăpânire peste trupul meu că să-l chinui, dar peste sufletul meu nu ai stăpânire, nici tu, nici tatăl tău, Satana”.
Antioh, mâniindu-se, i-a zis: „Văd că îndelungă mea răbdare te-a făcut îndrăzneț”.
Apoi a poruncit că Serghie să fie încălțat cu încălțăminte de fier, ce avea într-însă piroane lungi și ascuțite și care au străpuns tălpile sfântului. Și așa fiind încălțat, i s-a poruncit să alerge înaintea șaretei sale, pentru că mergea spre cetatea Tetrapirghia, iar de la Tetrapirghia aveau să meargă la cetatea Rosaf. Iar Sfântul Serghie alerga și cânta, zicând:
„Așteptând am văzut pe Domnul care, căutând spre mine, a auzit rugămintea mea și m-a scos din groapă necazului și ticăloșiei și a pus pe piatră picioarele mele și a îndreptat pașii mei”.
Ajungând ei în Tetrapirghia, care era la mare depărtare de Sur, ca la nouă stadii, mucenicul a fost dus în temniță.
În drum spre temniță el zicea: „Cel ce a mâncat odată pâinea mea, a venit asupra mea cu vicleșug și cu legăturile chinurilor cele cumplite a întins cursa picioarelor mele, dar vino, Doamne, în ajutorul meu și împiedică-i pe dânșii și izbăvește de cei necredincioși sufletul meu”.
În noaptea aceea, pe când se ruga în temniță, îngerul Domnului a venit la dânsul și i-a vindecat picioarele de răni.
Apoi, dimineață, călăul a poruncit că Sfântul Serghie să fie scos din temniță, crezând că nu va putea calcă cu picioarele din pricina rănilor, dar l-a văzut de departe mergând bine, cu picioarele sănătoase și neschiopătând deloc și, înspaimantandu-se, a zis:
„Cu adevărat, omul acesta este vrăjitor, pentru că cine ar putea că după astfel de chinuri să umble neschiopătând? Deci, dacă se vede cu picioarele nevătămate, această nu poate fi decât putere vrăjitorească”. Apoi, încaltându-l iarăși cu acei papuci, l-a gonit înaintea sa până ce au ajuns la cetatea Rosaf, care era la o depărtare de șaptezeci de stadii de cetatea Sur.
Acolo, șezând la judecată, l-au silit pe Sfântul Serghie să se închine la idoli și, nefiind posibil să-l atragă de la mărturisirea lui Hristos, l-au osândit la moarte.
Și, ducându-l afară din cetate, la locul de osânda, Sfântul Serghie și-a cerut voie pentru a-și face rugăciunile și, rugându-se îndelung, a auzit de sus un glas dumnezeiesc chemându-l acolo; apoi, cu bucurie, plecându-și capul sau sub sabie, s-a sfârșit, iar trupul lui a fost îngropat de credincioșii din acele locuri.
