Astfel rugându-se ei, li s-a arătat îngerul Domnului, strălucind lumina cerească, și îi întărea, zicandu-le:
„Îndrăzniți, robii lui Hristos, și nevoiți-va ca ostașii cei buni împotriva diavolului, pentru că degrabă îl veți birui. Iar pentru nevoință voastră veți lua cununile biruinței de la Domnul Iisus Hristos, Care va fi alături de voi în suferință voastră, dându-va ajutorul Său, până ce îl veți calcă pe vrăjmașul diavol sub picioare”.
Cu aceste cuvinte întărindu-i, îngerul s-a făcut nevăzut, iar ei, umplându-se de negrăită bucurie, înălțau laudă lui Dumnezeu Celui ce bine a voit că prin îngerească arătare să cerceteze pe robii săi.
Și mergând multă vreme pe cale, petreceau în post, în rugăciuni și cântări de psalmi, înarmându-se împotriva duhurilor celor nevăzute ale răutății prin această duhovnicească armă.
Trecând prin multe cetăți și țări, au ajuns în părțile Răsăritului, în cetatea care se numea Varvalisa, unde locuia Antioh, căruia ostașii i-au predat pe cei trimiși în lanțuri, adică pe Serghie și pe Vah, precum și scrisoarea împăratului care avea acest cuprins:
„Maximian, puternicul împărat, poruncește lui Antioh, ighemonul părților din Răsărit și tuturor oamenilor, dar mai ales ajutătorilor și slujbașilor împărăției noastre, ca să nu mai fie oameni necredincioși zeilor și străini de slujbele lor; deci, în acest fel, văzând pe Serghie și pe Vah că sunt de credință creștinească cea atât de rea, i-am judecat și i-am găsit a fi vinovați de muncile cele cumplite.
Și de vreme ce sunt nevrednici de împărătească cinste, i-am trimis bunătății tale, că, de se vor pocăi, ascultându-ne pe noi, și de vor jertfi zeilor, să-i învredniceșți cu blândețea ta și să-i eliberezi din chinurile cele pregătite pentru ei; apoi să le făgăduiești a noastră iubire de oameni, pentru că va lua fiecare dregătoria sa și va ajunge la cinste mai mare ca cea dintâi.
Iar dacă nu se vor supune, ci vor rămâne în credință cea rea, să-i supui pe dânșii la chinuri legiuite și să-i pierzi cu moarte de sabie. Îți doresc viață lungă și să fii sănătos”.
Antioh, citind această scrisoare împărătească, a poruncit că Serghie și Vah să fie puși într-o închisoare ușoară și să fie păziți până a două zi.
Iar a două zi, intrând în divan, a șezut la judecată și, aducându-i înaintea sa, a zis către dânșii:
„Părinților și binefăcătorilor mei, care ați mijlocit pentru mine să iau această dregătorie și cinste pe care o am, o! cum s-a schimbat buna voastră soartă, căci eu acum șed ca un judecător, iar voi stați ca niște robi legați înaintea mea, eu care altădată ședeam înaintea voastră, slujindu-vă.
Deci, rogu-vă să nu voiți a va face vouă un rău ca acesta, ci ascultăți-l pe împărat și cinstiți pe zei, că să reveniți la cele dintâi dregătorii ale voastre și în cinste; iar dacă nu veți face aceasta, apoi chiar fără de voia mea vă voi pune la chinuri, după porunca împăratului, pentru că ați auzit singuri ce-mi poruncește împăratul în scrisoarea pe care mi-a trimis-o. Drept aceea, domnii mei, fiți milostivi vouă și mie, căci eu n-aș vrea să fiu aspru chinuitor al binefacatorilor mei”.
Dar sfinții au răspuns: „În zadar vrei să ne amăgeșți cu cuvintele tale, pentru că cinstea și necinstea, viață și moartea, toate sunt deopotrivă celor care au viața cea cerească; nouă Hristos ne este viață, iar moartea pentru El ne este cinste”.
Multe altele au zis sfinții, preamărind pe Hristos, ocărând pe idoli și mustrând păgânătatea necredincioșilor.
Iar Antioh, mâniindu-se, a poruncit ca Sfântul Serghie să fie aruncat în temniță, iar pe Vah să-l dezbrace, să-l întindă la pământ și să-l bată fără milă.
Și îl batură mult pe Sfântul Vah peste tot trupul, încât mulți slujitori, obosind, se schimbau pentru a-l bate; iar din cauza acestei bătăi i-a căzut carnea de pe oase, iar pântecele i-a fost despicat și schingiuitorii vărsau sângele lui ca pe apă.
Din pricina acelei bătăi, sfântul și-a dat sufletul sau în mâinile Domnului. Apoi călăul a poruncit că trupul lui să fie târât afară din cetate și să fie aruncat pentru mâncarea fiarelor și păsărilor.
Dar Domnul a păzit trupul lui, căci mai mulți credincioși, care se ascundeau afară din cetate în prăpăstii și în peșteri de frică slujitorilor de idoli, ieșind noaptea din ascunzatorile lor, au luat trupul Sfântului Vah și l-au îngropat cu cinste într-una din acele peșteri în care ei se ascundeau.
