Securitatea: Datele de care dispunem atestă că majoritatea produselor agroalimentare conțin reziduuri de pesticide peste limitele admise

 

Cât de sănătoasă era mâncarea înainte de 1989? Documentele Securității spulberă cel mai popular mit al ultimilor ani!

Viața grea a românilor în ultimii ani ai comunismului și-a pus amprenta și asupra sistemului de Sănătate. Ieri am prezentat probe care arătau că Nicolae Ceaușescu știa ce se întâmplă în spitalele românești, vezi AICI episodul !, dar, ca în orice problemă care ”scârțâia”, dădea vina pe oameni, nu pe ”politica de stat și de partid”.

Primul episod al radiografiei făcute de noi asupra sistemului medical arată că a existat o evoluție față de felul în care arăta Sănătatea imediat după Război, datele oficiale sunt AICI.

Multe mâncăruri rele, multe boli grele!

 

Presiunea asupra sistemului sanitar românesc, cu deficiențe precum cele relevate mai sus, era destul de mare pentru că, în pofida a ceea ce se crede azi în mod curent, sursele de îmbolnăvire a populației erau (cel puțin) la fel de numeroase ca și astăzi! Astfel, unul dintre miturile larg răspândite în prezent este acela că acum câteva decenii mâncarea era mai… sănătoasă! Pe cale de consecință, oamenii se îmbolnăveau mai puțin! Securitatea era, însă, de altă părere!

În acest, într-un raport întocmit de Ministerul de Interne, în 28 mai 1976, se arăta:

„Datele de care dispunem atestă că majoritatea produselor agroalimentare din carne, lapte, legume și fructe conțin reziduuri de pesticide peste limitele admise de normativele interne și internaționale. Această situație pune în pericol sănătatea consumatorilor și generează reclamații sau chiar refuzuri din partea beneficiarilor externi”.

Mai exact, în urma analizelor de laborator efectuate asupra probelor de conserve fabricate la întreprinderile de industrializare a cărnii din București, Constanța, Suceava și Sibiu, ca și asupra probelor ridicate de la unitățile pentru prelucrarea și industrializarea legumelor și fructelor din Arad, Caracal, Tg. Mureș și Tecuci, reieșise faptul că la conservele din carne de vită, 81% din probe conțineau pesticide peste limita admisă, la conservele din carne de porc, 61%, iar la conservele mixte (carne de vită cu legume sau sosuri), procentul de pesticide peste limita admisă fusese de 49%! De asemenea, 18% din probele luate din carnea folosită pentru fabricarea sortimentelor de salamuri crud-uscate conținea un procent ridicat de pesticide.

Specialiștii Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare depistaseră concentrații de pesticide peste limita admisă și la unele produse lactate (telemea de vacă, șvaițer, cașcaval „Dalia” etc), majoritatea acestora provenind de la unitățile de industrializare a laptelui din județele Constanța, Brăila, Tulcea, Dolj, Ialomița și Teleorman. De asemenea, fuseseră identificate „concentrări de toxine” și în uleiul de floarea soarelui.

Foto: Spitalul Universitar, construit înainte de 1989

Analizând probe de sol, recoltate de pe suprafețe cultivate cu porumb din 25 de județe, specialiștii au descoperit cantități de la 0,07% până la 1,5% substanță toxică, față de o limită admisă de 0,02%. Reziduurile toxice din sol erau acumulate de plante aproape integral, influențând negativ și asupra nutrețurilor concentrate și, apoi, asupra animalelor.

Consumul legumelor și al produselor din legume, al plantelor de pe asemenea soluri, ca și al cărnii și al brânzeturilor cu pesticide avea repercusiuni serioase asupra sănătății consumatorilor. La noii născuți, de exemplu, ingestia medie de asemenea substanțe, prin laptele matern, este de 20 de ori mai mare pe kg/corp față de adulți, care, prin alimentația curentă, produc intoxicații cronice.

Disprețul față de orice norme și, în primul rând, față de concetățeni era larg răspândit și înainte de 1989. Conform unei note a Securității, din februarie 1983, „Fabrica de Ulei Țăndărei a livrat în cursul anului 1982 circa 220 tone făină de soia furajeră în 29 de județe ale țării, pentru a fi utilizată în preparatele din carne, fără a solicita în acest sens acordul Inspectoratului General de Stat pentru Controlul Calității Produselor și al organelor sanitar veterinare”. Sesizat de unele întreprinderi de industrializare a cărnii, Inspectoratul General de Stat pentru Controlul Calității Produselor a constatat că făina respectivă conținea o încărcătură microbiană mare, peste limitele admise, interzicând folosire ei pentru consumul alimentar, întrucât „creează efecte negative asupra stării de sănătate a consumatorilor, în special la copii și tineri”.

S-a renunțat la astfel de practici? A fost populația pusă la adăpost de astfel de riscuri de îmbolnăvire? Nu! În 20 noiembrie 1989 o notă a Securității Municipiului București consemna faptul că:

„Ministerul Industriei Alimentare a dispus aprovizionarea întreprinderilor de industrializare a cărnii cu circa 1.500 tone de făină proteică obţinută din soia furajeră pentru a fi utilizată în preparatele de carne. Potrivit analizelor efectuate în laboratoare de specialitate, acest produs conţine substanţe toxice (metale grele şi încărcături microbiene) în cantităţi ce depăşesc cu mult limitele maxime admise de normele legale şi, pe această bază, organele sanitare au interzis folosirea lui în consumul alimentar. Deşi conducerea Ministerului Industriei Alimentare cunoaşte această situaţie, insistă ca unităţile de profil subordonate să folosească în preparatele din carne întreaga cantitate de făină pe care au primit-o”.

Specialiştii în materie apreciau că „introducerea în consum a preparatelor din carne în care s-a înglobat făină din soia pentru nutreţuri poate provoca intoxicări în masă, cu toate consecinţele negative ce rezultă din aceasta asupra stării generale de sănătate a populaţiei”.

Pentru a ne face o idee asupra riscurilor prezentate de această făină de soia este suficient să amintim că în urma analizelor de laborator efectuate la Întreprinderea de morărit Prahova numărul total de germeni la 1 gram făină era 2.100.000, față de un maxim admis de 100.000, iar mucegaiuri la 1 gram făină erau 7.800 față de maxim admis de 3.000. La Întreprinderea de morărit Tulcea, valorile au fost de 7.700.000, pentru germeni, și 4.600, pentru mucegaiuri, în vreme ce analizele efectuate la „Antrefrig” București au relevat valori de 4.900.000, pentru germeni, și 3000, pentru mucegaiuri. În schimb, la Întreprinderea de morărit Timiș cantitatea de mucegaiuri atingea nivelul record de 82.500! În privința metalelor grele, Întreprinderea de morărit Vâlcea depistase valori ale plumbului de 13,3 mg/kg, față de maxim admis 0,8 mg/kg, iar Întreprinderea de morărit Cluj identificase prezența cuprului – 99,6 mg/kg, față de 30 mg/kg maxim admis.

Cu astfel de alimente, butada care spune că „omul își sapă groapa cu dinții” era mai adevărată decât oricând!

Foto: Ana Aslan, Gerovitalul a fost una dintre gloriile medicinei românești

Ce nu trebuie să știe poporul?

 

Informațiile de mai sus sunt extrase din documente considerate strict secrete la vremea întocmirii lor și, evident, opinia publică românească nu cunoștea decât frânturi din acestea, cel mai adesea la nivel de zvon. Din păcate, regimul comunist avea o concepție cu totul aparte asupra dreptului cetățenilor de a fi informați, astfel că, în unele situații, cenzura acționa deosebit de drastic asupra informațiilor considerate sensibile. În domeniul sanitar astfel de informații erau considerate cele referitoare la unele epidemii sau boli declarate eradicate.

În astfel de împrejurări, chiar și Securitatea se auto-cenzura, un exemplu în acest sens fiind epidemiile de holeră care au izbucnit în zona Deltei Dunării și a litoralului românesc în anii 1977, 1981, 1987. Amplitudinea epidemiei era considerată secret de stat, publicarea numărului de cazuri fiind aprobată la cel mai înalt nivel, până și Securitatea evitând să vehiculeze astfel de cifre.

Elocvent asupra modului în care se proceda pentru păstrarea secretului este ordinul circular nr. D/S/70282, din 27 august 1987, al șefului Direcției I, col. Gh. Rațiu, adresat șefilor Securităților județene:

„Pentru a nu se prolifera faptul că în R.S. România avem cazuri de îmbolnăviri datorate virusului holeric, în viitor nu mai raportați nimic în scris (curier sau telex), ci prin telefon la Serviciul 5 din Direcția I (telefon 502).

Vă precizez că nu este cazul să raportați decât aspecte deosebite și eventuale cazuri scăpate din atenția factorilor medicali competenți.

Numărul persoanelor afectate ori suspecte se centralizate pe linia Ministerului Sănătății, de unde suntem zilnic informați”.

Așadar, sănătatea publică avea doza sa de secret, ca mai toate domeniile vieții publice din timpul regimului comunist. Se verifică, astfel, încă o dată cuvintele lordului Acton: „Official truth is not actual truth!”.

 

Dacă există o boală, trebuie să existe şi un leac!

 

Cel puțin așa spune un proverb coreean! În cazul sistemului sanitar românesc, după cum am încercat să arătăm succint, boala este veche și leacul întârzie să se arate. Tot ce au făcut guvernanții, înainte și după 1989, s-au dovedit a fi simple paliative, sumele uriașe de bani alocate sistemului dovedindu-se incapabile să rezolve problemele generate de incompetență, nepăsare, corupție, dispreț față de om!

Ignorarea regulilor elementare, goana după „ciubuc” sau, mai nou, „comision”, lipsa de empatie față de semenul aflat în suferință își fac simțite efectele zi de zi, mai cu seamă în momentele de cumpănă grea, precum pandemiile.

Lecțiile istoriei ne arată clar că doar directivele politice, chiar susținute de un impresionant aparat polițienesc, cum a fost cazul regimului comunist din România, nu pot rezolva nimic! Nu e nevoie doar de cadru legislativ, de constrângere polițienească, de alocare de fonduri și nici măcar de cointeresare materială. Chiar dacă sună ca un truism, schimbarea este în fiecare dintre noi, este în puterea pacienților, dar mai ales a cadrelor medicale, de la cel mai umil brancardier, până la medicul șef de secție, distins profesor universitar și membru al mai multor academii!

Foto: Doctorul Alexandru Pesamosca, pediatrul care a simbolizat grija pentru copii

Câtă vreme nu vom învăța cu toții, medici și pacienți, deopotrivă, că este esențial să fim oameni, vom rămâne, inevitabil, sub zodia unei replici celebre din romanul lui Ion Băeșu, „Balanța”:

„Aveți noroc că am avut un deces azi-noapte și s-a eliberat un pat!”.