Informațiile Securității despre corupția și infecțiile din spitale. Adevărul dureros despre sistemul de sănătate (II)

 

Continuăm astăzi serialul despre evoluția sistemului românesc de sănătate. Astăzi prezentăm informații inedite din cum era organizat în primii ani ai ceaușișmului.

În prima parte a serialului nostru, pe care o puteți citi AICI, am vorbit despre cum era situația din spitalele românești după război, când se instaura comunismul. Astăzi vorbim despre ce a urmat.

Foto: Sanatoriul Moroeni

38 de unități medicale din București fără autorizație sanitară de funcționare!

 

Aşadar, o analiză atentă a documentelor de arhivă arată că situația sistemului sanitar românesc a fost una dezastruoasă nu doar în ultimul deceniu al regimului comunist, când practic întreaga societate și economie au funcționat în regim de avarie. Încă de la jumătatea anilor ’70 evoluția sistemului de sănătate intrase pe o pantă descendentă, proces ireversibil și cu numeroase cauze.

Pentru exemplificare, vom arăta că încă în noiembrie 1976 Securitatea deținea „date și informații” din care reieșea că „în sectorul medico-sanitar există unele deficiențe și stări de lucruri necorespunzătoare, care afectează buna desfășurare a activității de ocrotire a sănătății”.

Foto: Sanatoriul Dobrița

Astfel, în urma analizelor de laborator efectuate de SANEPID (Serviciul Sanitar-Epidemiologic, instituția vremii care avea responsabilitate asupra igienei publice și combaterii bolilor contagioase), se constatase că spitalele Colțea, Brâncovenesc, Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, Institutul pentru ocrotirea mamei și copilului „Emilia Irza”, Institutul de Oncologie, Institutul de Ftiziologie, Spitalul dermato-venerian, precum și unele secții și servicii ale altor unități sanitare, erau contaminate și existau „situații ce favorizează apariția unor infecții intraspitalicești”.

În urma controalelor, în vederea eliminării factorilor de risc pentru bolnavii spitalizați, fuseseră emise decizii de suspendare temporară a activității pentru nouă unități sanitare. De altfel, din cele 50 de unități din subordinea Direcției Sanitare a municipiului București, numai 12 aveau autorizație sanitară de funcționare!

Foto: Sanatoriul TBC – Valea Râșnoavei

Ocrotirea mamei și a copilului – între slogane și realitate

 

În pofida politicii oficiale a regimului, de încurajare a creșterii demografice, a nenumăratelor declarații despre condițiile optime create pentru mame și nou-născuți, realitatea era sumbră! Potrivit informațiilor culese de Securitate, specialiștii considerau că deficitul de 1.400 de paturi, care se înregistra în cele zece unități de asistență profilactico-curativă a mamei și copilului din București, neîncadrarea unor posturi de medici de obstetrică și ginecologie (13,5 norme pentru activitatea spitalicească și 8,5 norme pentru cea ambulatorie), precum și vârsta înaintată a medicilor din acest sector (cu o medie de 55 ani), reprezentau factori care conduceau la scăderea natalității și creșterea mortalității materne.

Cifrele seci arătau că specialiștii aveau dreptate. Astfel, în București, în trimestrul I/1976, natalitatea fusese de 13,3%, față de 14,7% în aceeași perioadă a anului 1975, iar sporul natural se redusese la 2,8%, față de 3,9%. În schimb, avorturile spontane crescuseră de la 6.267, la 6.751, iar întreruperile de sarcină din motive sociale, urcaseră de la 9.580, la 10.253 cazuri.

Foto: Boli contagioase, Călărași

O mare problemă pentru românii bolnavi o reprezenta lipsa medicamentelor, atât în spitale, cât și în farmacii. În semestrul I al anului 1976, Centrala Industrială de Medicamente și Coloranți nu livrase, ori livrase cu întârziere, Ministerului Sănătății peste 200 sortimente de medicamente!

 

Corupția, indolența și incompetența – racile vechi ale personalului medical

 

În ceea ce privește etica profesională a cadrelor medicale, nici aici situația nu era mai bună. Potrivit informațiilor obținute de Securitate, existau în continuare cazuri când „personalul medical condiționează internările, tratamentele, intervențiile chirurgicale și îngrijirea bolnavilor de obținerea unor avantaje materiale, îndeosebi în specialitățile: obstetrică – ginecologie, chirurgie și stomatologie. Pentru amploarea fenomenului, este elocvent faptul că numai în semestrul I/1976 și numai în Capitală fuseseră condamnați pentru infracțiunea de luare de mită un număr de nouă medici și trei cadre medii sanitare. O sursă consistentă de venituri era reprezentată și de întreruperile ilegale de sarcină.

Neajunsuri serioase, cu implicații sociale deosebite, fuseseră identificate de Securitate și în domeniul măsurilor antiepidemice. De la începutul anului și până la 1 noiembrie 1976, fuseseră înregistrate în 17 județe nu mai puțin de 54 de focare de toxiinfecții alimentare și opt infecții intraspitalicești, care afectaseră 4.354 persoane. Dintre acestea, 2.426 persoane au fost internate, totalizând 11.899 zile spitalizare și concedii medicale, cu costurile economice aferente. Din nefericire, se înregistraseră și 26 de decese!

Din cercetările întreprinse, a rezultat că toxiinfecțiile au fost provocate în principal de activitatea necorespunzătoare de prevenire și au afectat, în special, tineri și copii, fiind înregistrate mai ales în școli, cămine studențești, cantine, internate, grădinițe și creșe.

Date precum cele trecute în revistă mai sus erau comunicate de către conducerea Ministerului de Interne factorilor cu putere de decizie la nivel guvernamental sau la nivelul conducerii secțiilor C.C. al P.C.R., dar fără prea mari rezultate.

Nici măcar cei din vârful piramidei puterii nu erau capabili să disloce comportamente ancestrale, intrate în „obiceiul pământului”. De exemplu, practicile oneroase ale unor cadre medicale, care îşi „comercializau” serviciile, au fost reclamate şi de minerii din Valea Jiului, în timpul grevei desfăşurată în august 1977. În timpul şedinţei plenare a Comitetului Central al Partidului Comunist Român din zilele de 26-27 octombrie 1977, Ilie Verdeţ informa conducerea partidului că minerii au criticat „deservirea medicală necorespunzătoare în unităţi şi aprovizionarea nesatisfăcătoare în unele perioade cu anumite produse agroalimentare şi industriale în Valea Jiului”. Lui Nicolae Ceauşescu se pare că nu-i plăceau formulele edulcorate folosite de Verdeţ, căci l-a întrerupt pe acesta:

„Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci şi cei din sectorul medical, inclusiv comportamentul medicilor.

Tov. Ilie Verdeţ: Comportamentul medicilor, în sfârşit, deservirea proastă.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Adică faptul că cer bani.

Tov. Ilie Verdeţ: Mă rog, spuneau clar, a ajuns la modă, orice tratament îl faci numai dacă suplineşti cu ceva prin mituirea personalului medical, adică personalului de doctori sau personalului mediu”.

„Măsurile ferme”, anunţate împotriva unor astfel de persoane, s-au dovedit incapabile şi în anii următori să disloce „unitatea de monolit” a sistemului şi să instaureze mult dorita etică şi echitate în relaţiile dintre pacient şi medic. Un singur exemplu este grăitor. În „Analiza stadiului muncii de securitate în problema Sănătate în perioada semestrului II/1987”, realizată de Serviciul I/2, din Inspectoratul M.I. – Securitate al județului Constanța, se consemna:

„A sporit numărul persoanelor din acest domeniu semnalate că încalcă normele deontologiei medicale, cu preocupări mercantile și condiționarea exercitării actului medical de obținerea unor foloase materiale, aspecte care generează stări de nemulțumire în rândul populației. În perioada de referință au fost sesizate șase cazuri de acest gen organelor de miliție”.

Parteneri