Timp de secole, acești samurai au deținut o poziție importantă în societatea japoneză. Apărut în secolul al XII-lea, samuraii reprezentau elita militară, fiind renumiți pentru faptul că mânuiau săbii atunci când intrau în conflict.
De ce s-au răzvrătit samuraii?
Prezența lor a rămas puternică până în era Meiji, când Japonia a cunoscut reforme masive. În timp ce unii au sprijinit schimbarea, alții au fost împotrivă, aceste sentimente determinând samuraii să organizeze rebeliunea Satsuma împotriva armatei imperiale.
Rebeliunea Satsuma din 1877 a fost un conflict japonez major, marcând ultima revoltă notabilă a samurailor împotriva modernizării rapide a guvernului împăratului Meiji.
Rebeliunea a fost alimentată de nemulțumirea samurailor, care erau împotriva reformelor pe care le adusese Restaurarea Meiji. Printre acestea se numărau abolirea statutului privilegiat al samurailor, desființarea ajutoarelor lor și introducerea extrem de controversată a conscripției, care a subminat rolul lor tradițional de clasă războinică a Japoniei.
În plus, a avut ca scop schimbarea radicală a vieții de zi cu zi a Japoniei, influențând totul, de la îmbrăcăminte și limbă până la cultură.
Rezultat indecis pe câmpul de luptă
În fruntea rebeliunii se afla Saigō Takamori, un fost lider al Armatei Imperiale care participase la Războiul Boshin. El a fost, de asemenea, o figură importantă a Restaurației Meiji, cunoscut ca fiind unul dintre cei „Trei Mari Nobili”, alături de Ōkubo Toshimichi și Kido Takayoshi
În ciuda faptului că inițial a susținut modernizarea, Saigō a fost deranjat de marginalizarea samurailor și de ritmul rapid în care aveau loc schimbările.
Rebeliunea a început în ianuarie 1877, când Saigō și adepții săi, care mai târziu au ajuns la aproximativ 20 000, au mărșăluit de la baza lor din Kagoshima la castelul Kumamoto, sperând să obțină sprijin și să declanșeze o insurecție mai amplă. După aproape două luni, Saigō și oamenii săi au pierdut, dar acest lucru nu le-a diminuat moralul, ei confruntându-se din nou cu forțele imperiale în Bătălia de la Tabaruzaka.
Având loc în perioada 3-20 martie, forțele lui Saigō au fost depășite numeric de 15 000 la 90 000. Similar cu ceea ce a avut loc la Castelul Kumamoto, rebelii nu au făcut față armatei imperiale, care era înarmată cu puști și artilerie, arme mult mai avansate decât cele mânuite de samurai.
Bătălia de la Shiroyama, desfășurată la 24 septembrie 1877, a fost ultimul angajament al Rebeliunii Satsuma
Pentru a treia și ultima oară, samuraii lui Saigō Takamori s-au confruntat cu forțele imperiale, conduse de prințul Gensui Yamagata Aritomo, un strateg militar experimentat și susținător al eforturilor de modernizare ale guvernului Meiji.
Yamagata avea o vastă experiență în afaceri militare interne și internaționale, după ce studiase tacticile militare occidentale. În cele din urmă, el a devenit cunoscut drept „părintele” militarismului japonez, făcând aluzie la provocarea pe care a lansat-o samurailor.
În urma înfrângerilor menționate mai sus, Saigō și cei 500 de samurai rămași s-au retras la Shiroyama. Forțele lui Yamagata au înconjurat rapid dealul și au construit fortificații extinse pentru a-i împiedica pe samurai să fugă. De asemenea, o serie de nave de război au fost poziționate în apropiere pentru a-i bombarda.
În noaptea de 23 septembrie, amiralul Kawamura Sumiyoshi a cerut capitularea necondiționată a lui Saigō, dar liderul samurailor, aderând la codul bushidō, a refuzat. În timp ce noaptea făcea loc luminii zilei, forțele imperiale au lansat un baraj de artilerie, urmat de un asalt la scară largă.
În ciuda faptului că erau depășiți numeric și de armament, Saigō și oamenii săi au luptat curajos, angajându-se în lupte corp la corp cu săbiile lor. Liderul samurailor a fost rănit mortal în timpul luptei. În conformitate cu tradiția samurailor, el a făcut seppuku, moartea sa marcând sfârșitul oricărei rezistențe.
Acum, sub conducerea lui Beppu Shinsuke, samuraii rămași au lansat un ultim atac, coborând dealul cu săbiile scoase. Ei au fost rapid copleșiți și uciși.
Samurai. Impactul rebeliunii de la Satsuma asupra economiei Japoniei
Rebeliunea Satsuma a avut implicații economice profunde pentru Japonia. Costul suprimării rebeliunii a fost imens, cu aproximativ 420 000 000 de yeni cheltuiți, ceea ce a dus practic la falimentul guvernului Meiji. Acest lucru a forțat națiunea să abandoneze etalonul aur și să treacă la moneda de hârtie. Această presiune financiară a condus la reforme economice semnificative.
Rebeliunea a evidențiat, de asemenea, necesitatea unei armate mai eficiente și modernizate, ceea ce a determinat investiții în infrastructură și industrie. Guvernul Meiji a acordat prioritate dezvoltării unui sistem feroviar național, îmbunătățirii rețelelor de comunicații și capacităților moderne de producție.
Aceste investiții au pus bazele industrializării și creșterii economice rapide a Japoniei în deceniile care au urmat.
