Orașul Cluj i-a primit cu brațele deschise, regina Maria scriind în jurnalul său următoarele:
Regina Maria: „Am fost foarte încântată de acest oraș”
„La ora 10:30 am ajuns la Cluj, cel mai mare oraș dintre cele pe care le-am vizitat. Chiar dacă orașele sunt foarte ungurești, zona rurală este aproape în întregime românească. Obișnuita primire impresionantă la gară și tot drumul prin oraș, până la o piață mare, unde o statuie foarte frumoasă a lui Matei Corvinul călare pe un cal privea la manifestarea zgomotoasă a poporului eliberat, pe care ungurii lui l-au suprimat secole de-a rândul. Orașele m-au întristat, e ceva ostil în ele și în casele lor mari, mai ales în stil german și deloc românesc, dincolo de zidurile lor se simt inimi triste și gânduri ostile.
Parada a fost mai numeroasă decât celelalte, mii și mii de oameni au venit din toate satele din jur. Era și o căruță uriașă trasă de 10 boi albi uriași, plină de nuntași fericiți. Regimentul meu și-a făcut apariția aici, am fost foarte surprins și încântat, a făcut cea mai bună impresie, iar când soarele a ieșit și a strălucit pe caii lor, îi făcea să pară de metal. Am fost mândru de iubitul meu Regiment 4 Roșiori și l-am felicitat pe Moruzi. Se pare că s-au descurcat splendid în ultimele bătălii și au ucis mulți dușmani. În general, armata a făcut cea mai bună impresie, mulți dintre ei au încă diferite tipuri de uniforme, dar artileria și cavaleria au cel puțin cai splendizi, ceea ce este o bucurie în comparație cu ceea ce a trebuit să vedem de la retragerea noastră din 1916.
Pe alocuri a plouat torențial la Cluj, dar asta nu a diminuat entuziasmul popular. După această minunată paradă a trebuit să merg la o recepție cu toate oficialitățile și apoi să vizitez spitalele unde se aflau răniții. I-am răsfățat ca de obicei cu țigări și cărți.
Am plecat la ora 6:00, ne-am odihnit puțin și la 7:30 am ajuns la Turda, orășelul în care a fost ucis Mihai Viteazul. Primire populară și o nesfârșită cină mare la prefectură – mâncare foarte bună, dar foarte multă. M-am culcat foarte târziu”.
Sursa: Europecentenary.eu
