Primul război cu adevărat „modern” al omenirii! Armament, nave blindate și telegrafie
Când a izbucnit Războiul Crimeii, în 1853, trecuseră mai puțin de 40 de ani de la Războaiele napoleoniene. Cu toate acestea, metodele și tehnologiile folosite de ambele tabere erau cu totul diferite în acel conflict anterior, care a marcat Europa în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Multe arme și tehnologii noi au fost utilizate pentru prima dată, de aceea Crimeea a fost definită mai târziu de mulți observatori drept „primul război modern”.
Evoluția armamentului
Un progres major a fost cel al tehnologiei puștilor. Pușca-muschetă Enfield Model 1853 a fost aprobată rapid de guvernul britanic și introdusă în producția de masă. În combinație cu glonțul de muschetă Minié, un glonț cu bază goală care se dilata atunci când era tras, Enfields a oferit aliaților un avantaj clar față de ruși în ceea ce privește precizia și distrugerea adversarului. Cu toate acestea, marina ambelor părți a adoptat tunuri cu obuze, o tehnologie pe care rușii o utilizaseră în timpul primelor bătălii navale împotriva otomanilor, înainte ca britanicii și francezii să se alăture.
În acest conflict a fost pentru prima dată când s-au folosit pe scară largă minele, atât pe uscat, cât și pe mare. Marina militară rusă a favorizat în mod deosebit desfășurarea acestora, amplasând peste 1.500 de mine marine în Golful Finlandei pentru a descuraja orice ieșire a flotelor anglo-franceze spre Sankt Petersburg.
Navele de război
Deși flotele ambelor tabere erau un amestec de nave cu vele și nave cu aburi, numărul mai mare de vase moderne construite de aliați i-a pus pe aceștia în situația de a controla apele Mării Negre. Rușii dețineau doar șapte fregate cu aburi, restul flotei sale mai învechite a fost ușor depășită și flancată de către vasele cu aburi mai rapide și mai agile ale aliaților.
Pe lângă faptul că au anunțat generalizarea războiului maritim cu aburi, bătăliile de la Marea Neagră au accelerat apariția noțiunii de nave blindate.
Navele blindate ale Franței au fost trimise în Crimeea, unde rolul lor în distrugerea fortăreței rusești de la Kinburn, la 17 octombrie 1855, a determinat toate marinele militare să se angajeze în construirea unor astfel de vase.
Dezvoltarea telegrafiei
Conflictul Crimeii a fost martorul adoptării unei alte tehnologii noi care a modernizat procesele și procedurile atât ale războiului, cât și ale raportării acțiunilor din teatrul de luptă: telegrafia. Aceasta a revoluționat comunicarea, fie între liniile de front și guverne, fie între corespondenții de război și cititorii de jurnale.
Un actor crucial în această revoluție a fost RS Newall & Company, fără îndoială lider în fabricarea și instalarea cablurilor de oțel pentru rețelele telegrafice. La sfârșitul anului 1854, compania a fost însărcinată de guvernul britanic să conecteze Crimeea la rețeaua de telegraf din Europa. Două luni mai târziu, francezii și britanicii au convenit să își asigure legătura între guvernele și trupele lor prin construirea unei noi linii telegrafice între Varna și București, aceasta din urmă fiind deja conectată la Paris și Londra.
Până atunci, informațiile și comunicațiile din timpul războiului durau până la cinci zile pentru a ajunge la stația telegrafică din București, începând cu o călătorie de două zile cu vaporul de la Balaclava la Varna, care era urmată de o călătorie de trei zile pe cal. Cu o linie de telegraf care se întindea acum de la linia frontului până la Whitehall, comunicarea era aproape instantanee.
Publicul britanic, dornic să afle ultimele noutăți din Crimeea, a primit cu entuziasm această realizare, deoarece acum putea citi comunicatele corespondenților de război de pe Fleet Street la scurt timp după derularea evenimentelor. Totuși, acest avans tehnologic interesant a avut și un dezavantaj. Agenții ruși din Londra își puteau pune la curent superiorii din Sankt Petersburg prin intermediul acestor rapoarte culese din presa publică.
