La 27 august 1588 le este acordat negustorilor englezi un privilegiu comercial prin care aceștia plăteau doar 3% taxă, față de 12% cât dădeau ceilalți negustori.
Înțelegerea a fost semnată cu William Harborne, fostul ambasador englez la Constantinopol.
În document, Petru Șchiopul se intitulează și domn al Țării Românești, deși nu a stat niciodată pe tronul Valahiei.
Probabil și-a atribuit această calitate ca fiu al lui Mircea al III-lea, domn al Țării Românești între octombrie 1509 și ianuarie 1510.
„Noi, Petru, din grația lui Dumnezeu domn al Țării Românești și al Moldovei (princeps Valachiae & Moldauiae), facem cunoscut tuturora celor prezenți și viitori, care sunt și vor fi interesați, că am încheiat cu măritul William Hareborne, ambasadorul prealuminatei și preaputernicei doamne, doamna Elisabeta, din grația lui Dumnezeu regina Angliei, Franței și Irlandei, pe lângă prealuminatul și preaputernicul împărat al turcilor, convențiunea următoare:
ca negreșit de aici înainte să fie cu totul liberi supușii prealuminăției sale și toți negustorii de a ședea în țara noastră, de a se statornici, de a face negoț, a vinde, a cumpăra, ba chiar de a face toate cele ce societatea omenească și obiceiul caută pentru negoț și pentru trebuințele vieții, fără nicio piedică sau greutate, păzindu-se însă întreg și nevătămat dreptul vămilor noastre, adică pentru fiecare lucru în valoare de o sută de ducați să ne plătească trei ducați.
Cerem ca ceea ce precede să fie bine stabilit și asigurat prin convențiunea noastră.
Și spre mai bună tărie s-a pus și sigiliul nostru.
Făcut în cetatea noastră (Iași) în ziua de 27 ale lunii august, în anul Domnului 1588.”
Pentru a stăvili într-un fel haosul financiar, tot Petru Șchiopul a dispusîntocmirea unui catastih privind categoriile de contribuabili.
Terminat la 20 februarie 1591, acest catastih este cel mai vechi izvor statistic, demografic și fiscal cunoscut despre Moldova.
Patriarhul Ecumenic Ieremia al II-lea al Constantinopolului notează în 1588 despre Petru Șchiopu:
„Era un om dulce la cuvânt, sever la purtări, îndemânatic la fapte, știa limba turcească, cea grecească și cea românească … și nu numai aceste daruri le avea, dar era foarte încercat la orice meșteșug și la litere și-i plăcea de oamenii învățați, și-i întreba în tot chipul despre astronomie, despre zodii și alte lucruri subțiri. Îi plăcea mult de cântăreți și avea un preot cu meșteșug, îndemânatec”.
