Pătrunderea luxului venețian în țările române

 

Călătorul loren Joppecourt vorbea despre bogăția Moldovei, mai ales despre marele număr de vite, iar negustorul venețian Tomasso Alberti, care a trecut în mai multe rânduri prin Moldova la începutul secolului XVII, amintește de marea ieftinătate a alimentelor.

Din secolul precedent începuse a lua avânt comerțul cu Veneția, mai ales în Moldova, care exporta înainte de toate boi, apoi ceară, piei și lână. Importa mai ales stofe, mătăsuri și alte artiole de lux. Exportul de ceară al Munteniei devine înfloritor în a doua jumătate a veacului XVII, când negustori greci mijlocesc acest comerț, importând stofe, mărgean, zăbranice, zaharicale etc. Exportul de ceară era mijlocit și de aromânii din Moscopole.

 

În epoca lui Radu Mihnea, domn cu schimbul când al Munteniei, când al Moldovei, în anii 1611-1626, relațiile cu Veneția erau foarte strânse. Pe Domn îl lega de Republică trecutul său, anii tinereții, căci după ce tatăl său se turcise el rămăsese în grija mamei care l-a trimis pentru învățătură la Veneția. Acolo era între rude ca mătușa sa Maria, fiica lui Petru Șchiopul, măritată întâi cu Zotu Ziagra, originar din Ianina, apoi cu Polo Minio ce se trăgea dintr-o familie patriciană din Veneția.

 

Radu Mihnea, ajungând Domn, deși om cumpătat, s-a înconjurat de mare lux. Miron Costin povestește despre inovațiile făcute de el în îmbrăcămintea păzitorilor și a slugilor sale; a introdus uniformele strălucitoare care s-au păstrat până târziu. Radu, în domnia sa de 15 ani, s-a înconjurat de învățați din apus, i-a favorizat pe negustori, căci luxul curții sale nu se putea dispensa de stofele venețiene.

 

La rândul său, Domnitorul Gaspar Grațiani (foto) avea de asemenea legături strânse cu Veneția, el trăgându-se dintr-o localitate croată învecinată cu posesiunile venețiene din Peninsula Balcanică.

În timpul acestor doi domni s-a născut ideea de a exporta cai din Moldova și Muntenia pentru cavaleria venețiană. Dar Veneția nu voia numai cai, dorea să recruteze și călăreți. Polo Minio a fost primul care a atras atenția Senatului venețian asupra exportului de cai și a recrutării de trupe din Principatele Române și din Transilvania. El a venit în Moldova, după averea socrului său, Petru Șchiopul. A trimis Senatului un raport cu privire la adunarea de cai și trupe încă din 1617.

 

La 16 octombrie 1619, el trimite Dogelui un raport detaliat despre Ardeal, Moldova și Țara Românească în care spune că ultimele două au câte 8000 de soldați.

 

Leon Tomșa, ajuns principe al Munteniei la 1629, începe tratative cu Veneția pentru a exporta „ceară, piei și tot ce poate oferi țara lui”, transmițând că speră că agenții săi vor fi bine primiți la Veneția, precum i s-a promis. El promite că va permite adunarea de trupe. Totuși, nu există documente care să ateste că trupe din principate au ajuns vreodată la Veneția.

 

Mai târziu, marele om de afaceri al lui Brâncoveanu, Mano Apostolul, era trimis adesea de Domn, pentru comenzi, pentru aducere de bani, ori pentru stabilire de prețuri, la Veneția, unde era foarte cunoscut. În ceea ce privește negoțul cu Veneția el avea legături cu grecul Nico Papa Zaraful, numit și „Jupânul Nica Cupeș den oraș București”.

 

Într-o scrisoare din 8 februarie 1699, trimisă de consulul Comte ministrului Marinei franceze, se spune: „există aproape o sută de negustori turci sau greci, stabiliți în Valahia, care împreună încarcă o dată pe an marfă pentru Veneția, unde își au corespondenții lor”. După Comte, negustorii din Muntenia încarcă în toți anii pentru Veneția 3000 chintale de ceară, 1500 chintale de lână fină, cordovane, pielărie, mătase și primesc în schimb 1500 chintale de piese de stofă din veneția „lucruri tocmai pentru țara lor”. Corăbiile de care se serveau acei negustori erau franceze, olandeze, engleze și ragusane.

 

Sursa: Al. Doboși, Relațiunile comerciale ale Principatelor Române cu Veneția în veacul al XVII-lea