Motivele pentru care țăranii români au devenit șerbi, iar țiganii au ajuns robi

 

Cinci sute de ani a durat șerbia țăranilor și robia țiganilor, a trebuit să se întâmple în această vreme mari schimbări politice și economice, pentru ca lumea să se obișnuiască cu ideea că țăranii ar putea fi proprietari, iar țiganii să devină liberi.

Emanciparea și a unora și a altora începe să se impună odată cu Tratatul de la Adrianopol din 1829.

Când pe la începutul veacului al XVI-lea toate porturile românești erau în stăpânirea turcilor, întreg comerțul de tranzit încetează.

Deși acest comerț ar fi putut aduce foloase și turcilor, ei aveau griji mai mari, care i-au făcut să renunțe la el.

Hrănirea Constantinopolului

Turcii moșteniseră de la bizantini grija și greutățile de a hrăni Constantinopolul, cetate uriașă pe acele timpuri, cu atât mai greu de hrănit cu cât nu producea nimic.

Ca urmare, porturile românești au fost transformate în raiale. De aici porneau saegii și gelepii sultanului, care stabileau prețul produselor alimentare din Țara românească și Moldova, „cămara Sultanului”.

Fără cărăușie și cu munca câmpului prost plătită, țăranii plăteau tot mai greu birurile, se îndatorau și sfârșeau prin a-și vinde pământurile.

Lipsiți de pământ, lipsiți de cărăușie, cea mai mare parte dintre țăranii proprietari sărăcesc și cad în șerbie.

De acum înainte soarta țiganilor este strâns legată de cea a țăranilor.

Apariția marilor moșieri

Cumpărând pământrile țăranilor, boierii devin foarte mari moșieri. Apar cele două mari proprietăți: a mănăstirilor și a noilor latifundiari, favorizați de soarta nenorocită a țăranilor.

Cum numărul țăranilor era prea mic față de întinsele moșii mănăstirești și boierești, țăranii sărăciți au devenit șerbi lipiți pământului, legați de satul lor și de stăpânul moșiei.

Dar mariile moșii aveau nevoie permanent și de potcovari, fierari, spotori etc., care nu se găseau decât printre țigani.

Așa stând lucrurile, a fost natural ca boierii și mănăstirile, mânați de interesele lor, să procedeze cu țiganii cum făcuseă, mai înainte, cu țăranii sărăciți.

Dar pe când țăranii erau deja legați de pământ, care fusese al lor, o mare parte din țigani erau nomazi.

Goana după șatre

Atunci, începe goana după șatrele de țigani și fixarea lor pe moșii, 

Toți țiganii au fost declarați robi, iar voievozii au stabilit că „orice țigan fără stăpân este proprietatea domniei”, sau cum se zicea „rob domnesc”.

Ceea ce a intensificat șerbia și robia nu a fost atât sărăcia ce a urmat după încetarea comerțului de tranzit, cât „comerțul impunător al boierilor”.

Boierii, inclusiv Vodă, au fost la început negustori desăvârșiți, iar când au devenit mari proprietari au devenit și mari exportatori de produse agricole, alimentând jumătate de Europă cu vite, oi, ceară, miere, vin etc.

Țăranii șerbi erau lăsați să se hrănească singuri, iar țiganii, care deveniseră indispensabili pentru boieri, nelucârnd pământul, erau hrăniți de stăpânii pe lângă curțile cărora trăiau, ca sclavii din antichitate.

 

 

Parteneri