Evenimentul care a provocat îmbogățirea țăranilor din Țara Românească și Moldova este unic în istorie: într-adevăr, orașele vecine ca Sibiul, Brașovul, Bistrița, Liovul și Cracovia obțin de la regii lor privilegiul să descarce și să cumpere mărfurile venite din Flandra și Germania.
Dar mărfurile, care trebuiau transportate mai departe spre orient, nu se puteau mișca decât cu ajutorul cărăușilor români, sau mai bine zis al țăranilor români.
Ei erau cei care transportau mărfurile descărcate în orașele privilegiate spre porturile de la Marea Neagră și Dunăre. Aceiași cărăuși, la întoarcere, transportau spre orașele privilegiate germane și polone, mărfurile aduse din orient și descărcate în porturile noastre, destinate orașelor comerciale și industriale din apusul Europei.
Sarea și vitele
Era foarte mult de lucru, așa că deveniseră extrem de numeroși cărăușii. În afară de marfa aflată în tranșit, ei transportau sarea ce se consuma în țară, dar și în Ungaria, Serbia și Bulgaria.
În spatele acestei activități era creșterea vitelor. Pentru că era nevoie de vite sănătoase și puternice atât pentru transport, consumul intern, dar și pentru export. Vitele din Moldova erau cunoscute și bine prețuite din Veneția până la Marea Baltică.
Mai erau carele de transport, nu prea mari, dar solide, toate făcute de țăranii români.
Urmau pânzele grele de cânepă, lucrate de țărănci, care dacă sunt plouate devin impermeabile. Acestea serveau cărăușilor ca să acopere mărfurile.
Oameni liberi
Ca și voievozii și boierii, și țăranii își vindeau la preț bun produsele. Starea materială a țăranilor era înfloritoare. Ei erau oameni liberi, proprietari de pământ.
Cărăușii-țărani, foarte numeroși, se îmbogățeau și nimeni nu se atingea de libertatea lor, căci erau de mare folos domniei și ca contribuabili și ca ostași.
Așa s-a ajuns ca după cruciade, când drumurile dintre Apus și Orient deveniseră mai sigure, Țara Românească și Moldova au ajuns să aibă o clasă social de țărani dintre cele mai bogate.
Vin țiganii!
Epoca aceasta de bogăție a început după cruciade și a ținut până cînd porturile de la Dunăre și Marea Neagră a căzut în stăpânirea turcilor (1484-1540).
Tocmai acum sosesc țiganii în țara noastră, care au fost bineveniți pentru a astupa golul lipsei de meșteșugari din țările române.
Ei cunoșteau fierăria, potcovăria, făurirea armelor. Țiganii veneau cu duiumul fiindcă se auzise că găseau mult de lucru și erau bine plățiți.
E drept că nu se prea dau la zidărie și la cărămidărie, dar cum voievozii din epoca „tranzitului” zideau mult, mai de voie, mai de silă făceau și aceste meșteșuguri.
Problema cu țiganii era că fiind nomazi nu se prea putea pune bază pe ei.
Asta a fost prima cauză pentru robirea lor. Dar despre acest subiect într-un articol viitor.
Sursa: P.N. Panaitescu, Un capitol din istoria economică a Țării Românești și a Moldovei
