Guvernele conservatoare și laburiste din Marea Britanie au sprijinit atacul brutal al Bagdadului asupra kurzilor în urmă cu 60 de ani, știind că acesta ar fi putut constitui un genocid, arată dosare declasificate.
Miniștrii britanici au intensificat exporturile de arme către regimul irakian după ce acesta a lansat o „campanie de teroare” împotriva kurzilor în 1963
- Mii de rachete au fost trimise la Bagdad știind că vor fi folosite pentru a distruge satele kurde,
- Britanicii au încercat să se asigure că Organizația Națiunilor Unite nu va discuta acuzațiile de genocid din Irak,
- Guvernul laburist a ignorat apelul liderului kurd de a împiedica Irakul să înceapă posibile atacuri cu arme chimice împotriva kurzilor.
În octombrie 1963, guvernul britanic a aprobat exportul către Irak de plăci de demolare cu explozibil puternic, înțelegând că acestea „vor fi probabil utilizate… pentru demolarea satelor kurde”, scria un oficial al Foreign Office, potrivit Declassified UK.
Guvernul de la Bagdad a lansat un atac la scară largă asupra kurzilor din nordul țării, iar Marea Britanie a intensificat livrările de arme pentru a-l sprijini, evidențiază dosarele declasificate din Arhivele Naționale ale Regatului Unit.
Complicitatea Marii Britanii la distrugerea satelor kurde la începutul anilor 1960 a fost precursoarea unor politici similare în anii 1980, cu agresiunea mult mai cunoscută a lui Saddam Hussein împotriva kurzilor.
Armata irakiană își începuse campania la 10 iunie 1963
Campania a început cu scopul de a contracara cererile kurzilor privind autonomia, o parte din petrolul irakian și excluderea trupelor arabe din regiunea nordică a Kurdistanului.
Regimul de la Bagdad preluase puterea în urma unei lovituri de stat sângeroase susținute de CIA în februarie 1963 – prima dată când partidul naționalist irakian Ba’ath a ajuns la putere.
Oficialii britanici nu aveau nicio îndoială cu privire la gravitatea acțiunilor armatei irakiene împotriva kurzilor. Aceștia au remarcat „intenția Irakului de a desfășura [o] campanie de teroare”.
În termen de zece zile de la lansarea atacului, armata era „acum aparent angajată în curățarea și distrugerea satelor kurde din vecinătatea Kirkuk” din nordul Irakului, au scris oficialii.
Cu două treimi din armata irakiană desfășurată în nord, Ministerul de Externe a remarcat că „guvernul irakian face acum în mod clar un efort total pentru a rezolva problema kurdă odată pentru totdeauna”.
Atacuri aeriene împotriva kurzilor susținute de Marea Britanie
Ambasada Marii Britanii la Bagdad a comunicat Londrei, la 22 iunie, că „brutalitatea metodelor folosite de armată este de natură să afecteze relațiile arabo-kurde pentru o perioadă de timp”. „Armata”, a mai precizat aceasta, «a reușit să curețe satele kurde din zonele de câmpie din jurul punctelor vulnerabile».
Acesta a adăugat: „Metoda adoptată este de a lua satele unul câte unul, bombardându-le de la o distanță sigură cu tunuri de tanc și artilerie de câmp, avertizând uneori puțin sau deloc locuitorii. După un interval de siguranță, Garda Națională sau kurzii plătiți de guvern se deplasează pentru a jefui”.
„În unele cazuri, de exemplu în cartierele kurde din Kirkuk, au fost folosite buldozere pentru a dărâma casele. Rezultatul este că bărbații pleacă pe dealuri, femeile și copiii sunt adesea lăsați să se descurce singuri, iar satul este abandonat și, pentru moment, liniștit”.
Ministerul de Externe a recunoscut că existau anumite pericole în campania Bagdadului pentru interesele britanice
Acestea erau că „ostilitățile nereușite ar putea pune în pericol actualul regim irakian” și că luptele ar putea spori posibilitățile Rusiei de a crea probleme în Kurdistan.
De asemenea, se temeau că tulburările kurde s-ar putea extinde în Turcia, Iran și Siria și că instalațiile petroliere irakiene ar putea fi avariate.
O absență evidentă de pe lista Ministerului de Externe a fost efectul pe care luptele l-ar putea avea asupra poporului kurd.
„Marea Britanie aprobase deja exporturi majore de arme știind că acestea vor fi folosite împotriva kurzilor”
Dosarele indică faptul că Sir Roger Allen, ambasadorul britanic, a încurajat inițial Bagdadul să negocieze o înțelegere cu kurzii, dar, odată ce campania a fost lansată, Marea Britanie a oferit sprijin direct regimului irakian.
Înainte ca Bagdadul să înceapă operațiunile în iunie, Marea Britanie aprobase deja exporturi majore de arme, știind că acestea vor fi folosite împotriva kurzilor.
Alec Douglas Home, ministru de externe în guvernul lui Harold Macmillan, „este nerăbdător ca, în general, nevoile de armament ale Irakului să fie satisfăcute cât mai repede posibil”, se arată într-un dosar.
La 11 aprilie, miniștrii britanici au aprobat exportul a 250 de vehicule blindate de transport de trupe Saracen
De asemenea, au fost aprobate exporturi de muniție de artilerie și rachete pentru avioanele de război irakiene Hawker Hunter, furnizate anterior de Marea Britanie – „posibil, din nou, pentru a fi utilizate împotriva kurzilor”, a precizat Ministerul de Externe.
„Există avantaje comerciale considerabile care pot fi obținute”, a declarat un comitet ministerial, iar «domeniul de aplicare pentru exporturile militare este considerabil». Înțelegerea a fost în valoare de 6 milioane de lire sterline.
Guvernul a decis să amâne furnizarea unora dintre rachete. Un oficial a explicat că „ar putea fi nerecomandabil să li se ofere resurse prea generoase, deoarece acest lucru ar putea doar să îi încurajeze să fie mai intransigenți [sic] cu kurzii și, în cazul în care izbucnesc lupte și există atacuri cu rachete fără discernământ, ar putea exista critici parlamentare și publice”.
După ce Bagdadul a atacat Kurdistanul, guvernul britanic a deliberat în continuare dacă să livreze rachetele, descrise ca fiind un „articol sensibil”, deoarece acestea „sunt destinate utilizării împotriva kurzilor”.
„Vestea luptelor ar putea provoca critici publice în Marea Britanie față de decizia noastră de a furniza arme Irakului”
În dosare, nu sunt luate în considerare efectele asupra kurzilor, ci doar impactul asupra relațiilor publice: „Știrile despre lupte pot provoca critici publice cu privire la decizia noastră de a furniza arme Irakului”, se arată într-un briefing pentru cabinet.
După două săptămâni de campanie, Ministerul de Externe a precizat că „suntem pregătiți să facem tot ce ne stă în putință pentru a răspunde cerințelor irakiene în materie de armament și formare”, deși miniștrii erau încă dornici să amâne furnizarea de rachete pentru care irakienii făceau presiuni „pentru a fi utilizate împotriva kurzilor”.
Dar, în iulie, miniștrii conservatori au aprobat exportul a 500 de astfel de „rachete cu explozibil ridicat”. Un ofițer superior al forțelor aeriene irakiene, Hilmi, i-a spus ambasadorului britanic că „are nevoie de aceste arme acum pentru a duce războiul împotriva insurgenților la o concluzie rapidă și de succes”.
Când i s-a spus că Marea Britanie va livra rachetele, Hilmi a fost „cu adevărat recunoscător” și a crezut că șeful său, comandantul general al forțelor aeriene irakiene, „ar fi încântat de gestul nostru”, a notat ambasadorul.
