Luările de poziție: Tânăra generație intelectuală criterionistă
Conform lui Armin Heinen, care citează din Monitorul Oficial, aproximativ 1700 de legionari ar fi fost arestați, deși autorul consideră cifra reală ca fiind „aproximativ dublă”. Tot în 1933 începea „convertirea gardistă” a generației criterioniste, care își urma maestrul în cadrul Mișcării Legionare, punctul culminant al adeziunilor extremiste fiind 1937-1938. Așadar, în demersul unor intelectuali ai Tinerei Generații filosofia a întâlnit ideologia fascistă, gustul pentru revoluție și pentru purgarea spiritului de influențele pernicioase ale filistinismului burghez, apetența pentru o societate de oameni noi, regenerați artistic și cultural, dincolo de atracția dictaturii, considerent ce i-a determinat pe acești intelectuali să aleagă legionarismul, asemeni pe Heidegger nazismul. Mai târziu, Cioran, care în 1940 îl compara pe Codreanu cu Iisus, s-a delimitat complet de Gardă, punând totul pe seama vâltorii tinereții și plictisului: „Am aflat atunci pe propria-mi piele ce înseamnă să fii dus de val fără nici cea mai mică urmă de convingere.”
Considerăm justă afirmația profesorului și istoricului Florin Müller, potrivit căreia „producția intelectuală, sub forma analizelor erudite de istoria și filozofia religiei, a literaturii, conține subtextual și potențialitatea unui angajament politic, sau, în unele situații, profilarea unei atitudini politice mascate în obiectivitatea sau estetica textului cultural”, întrucât dacă în publicistica, mai ales după 1933, precum şi în lucrări de anvergură, ale lui Mircea Eliade, Emil Cioran sau Constantin Noica „se regăsesc justificarea, susținerea, promovarea ideologiei naționaliste, antisemite, sau de-a dreptul fasciste”, complementar, în publicistica lui Sebastian nu regăsim aceste derapaje.
Desigur, Mihail Sebastian a fost un admirator al lui Benito Mussolini, iar unele măsuri luate în Italia fascistă de noul regim au fost bine primite în paginile Cuvântului: de pildă în articolul Enciclopedia italiană, din 6 mai 1933, unde Sebastian vedea o contradicție între absența spiritului partizan din amplul demers științific și cultural, chiar și în capitolele cu încărcătură politică, pe de-o parte, și fascismul politic din Italia lui Mussolini, pe de altă parte. Însă în publicistica sa nu se găseau numai cuvinte elogiase la adresa fascismului.
De pildă, gazetarul critică măsurile inutile luate de Mussolini în contextul tulburărilor sociale, cum ar fi reprimarea operelor artistice străine, atât în Cuvântul, cât și în Rampa. La fel, Sebastian se arăta favorabil regimului fascist italian prin sprijinul pe care îl acorda artei futuriste, în speță a lui Marinetti, în articolul Puterea de a fi ridicol din 21 iunie 1933, deși își manifesta dezaprobarea față de naivitatea demersului creatorului futurismului în a aduce o reformă „gravă a pălăriei”. Celelalte trei articole care vizau fascismul din Cuvântul anului 1933 (Revizuirea trece și prin Fiume din 16 februarie, Destindere între Roma și Paris din 23 iulie, Diplomație între Roma și Moscova din 3 septembrie) nu făceau apologia totalitarismului, ci erau analize succinte ale evoluției diplomației în plan european, Sebastian salutând tocmai cooperarea și compromisul, nu criza și revoluția, războiul și violența.
