Lăutarul evreu, considerat inima moldovenismului din Basarabia, e expulzat din imperiul țarist

 

Constantin Stere, descriind balurile și sărbătorile de familie organizate pe moșiile nobililor din Basarabia răpită de ruși, îl prezintă ca o „instituție socială din Basarabia de pe vremuri, psiholog, el știa să se facă indispensabil la toate petrecerile de boieri, și apărea poate chiar fără invitație la momentul potrivit, oriunde știa că va fi bine primit”.

Mai spune Constantin Stere că „întotdeauna la sindrofiile boierești nu lipsea, bineînțeles, nici Lemeș, lăutarul cu taraful lui”.

Specialitatea lui Lemeș, afară de muzică de dans, erau cântecele moldovenești, care emoționau mai cu seamă pe boierii bătrâni.

Stere, în cartea sa „În preajma revoluției”, scrie despre o sărbătoare organizată în casa unui boier, când mareșalul regional „uitând de fumurile de mareșal al nobilimii din împărăția rusă, porunci lui Lemeș: „zi-ne o doină moldovenească… știi, ca ciocârlia…” cerând acest lucru de repetate ori, încât situația se accentuase atât de tare… că apăreau multiple semne de întrebare din partea reprezentanților administrației ruse prezenți în sală”.

Situația a fost salvată de un nobil de origine poloneză care a toastat: „Domnilor, ca supuși credincioși ai Majestății Sale țarului tuturor Rusiilor, să bem un pahar pentru gloria și sănătatea Majestății Sale Împăratul Alexandru Nikolaevici. Urraaa”.

— A venit Lemeș lăutarul! — anunțau feciorii în casă pe boieri

Vestitul lăutar al Basarabiei avea întotdeauna un sac cu vești despre întâmplările din toate curțile boierești, pe care veșnic le cutreiera, mai cu seamă în cele patru județe din nordul țării.

În salon, după doină, Lemeș începea să cânte cu glas dulce și insinuant cântece moldovenești.

Aceasta era misiunea în Basarabia a bietului scripcar evreu din Bălți. Lungi decenii, numai prin el puteau răzbate peste Prut pe vremea aceea nu numai cântecele populare și romanțele din „Dorul”, dar și poeziile lui Alecsandri.

Efectul pe care-l producea în curțile boierești pe care mereu le cutreiera, a motivat mai târziu expulzarea lui din împărăție.

— Ei, frate Lemeș, zi încă una!

Lemeș se topea în oftate și triluri, apoi pornea și un cântec „subversiv“:

Mult e dulce și frumoasă

Limba ce vorbim…

Vorbiți, scrieți românește

Pentru Dumnezeu…

Eu pe-o vorbă românească

Sufletul mi-aș da…

Iar pe una… franțuzească

Zău nicio para!…

Ucenicul lui Barbu Lăutaru

„Cultura naţională în sec. XIX în Bălţi se reducea la muzica lăutărească şi populară purtată de către vestiţii lăutari bălţeni Alexandru Lemiş şi Costache Parno, care au învăţat tainele viorii de la însuşi Barbu Lăutaru (foto). L-am găsit mai întâi, pe renumitul lăutar, autodidact, violonistul Orchestrei lui Alexandru Flechtenmacher din Iaşi Alexandru Lemiş (? Bălţi – ?).

Capelmaestru al formaţiei instrumentale, formată din 12 interpreţi.

Şef de Orchestră de muzică populară (Iaşi), concertează „în lung şi-n lat” şi în Basarabia, cântând la nunţile şi petrecerile boiereşti. Alexandru Lemeş era solicitat fiind renumit nu numai pentru măiestria de violonist, ci şi pentru vocea sa.

Este considerat inima moldovenismului. Nu exista petrecere fără privighetorescul lui glas. Cânta melodii populare aranjate pentru orchestră.

Vioara şi vocea lui au stîrnit admiraţia românilor basarabeni, nu şi a regimului, triumful i-a înspăimîntat, în 1870 guvernul rus, expulzându-l din Basarabia pe motiv că „ar fi fost periculos”…

Un aspect rar întîlnit în lumea lăutarilor, cunoscut ca „Lemiş Lăutaru” era de origine evreu. A colaborat cu: Maria Moruzan, Ema Botezatu, Maria Bogdanovici, Elena Roşu, Simion Honciug, Dimitrache Bârzu, Ştefan Busuioc, Alecu Vilner“, aflăm din lucrarea „Oameni iluștri ai municipiului Bălți: File de istorie” a Elenei Țurcan.