Românca fără pereche de frumoasă din imperiul țarist și rezistența față de ocupația rusească din conacele boierilor basarabeni

 

După răpirea Basarabiei de la 1812, boierii moldoveni de acolo au păstrat limba română și s-au opus tuturor încercărilor de deznaționalizare.

Sprijinindu-se pe averi fabuloase, pe cinste și autoritate morală fără pereche și pe conștiința că sunt băstinașii țării, boierii basarabeni se înfățișau potrivnici tuturor încercărilor de înstrăinare a neamului.

La început, sub cel dintâi guvernator general, Scaralat Sturza, s-au dat Basarabiei cele mai întinse privilegii, socotind astfel că atrage norodul sub noua stăpânire.

Nereușind, au schimbat, după un șir de ani, tactica, urmărind să-și atingă scopul printr-o administrație aspră.

30-40 de odăi

Rezistența era în primul rând în conacele boierilor basarabeni, care, de obicei, erau clădiri cu 30-40 de odăi, construite în stil moldovenesc, după gustul proprietarului.

Cele mai multe conace erau cu etaj și aveau la intrare scări de marmură care duceau într-un cerdac mare cât o stradă, sprijinit pe două coloane de piatră artistic sculptate.

Pe lângă conacul principal, mai era în ogradă un flighel: clădire cu numeroase odăi pentru oaspeți.

La Sângerei în județul Bălți, boierul Calmuschi avea un măreț conac împrejmuit de un parc secular, iar la Horodiștea în județul Soroca avea un castel de vânătoare împrejmuit de 3000 hectare de pădure prin care schelălăiau cei peste 300 câini.

N.N. Scordeli avea un frumos conac la Gordinești-Hotin.

Cum era vestit pianist, aducea la moșie compozitori și cântăreți străini dintre cei mai renumiți.

La una din aceste reuniuni a fost de față și lăutarul Costache Borș din Bălți, care a rămas să conducă taraful după ce marele cântăreț ieșean Lemeș a fost pentru a doua oară expulzat din Basarabia.

După ce unul dintre muzicanți cântă o compoziție proprie, N.N. Scordeli face către Borș:

  • Ia așa Costache să cânți și tu…
  • Cânt boierule, dar numai mai bine.

Și proptind vioara sub bărbie cântă din harul sufletului. Boierii au început să bată din palme, artistul străin s-a făcut coajă de rac, iar Scordeli a umplut scripca lui Borș cu ruble de aur.

Oftatul boierului Ciolac

În ținutul Bălți, la Ciolocovca, avea un conac boierul Dumitru Ciolac. Acest moldovean, după răpirea Basarabiei, a clădit pe un vârf de deal un turn de unde se vedea Prutul și Iașii.

În fiecare zi, spre seară, când se limpezea zarea, urca în turn să vadă capitala Moldovei și să ofteze.

Olga Catargi

Ion Catargi, fost mareșal și „sfătuitor” al țarului, locuia la Cobâlea-Soroca într-un conac cu etaj, având în ogradă și un flighel cu două etaje pentru oaspeți și pentru cei doi feciori, din care unul era căsătorit cu o contesă Tolstoi.

În conac era o bogăție de artă și o bibliotecă ce ar valora multe milioane astăzi.

O camera întreagă era plină cu argintării, începând cu tăvile mare pe care le purtau doi servitori, până la lingurița alba ca un ghiocel.

Cu puțin înainte de începerea războiului din 1914 adusese de la Paris întreg mobilierul sculptat în stejar și pentru fiecare camera, din cele patruzeci, tot alt mobilier.

Și prin acest conac gospodărea marea româncă Olga Catargi, una dintre cele mai frumose femei nu numai din Basarabia, ci din toată împărăția rusească.

Înaltă blondă, strălucitoare ca o lună plină în miezul nopții și cuceritoare printr-o măreție în ținută și în mișcări, ce învăluiau farmece.

Se vorbea doar românește

În aceste conace se vorbea numai românește, iar slujitorii erau toți moldoveni.

Din primăvară până în toamnă, boierii duceau grija moșiilor, iar din noiembrie până după zilele Dochiei, se țineau de vânători și petreceri.

Puneau șase cai la caleașcă și plecau în ospeție.

Când se apropiau de conac puneau caii în galop și așa intrau pe poartă și, după ce făceau de două ori ocol ogrăzii, se opreau în dreptul scărilor de piatră sau marmură.

Se adunau boierii în conacele primitoare și, după ce se înțelegeau asupra intereselor moldovenești, treceau în sufrageria largă la mesele încărcate și la pocalele pline.

De la aceste ospețe îmbelșugate nu putea să lipșească Lemeș, tenorul fără pereche, cu taraful lui.

 

Sursa: D. Iov, Conace basarabene