O lună mai târziu, bătrânul este reînscăunat și solicită principelui Transilvaniei, Ștefan Bathory I de Ecsed, sprijin militar până la sosirea armatelor moldovene care erau din nou pe drum.
Om serios, Ștefan Bathory vine repede, însă, surpriză, nu pentru a-l susține pe Laiotă, ci pentru a impune pe tron pe Basarab cel Tânăr, vărul primar al acestuia.
Prima luptă dintre cei doi se dă pe 5 octombrie și marchează o strălucită victorie a lui Laiotă Basarab.
În același timp, oastea lui Ștefan cel Mare asediază cetatea Teleajen, aflată încă sub ascultarea lui Radu cel Frumos.
În numai câteva zile garnizoana formată din nobili este decimată iar cetatea incendiată.
Ambițioasă din cale afară, armata transilvană propune o a doua bătălie ce are loc tot în cursul aceleiași luni, care se pare că i-a ieșit după inimă.
Capul pașei
Dar nici Basarab Țepeluș nu urcă pe tron căci pe 20 octombrie o puternică oștire otomană în frunte cu fostul voievod Radu cel Frumos îi pune pe fugă pe ambii pretendenți.
Laiotă îl înștiițează pe voievodul moldovean că otomanii nu s-au mulțumit cu fuga lui, ci pregăteau o mare invazie în Moldova.
Ștefan își ia toate măsurile de precauție, ceea ce are ca rezultat marea victorie de la Podul Înalt din 10 ianuarie 1475, în urma căreia tronul Țării Românești se vacantează din nou.
Laiotă pune și el umărul la greu. În fruntea unui corp militar, taie calea unei armate turcești de 8000 de oameni ce se retrăgea din Moldova. Ca să-și verse năduful, taie cu mânuța lui capul pașei turc.
După reînscăunare devine subit alt om. Se duce să ceară pace direct sultanului, după cum recunoaște într-o scrisoare către brașoveni.
Matei Corvin joacă la două capete
Situația se complică iarăși la începutul anului 1476, căci Ștefan cel Mare, nemulțumit de trădare lui Laiotă și ieșirea Țării Românești din coaliția anti-otomană, începe demersurile pe lângă regele maghiar pentru a-l elibera și pune pe tron pe Vlad Țepeș.
Numai destinderea relațiilor dintre Laiotă Basarab și Matei Corvin, pe fondul tratatului de pace dintre Regatul Maghiar și Polonia din 1474, au amânat înlocuirea lui.
