Laiotă ăl Bătrân îl traduce cu turcii pe binefăcătorul său Ștefan cel Mare

 

Pretindea că Dan al II-lea este tatăl său, deși era doar nepot de fiu al fostului domnitor al Țării Românești.

Aflăm despre el prima oară că era în preajma marelui Ștefan prin 1472 când se pregătea să-i ia tronul lui Radu cel Frumos, ceea ce avea să se întâmple în noiembrie anul următor.

Pe 8 noiembrie 1473 trece Milcovul cu grăbire, alături de mercenarii săi și oastea lui Ștefan.

Radul cel Frumos iese să-l întâmpine, după datină, lângă Gherghița în Prahova, unde, între 18 și 20 noiembrie, are loc numita „bătălie de la Cursul Apei”.

Voievodul muntean o ia la sănătoasa, oprindu-se numai în cetatea Bucureștiului. Pe 21 noiembrie, Laiotă e și el la poartă și cere pământ și apă.

Văzându-se cam singurel, Radu cel Frumos se furișează în noaptea de 23 noiembrie spre cetatea Giurgiu, de unde amicii săi turci nu se deranjaseră să-i dea o mână de ajutor.

Se întremează și pe 28 noiembrie, în frunte unei armate de 13.000 de turci și 6.000 de munteni, iese la luptă dreaptă. O ia din nou pe coajă de la noul voievod.

De data asta nu se mai împiedică de Dunăre pe care o trece cu toată viteza de care era în stare.

Pe 23 decembrie, lui Radu i se face iar chef de domnie.

Traversează Dunărea cu 30.0000 de turci puși pe scandal.  Laiotă, pe care Ștefan îl lăsase să-și aibă singur de grijă, trece Milcovul în sens invers, cu turcii pe urme. Abia la Bârlad, îi calmează domnitorul Moldovei, mai dându-le o bătăiță.

Dar, cât era Radu de frumos lui Ștefan nu-i plăcea neam. Așa că în martie mai face o încercare cu Laiotă. Nu-i iese din prima, așa că se întoarce în Muntenia în august.