După jelania femeii urmară câteva clipe de tăcere.
Lu nu-şi nu-și lăsase o clipă acul din mână.
- Vezi – i-am vorbit eu – te aşteptai ca într-o ţară atât de îndepărtată să găseşti o tovarăşe atât de iubitoare?
-
C’est le destin, madame!
Și omul din rasa galbenă începu să-şi rememoreze, fără să se lase rugat, zbuciumata existenţă, până în clipa statornicirii cu Simina.
Se născuse într-un sătuc sărac, de pe malurile râului Yalu. Se scutura la amintirea primilor ani ai copilăriei. Frigul era atât de înfricoşător încât copiii trebuiau să stea tupilaţi zile nesfârşite, în coliba în care lumina şi căldura era grăsimea de peşte, pusă de cu vreme la păstrare.
Mama i-a murit într-o noapte, în timp ce alături de ea scoteaa ţipete, de izbândă la viaţă, o nouă fiinţă.
Într-o bună zi tatăl şi-a vândut coliba şi pământul, pe nimic, şi-a urcat odraslele într-o sanie, îngrămădind peste ei blănuri şi obiecte casnice, şi-a pornit-o spre nord.
După câteva zile în şir, s-a oprit la Mukden. Se sfârşisese de scurtă
vreme războiul ruso-japonez şi oraşul care fusese teatrul celor mai grozave lupte era în refacere. A înfiripat acolo o mică negustorie. Lucrurile au început să meargă. Împodobise mica lor tarabă cu un şirag bogat de lanterne şi tatăl, cu zâmbetul veșnic pe buze şi înfăţişarea curată, îmbia cu glas blând roiul de străini, sosiţi după afaceri.
Cu lumea-n cap
La cincisprezece ani, micul Lu a simţit dorinţa să cutreiere lumea.
Plănuia să se întoarcă cu bani mulţi, să continuie afacerea începută de părinte. A trecut în Coreea şi peste vreun an iată-l apărând în şantierele navale de la Nagasachi.
Pretutindeni sărăcia îi rânjea înfiorătoare.
