Bărbatul ei șade într-un colt, lângă sobă, şi peticeşte nişte saci.
Când ridică capul am un imperceptibil fior de surprindere.
Doi ochi oblici ca de smoală însufleţesc trăsăturile chipului, de-un galben palid-cafeniu. Hainele verzui de postav armonizează cu culoarea pielii.
- Lu – i se adresă Simina – tu ce părere ai – şi îi repetă propunera mea.
- Si l’afacere este bonne, îngăimă el, cu o voce subțirică, de parcă ar fi izvorât din creştetul capului.
- Harnic soț, spun eu apropiindu-mă de el.
- Hărnicia n-ar fi nimic nimic, pe lângă bunătate şi cuminţenie. De trei ani când suntem cununaţi nu mi-a ieşit odată din voie. Şi doar nu sunt o fire domoală. Înaintea lui cu doi bărbaţi am fost la tribunal.
- Dar părinții, rudele, ce-au zis când au văzut că vrei să-ţi întemeiezi un cămin cu un om atât de străin legii şi naţiei dumitale?
- A fost la început zarvă mare. Hohotiau cumetrele de peste șapte mahalale, ziceau că-i din ceia care mănâncă şobolani şi câini.
Lu surâse, clătinând capul în semn de protestare.
Simina reluă:
- Am pus piciorul în prag prag şi am închis uşa oricui nu-mi convenia. Vecinii au făcut petiţii, să mă ducă la casa de nebuni. În sfârşit lucrurile s-au isprăvit cu bine. Dar mie mi-a rămas multă ură în inimă, pentru oameni care n-aveau nimic de împărţit cu mine.
Din ultima ediție ...
