Reuşeşte să intre în serviciu pe un vapor şi astfel ajunge în Franţa.
Nicăieri însă n-a putut găsi liniştea, odihna şi belşugul din ţara noastră.
Aci vindea prin Gara de Nord şi prin localuri de noapte, mici „chinoiserie” şi tinerele cucoane, cu suflete de copii, cumpărau zâmbind micii idoli, sau câte un templu surprinzător de minuscul. Se simţea însă singur.
Nevoia unui culcuş statornic nu-l chinulse niciodată până acum.
S-a întâmplat ca şi Simina să fie fără nici un rost…
Am privit spre femeie. Trăsăturile hotărâte, mascau sensibilitatea, zestre absolut necesară pentru un caracter ales. Totuşi gestul ei vorbise larg. Avusese nevoie de-o tovărăşie dreaptă şi nu stătuse în cumpănă să-şi aleagă un suflet, călcând în picioare haina ciudată a înfăţişării.
În curtea frumos orânduită, zăvodul prinse a lătra din nou cu furie.
Peste puţin cineva bătu în uşă. Era un vecin, care avea nevoie de o unealtă de lucru.
- Multă sănătate domnule Kong. Ei, ce mai veşti ai de prin ţară dumitale?
Lu înălţă din umeri.
- După cum văd din gazetă, japonezii vor să-i potopească pe chinezi. Dar nici ai dumitale nu se lasă!
Femeia interveni înţepată, ca şi cum înfrângerea de la Shangai şi de pe frontul Manciurian ar fi atins-o oarecum şi pe ea:
- Ei, o leacă de răbdare, să vedem cine râde la urmă!
