Ipsilante – Mână de Argint și Maiorescu – Deget de Aur îl ucid pe Domnul Tudorin și-l aruncă în privata Mitropoliei Târgoviște

 

La 1821 se face revoluţia grecească, zisă Zavera, când fugi lumea la Braşov, scrie Dimitrie Papazoglu în a sa „Istoria fondărei orașului București” apărută în 1891.

Iată cum descrie Papazoglu intrarea în București, discuția cu Ipsilante și uciderea lui Tudor Vladimirescu căruia bucureștenii îi spuneau deja Domnul Tudorin:

Întâiul steag al Zaverei s-a ridicat în casele lui Dumitrache Bellu. În acel an, veni Dumitrache Ipsilante dinspre Moldova, cu insurecţia greacă, o amestecătură de voluntari moldoveni şi greci, care au poposit în marginea Bucureştilor, la Colentina, făcând tabără, iar Ipsilante a tras în saloanele de la Cişmeaua lui Mavrogheni, având de aghiotanţi pe Caravia, doctorul Hristari şi Dumitru Duca.

Bucureştii se aflau străjuiţi de arnăuţii de sub comanda lui Bimbaşa Sava, căpitan Mihali, căpitan Ghencea, căpitan Franguli, prenumit Bizanti, şi căpitan Farmachi. Aceştia toţi erau supuşi caimacamilor boieri Negri, Samurcaşi şi M. Manu, ce ţineau loc de domn.

Iată că sosi şi Tudor Vladimirescu, născut la Gorj şi având rangul de sluger; el trecuse Oltul pe la Slatina, cu 1 000 de catane brave, tot gorjeni, mehedinţeni, doljeni, romaneţeni, având între căpitani pe Macedonski, sfetnicul lui Tudor, pe un sârb voinic, Hagi Prodan, pe Ciupagea şi pe bravul comandant al artileriei, de 4 tunuri, Cacaleţeanu, cel ce a păstrat drapelul lui Tudor, pe care fiul său l-a dat ţării şi se află azi în Muzeul Stabilimentului de Artilerie al oştirii noastre, unde sunt atât drapelele cele vechi, cât şi cele luate ca trofee în bătăliile de la Plevna şi la luarea acestei cetăţi.

Intrând Tudor în Capitală, cu bravii săi, trase în monăstirea Cotroceni, unde se fortifică cu şanţuri şi cu patru tunuri ale domniei, peste care a numit comandant pe bravul sluger Cacaleţeanu; apoi şi-a aşezat garda, ce-şi alesese singur, în curtea şi în casele lui Brâncoveanu, sub Mitropolie (fostul palat Bibescu); a tras şi el în gazdă în caselele lui Orăşanu, tot sub Mitropolie (astăzi strada Poetului).

Orăşanu era vechi amic al lui. Toată mănăstirea Mitropoliei se află însă ocupată de cetele de arnăuţi de ai domniei, sub comanda căpitanilor Mihale şi Diamandi.

Arnăuții se împușcă cu pandurii

Iată ce se întâmplă atunci, chiar în noaptea întâia, că neputând arnăuţii să sufere pe pandurii olteni, cari întinseseră corturi în spaţioasa curte a Brâncoveanului, au început a trage în ei cu gloanţe, din clopotniţa Mitropoliei. Oltenii din curtea Brâncoveanului răspunseră tot cu gloanţe, şi focurile ţinură până la ziuă, dintr-o parte şi din alta.

A doua zi, negustorii Capitalei, aflând de aceasta, s-au dus la Mitropolie de au cerut de la eclesiarc (mitropolitul Dionisie Lupu fugise la Braşov) coşciugul cu moaştele Sf. Dimitrie, pe care l-au dus pe umerii lor, înconjurat de felinare şi de preoţimea din Mitropolie, până în biserica Sf. Dumitru din Işlicari (azi strada Carol) şi l-au dat sub buna strejuire a isnafului (corporaţiei) de işlicari, cari au pus străji la biserică, de zi şi de noapte.

Întâlnirea Ipsilante – Domnul Tudorin

A treia zi a fost invitat domnul Tudor Vladimirescu (poporul începuse a-l numi domn, zicându-i domnul Tudorin) de către Ipsilante la Colentina; el mergând în tabăra elenilor lui Ipsilante, însoţit de căpitanii săi, Macedonski şi Hagi Prodan (acesta l-a trădat în urmă, la Goleşti), a fost primit cu cele mai mari onoruri. După dulceţuri, cafele şi ciubuce, Ipsilante a început a zice lui Tudor: