- De ce nu vrei, arhon slugere, să te uneşti cu mine, să împreunăm voinicii noştri contra vrăjmaşului comun, ca să scăpăm ţările amândouă de sub iataganul turcesc, că atunci vom fi binecuvântaţi de tot poporul care sufere. Tatăl meu, când a domnit peste această ţară, a făcut cele mai mari bunătăţi, astfel vom face şi noi şi, dând Dumnezeu să biruim, vom merge să scăpăm şi patria mea, scumpa mea Elada, care geme sub jugul barbarilor.
Atunci, înţeleptul şi bravul oltean, domnul Tudorin, îi răspunse româneşte:
– Prealuminate beizadea Dumitrache, vrednică de toată lauda este pornirea Luminăţiei Voastre şi toată Elada vă va binecuvînta, în vecii vecilor, dar eu sunt pornit a cere de la sultan depărtarea grecilor din ţara mea, căci ei au prăpădit-o în decursul unui veac, şi să-l rog să ne dea dreptul nostru strămoşesc a ne alege domn, mitropoliţi şi episcopi români, să ne cârmuim ţara cu boierii noştri, cum a fost ea cârmuită din moşi strămoşi; noi vrem să fim împăcaţi cu sultanul şi cu paşii lui de pe toată marginea Dunării; apoi, mai e încă o vorbă pe care o are românul, că înălbitorul nu poate şedea la un loc cu cărbunarul; acesta e un adevăr pe care l-au ştiut toţi strămoşii noştri.
Atunci se mirară mulţi de curajul lui Tudorin.
- Auzi, auzi, gorjanul să răspundă aşa lui beizadea Dumitrache, ziceau cei de faţă.
- Luminăţia Ta, urmează-ţi lăudatul scop, zise iar Tudor, treci Dunărea, că nu te împiedică nimeni de la asta, aci în ţara mea.
Ipsilante îi răspunse uimit:
- Dacă e aşa, urmează-ţi şi d-ta drumul, dar vezi să nu te căieşti.
Iată de ce i-a citat zicala cu cărbunarul şi înălbitorul, fiindcă toată, toată infanteria elenă eraîmbrăcată în dulămi negre, cu eşarfe tricolore de mătase, iar catanele noastre erau îmbrăcate în alb.
A doua zi, în zori, a plecat la Târgovişte Ipsilante cu toţi elenii lui, cari erau împărţiţi în două cete: mavrofori şi cavalerie. Cei dintâi erau infanterie regulată, purtând cocarde tricolore la piept şi semnul morţii, de argint, la chivere.
Comandantul lor era maiorul Suţu, ce-i zicea şi Chiabap.
Ceata de cavalerie era numai de mercenari moldoveni, numiţi arvaţi, sub comanda lui Caravia, Duca şi căpitan Farmachi.
Zavergii fură plumbul de pe Mitropolia din Târgoviște
Această ceată a făcut multe rele în drumul ei, jefuind pe nenorociţii bejenari (fugari), luându-le armele, caii şi tot ce aveau mai bun. Cetele astea s-au stabilit în Târgovişte, dezvelind de învelitoarea de plumb marea şi frumoasa Mitropolie, ca să taie gloanţe pentru batalionul de infanterie de mavrofori, care se numea şi batalionul sacru.
Ipsilante avea ca adjutanţi ai lui: pe unul Grig. Maiorescu, ce avea un deget, la mâna dreaptă, de aur; asemenea şi Ipsilante se numea monohir (cu o mână), căci avea mâna stângă din argint. Avea pe doctorul său, anume Hristari, care era şi sfetnicul său de taină; avea preoţii lui şi diaconi greci.
