Introducea culturii cartofului în Transilvania habsburgică
Fără dubiu, rolul episcopului de Arad, Pavel Avacumovice, în încercarea de a impune românilor cultura cartofilor a fost, ca și în cazul altor măsuri de reformă, unul însemnat, întrucât preotul, în comunitățile rurale mai ales, dar nu numai, se bucura de un mare prestigiu, lucru pe care autoritățile imperiale îl știau foarte bine, de aceea și încercau să folosească Biserica în propriul lor interes, acela al impunerii unor măsuri de modernizare. Despre cartoful, conform episcopului, ,, s-au aflat cum că roada pămăntului de crompirile acestue capăt cu atăta mai vârtos răspunde cu căt crompirile aceale mai sănătos folositoare și mai destul hrana spre traiu dau, în pămănt rău încă să fac, nice răutatea vremilor așa le strică precum alte legumeni.” Cartofii au fost o plantă care a pătruns abia în secolul XVIII, iar în zonele de margine, zonele periferice ale Monarhiei, cum ar fi Transilvania, abia către finalul veacului.
Conștienți de caracterul refractar al țărănimii românești, de greutatea cu care renunțau la tradiții, autoritățile habsburgice încearcă să-i convingă pe românii trăitori în zonele „munțești” să cultive cartoful explicându-le că această plantă nu e atât de dependentă de condițiile climatice, că solul nu trebuie să fie foarte fertil și că, în genere, cartoful poate constitui baza unei alimentații sănătoase: „roada pământului de crompirile acestue capătcu atâta mai vârtos răspunde cu cât crompirile aceale mai sănătos folositoare şi mai destul hrana spre traiu dau”, afirma episcopul.
Monarhia habsburgică a căutat să atrage de partea sa o parte cât mai însemnat a supușilor. De aceea, măsura de impunere a culturii cartofului este luată pentru a pune capăt crizei alimentare devenite endemice în spațiile locuite de români, întrucât clima vremurilor nu era favorabilă culturii cerealelor. A fost așadar o măsură luată din rațiuni practice, economice, sociale. Pentru a avea sorți de izbândă, românii trebuiau convinși de utilitate și de ușurința cultivării crompirilor: ,,Pe lăngă acesta cu atăta mai adevărat ca să se împlinească și capete, mai ales să pohteaște din minte norodului rumănesc a scoate gândul cel nedrept, ca cum prin lucrarea crompirilor pămăntului din bunătatea sa mult ar pierde, însă de vreme ce aleanea s-au arătat și adeverit cum că pămăntul adese ori săpăndu-se ș curățăndu-se cu mult mai bun și mai moale să face și de erbile cele netrebuincioase și nefolositoare să curățeaște, care adese săpare și curățire crompirile cer și poftesc, deacă destulă roada lor trebuește însă fie”.
