Viețile și valoarea femeilor erau definite aproape în totalitate în relație cu bărbații: tații și soții lor. Dar unele femei au găsit modalități de a-și revendica propria putere.
Femeile din Roma antică, fie libere, fie sclave, aveau numeroase roluri
Printre aceste roluri amintim: împărăteasă, preoteasă, zeiță, proprietară de magazin, moașă, prostituată, fiică, soție și mamă. Cu toate acestea, ele nu aveau nicio voce în viața publică.
De asemenea, ele nu aveau o voce în istorie. Cu puține excepții – cum ar fi versurile poetei Sulpicia sau graffiti-ul unei femei care își chema iubitul, găsite pe zidurile din Pompeii – ceea ce știm despre ele provine aproape exclusiv din scrierile bărbaților din cele mai elitiste cercuri din Roma.
Ca în multe alte culturi, valoarea femeilor în Roma antică era definită aproape exclusiv în relație cu tații și soții lor; majoritatea erau căsătorite până la mijlocul adolescenței. Nicio femeie romană nu putea vota, juca un rol direct în treburile politice sau militare și nici participa oficial la conducerea republicii și, ulterior, a imperiului. Cu toate acestea, există indicii despre femei – de obicei cele din clasele sociale superioare, cu educație și statut familial înalt – care au găsit modalități de a-și revendica noi puteri și drepturi pentru ele însele. Uneori, au făcut acest lucru influențând bărbații din viața lor, ocazional prin revendicarea unui rol religios în societate și, mai rar, obținând un grad de independență legală și economică, potrivit History.
Rolul femeilor în Roma Antică. Sursa Foto: Wikipedia
Ce scriau bărbații romani despre femei
„Este foarte inteligentă și o gospodină atentă, iar devotamentul ei față de mine este un semn sigur al virtuții sale”, a scris Pliniu cel Tânăr într-o scrisoare despre mireasa sa adolescentă, Calpurnia, care, la aproximativ 15 ani, era cu aproximativ 25 de ani mai tânără decât el în momentul căsătoriei. Pliniu își lăuda, de asemenea, afectuos soția pentru capacitatea ei de a-i memora scrierile.
Alții descriau femeile mult mai aspru. Ovidiu, faimosul poet al imperiului timpuriu, considera că impulsul „primitiv” al femeilor le face iraționale. Politicianul și avocatul roman Cicero amintea unui juriu că strămoșii lor plasaseră femeile „în puterea tutorilor” din cauza „infirmitas consilii” sau slăbiciunii în judecată. Marcus Porcius Cato, unul dintre cei mai respectați oameni de stat ai Romei republicane, îi avertiza pe romani asupra riscurilor de a trata o femeie ca pe o egală, afirmând că „din acel moment ele vor deveni superioarele voastre”.
Poate că satiristul roman Iuvenal oferea cele mai aspre opinii în faimosul său Satir VI, scris în secolul al II-lea d.Hr., o operă de o misoginie pronunțată. Printre plângerile sale: femeile evitau orice întreprindere riscantă, dar valoroasă. Ele erau înclinate spre promiscuitate și deveneau deosebit de iritante atunci când îndrăzneau să afișeze opinii intelectuale. Iar Dumnezeu să-l ajute pe bărbatul a cărui soacră este încă în viață: „Toată șansa de armonie domestică este pierdută cât timp mama soției tale trăiește.”
Modelul matroanei romane
Conform codului legal și social al Romei – scris și nescris – femeia ideală romană era o matroană care își torcea propriile țesături, supraveghea treburile familiei, îi dăruia soțului copii, mâncare și o gospodărie bine organizată și manifesta modestie corespunzătoare.
Femeile care sfidau acest stereotip ajungeau adesea proscrise.
Pentru o mare parte din istoria Romei antice, femeile nici măcar nu aveau dreptul la propriul nume, adoptând aproape întotdeauna o versiune feminină a numelui de familie al tatălui lor. Astfel, Gaius Iulius sau Marcus Terentius ar fi avut fiice numite, respectiv, Iulia și Terentia. În cazul mai multor fiice, acestea erau diferențiate printr-un sufix: Iulia Major pentru cea mai mare, Iulia Minor pentru următoarea – și Iulia Tertia pentru o a treia.
Religia a deschis uși pentru femei
Deși societatea romană antică era dominată de bărbați, panteonul de zei romani nu era la fel. Dintre cele trei divinități supreme venerate de romanii antici, doar una – Jupiter, regele zeilor – era masculină. Celelalte două erau Iunona, zeița principală și protectoarea imperiului, și Minerva, fiica lui Jupiter și zeița înțelepciunii și a războiului.
Viețile publice extrem de limitate nu au împiedicat o serie de femei romane antice inteligente – toate din clasa de elită – să își croiască drum pentru a-și câștiga influență alături de bărbații lor.
Unul dintre primele modele feminine influente în republica romană a fost Cornelia, fiica faimosului general roman Publius Cornelius Scipio Africanus. Bine educată și crescută în casa unui lider militar și politic, ea s-a afirmat ca o prezență inteligentă în societatea romană în timpul căsătoriei și ca tânără văduvă. Ea a refuzat ofertele de căsătorie (inclusiv una din partea faraonului egiptean Ptolemeu al VIII-lea), dedicându-se în schimb creșterii celor trei copii rămași în viață.
Când cei doi fii ai săi, frații Gracchi (pe care îi numea „bijuteriile ei”), au pornit mai târziu în reforme populiste, i-a sprijinit ferm în public, în timp ce îi ghida și uneori îi mustra în scrisorile sale. „Fie ca Jupiter să nu-ți permită nici măcar o clipă să continui în aceste acțiuni și nici să nu îngăduie o asemenea nebunie să-ți intre în minte”, îi scria ea fiului ei mai tânăr, Gaius Sempronius Gracchus. Ambii fii au fost asasinați de o facțiune conservatoare romană, dar Cornelia a rămas respectată pe scară largă pentru erudiția sa și pentru devotamentul său față de familie și stat.
Cât despre Faustina cea Tânără, aceasta a fost înconjurată de puterea imperială
Fiică a împăratului Antoninus Pius, s-a căsătorit la 15 ani cu viitorul împărat Marcus Aurelius și a născut 14 copii, unul dintre ei fiind împăratul Commodus. Una dintre puținele femei care a primit titlul de Augusta, cel mai înalt statut pe care o femeie îl putea primi, Faustina era venerată de armată atunci când își însoțea soțul în campanii – și pare să fi fost iubită de soțul său, care a numit-o Mater Castrorum, sau „mama taberei”.
După moartea ei, Marcus Aurelius a jelit-o și a înființat o serie de școli pentru fetele orfane în numele ei.
Femeile puternice s-au confruntat cu reacții negative
Cu cât o femeie era mai puternică, cu atât era mai probabil să se confrunte cu opoziția bărbaților. (Faustina a avut cu siguranță parte de detractori.)
Livia, soția primului împărat al Romei, Augustus, a avut o influență considerabilă asupra soțului ei: un raport aproape contemporan al lui Suetoniu povestește că Augustus făcea liste detaliate cu chestiuni în care dorea părerea soției sale – sfaturi care adesea prevalau în fața celor oferite de consilieri.
În ciuda devotamentului său față de țesut și alte îndeletniciri feminine, Livia a fost aspru criticată. Istoricul roman Tacitus a condamnat-o pentru posteritate în scrierile sale ca fiind „o adevărată catastrofă pentru națiune”, care exercita atât de mult control asupra lui Augustus, încât acesta „și-a exilat singurul nepot rămas în viață”. În scurt timp, ea a dobândit reputația că nu doar că i-ar fi otrăvit pe nepoții lui Augustus, ci și pe împăratul însuși.
Femeile puternice din jurul împăratului Nero au avut o soartă și mai rea. Agrippina, mama și susținătoarea sa loială, a ajuns la putere cu viclenie, în mare parte prin căsătorii (și, posibil, crime), primind de asemenea titlul venerat de Augusta. Dar după ce a lucrat pentru a-l instala pe tânărul Nero ca împărat (și acționând ca regenta lui), ea a fost acuzată de crimele împotriva fratelui vitreg Britannicus și a tatălui vitreg, împăratul Claudius, al treilea său soț. Nero însuși a conspirat să o omoare, așa cum a făcut și cu propria sa soție, Poppaea, care exercitase și ea o influență puternică asupra lui.
Rolul femeilor în Roma Antică. Sursa Foto: Wikipedia
Schimbări de statut în ceea ce le privește pe femei
Epoca lui Augustus a adus câteva dintre cele mai semnificative schimbări în statutul femeilor. Deși femeile necăsătorite se confruntau cu penalizări grele, iar legile care pedepseau femeile adultere erau înăsprite, legile Iuliene permiteau totodată ca femeile care nășteau cel puțin trei copii să fie scutite de tutelajul unui bărbat.
În ciuda perspectivei masculine prin care îi cunoaștem pe aceste femei, umanitatea și diversitatea lor ies la iveală.
Pe măsură ce secolele au trecut, femeile din Roma antică au ieșit treptat din umbra lungă aruncată atât de societatea masculină, cât și de idealurile feminine de sacrificiu de sine. Nu le vom cunoaște niciodată numele, dar poveștile lor apar treptat din fragmentele de scrisori și inscripții pe care ele și familiile lor le-au lăsat în urmă.
