Execuția de pomină a lui Robert Damiens care-l zgâriase cu un pumnal pe Ludovic al XV-lea

 

Robert-Francois Damiens fu cuprins de-o exaltare cu totul deosebită, o exaltare ce-şi avea originea zice-se în sângele lui prea înflăcărat, şi găsi un prilej minunat, întru stimularea avântului său tineresc, în cunoaşterea adâncă a nemulţumirilor obşteşti.

—Va fi o zi grea!

În mintea judecătorilor, trebuia ca Damiens să fie chinuit cu toată cruzimea, totuş să i se cruţe viaţa, ca să poată îndura supliciul din Piaţa Grevei.

Medicii şi chirurgii se sfătuiră îndelung asupra acestui subiect şi se opriră la tortura „bocancilor”, care era cea mai uzitată pe atunci.

Se întrebuinţa două feluri de torturi „ale bocancilor”: se îmbiba în grăsime un bocan de piele care, se aplica astfel, bine strâns, pe piciorul pacientului; în cele din urmă, se apropia piciorul acesta de foc, astfel că pielea sgârcindu-se de căldură pricinuia dureri insuportabile.

Celălalt sistem, asupra căruia s’au oprit judecătorii pentru Damiens, consta in patru plăci de fier. Două din ele se aşezau partea interioară a picioarelor criminalului, iar alte două pe părţile exterioare ale picioarelor.

Frânghii solide legau temeinic acest întreg aparat. În cele din urmă, se introducea între plăcile dinăuntru, una sau mai multe bile de metal, care, îndepărtând cu multă anevoinţă plăcile şi forţând frânghiile care le legau, pricinuiau pacientului dureri ucigătoare.

La orele şase dimineaţa, Luni 28 Martie, începu supliciul lui Damiens și toate pregătirile necesare pentru executarea lui.

Iată ce spune în această privinţă avocatul Bărbier, în jurnalul său:

„Era o incintă mărginită de garduri solide, înalte de trei picioare. În cele patru colţuri ale incintei s’a făcut câte o spărtura ca să se mărească astfel spaţiul pentru caii cari trebuiau să-l sfâşie pe criminal.

În mijlocul incintei, se află o masă de stejar, sprijinită de şase stâlpi puternici. Criminalul va fi culcat pe ea, unde va fi legat cu cercuri de fier cari îi vor trece peste piept, pântece şi între coapse, în aşa fel ca numai cele patru membre să fie libere, iar trupul să rămâe nemişcat”.

În cele din urmă, Damiens fu coborît în Piaţa Grevei, înfăşurat într’o pătură, aşa cum fusese urcat.

Rămase aproape o jumătate de oră lângă eşafod, pe care-l privia în linişte, în vreme ce se făceau ultimele pregătiri.

Sunt orele cinci, seara: supliciul începe. La început, călăul îi arde, cu foc de pucioasă mâna dreaptă înarmată cu stiletul rigid. Durerea smulge pacientului un urlet spăimântător.

Aci, e locul să lăsăm să vorbească procesul verbal al acestei execuţii de pomină.