El se crezu chemat să joace un rol hotărâtor în soarta Franței anului 1757.
Miercuri, 5 Ianuarie, pe la orele două, se îmbracă şi ieși pe străzile Parisului.
Ceasul atentatului se apropie. Era un ger năpraznic: peste vestmintele obişnuite, Damiens se acoperise cu o redingotă vătuită.
În buzunar îşi puse pumnalul, un cuţit cu resort, care într’o parte avea o lamă lungă şi ascuţită, iar în cealaltă un briceag, lung de aproape patru degete.
Timp de aproape o jumătate de oră cutreeră curţile castelului din Versailles.
Ludovic al XV-lea care se inpapoiase în după amiaza aceia dela Trianon, se pregătea să-şi facă intrarea în palat. Erau ceasurile cinci şi trei sferturi. Regele apare, sprijinit de contele de Brienne şi de marchizul de Beringhen.
Damiens îşi croeşte drum prin zidul soldaţilor de gardă; izbeşte in trecere pe Dauphin şi ducele d’Ayen, căpitanul corpului de gardă, se opreşte drept în faţa regelui, îl loveşte fulgerător cu pumnalul pe care-l pune apoi în buzunar şi rămâne locului, nemişcat, cu pălăria pe cap.
Dacă ar fi avut prezenţa de spirit să-şi scoată pălăria, ca toată lumea strânsă acolo şi s’ar fi strecurat fără grabă printre gloata curtenilor, cari nu se îngrijeau decât să se înfăşure mai bine în hainele lor, poate că ar fi scăpat.
Regele simţindu-se atins, strigă:
— Am fost atins cu pumnaIul, după care, trecându-şi mâna pe sub haină şi scoţând-o mânjită de sânge, adaose :
— Sunt rănit! Acesta-i omul care m’a lovit; să fie arestat, dar să nu i se facă nici un rău!
Damiens fu arestat pe loc. Dimineaţa, în revărsatul zorilor medicii examinează rana cu luare-aminte şi… ce văd? O simplă sgârietură care „în nici un caz nu l-ar fi împiedicat pe un particular oarecare să-şi întrerupă ocupaţiile zilnice.
Îndată după arestare, Damiens a fost condus în sala corpului de gardă. Acolo, a fost desbrăcat şi asupră-i s’a găsit cuţitul cu două lame: acela în formă de briceag de care se servise; dar, cum avusese timp să-l şteargă, nu se mai găsi pe el nici o urmă de sânge.
Crima fiind săvârşită în palatul regal, Primului procuror îi incumbă sarcina ca să înceapă procedura.
Aşadar, Damiens e dat în seama acestuia, care, nădăjduind că-i va smulge mărturisiri preţioase, porunci să fie aşezat în faţa unui jăratec imens, înţepenindu-i-se gleznele în cleşti înroşite în foc.
Această primă încercare nu dădu nici un rezultat; fu transportat la închisoare unde procurorul-supleant îl supuse unui alt interogatoriu.
După două zile dela crimă, Damiens scrise regelui. Scrisoarea aceasta aparţine istoriei. Iată câteva extrase:
